Inspirația lui Rednic, sinonimă cu victoria. Dinamo – FC Botoșani 1-0. Costache a marcat singurul gol, la primul meci ca titular. „Câinii” urcă pe locul al doilea, la trei puncte de Astra

Dinamo – FC Botoșani 1-0 (V. Costache 27)

Echipele de start:

  • Dinamo: Cerniauskas – Hanca, Puljic, Mevlja, Olteanu – Ekeng, Palic – D. Rotariu, Batin (Marc 68) ,   V. Costache (Bartalsstovu 56) –   Gnohere (Essombe 71)
  • FC Botoșani: Pleșca –   Dimitrov, Ngadeu, G. Miron,   Popovici – Cabrera (Carrallero 70),   Vașvari, Bordeianu (   Casado 78), Martinus – Hadnagy (P. Ivanovici 70), Matulevicius

20:54 FINAL. Dinamo câștigă 3 puncte importante, după un meci complicat, nu înainte ca Matulevicius să treacă la câțiva centimetri de o centrare excelentă din flancul drept. Echipa lui Mircea Rednic ajunge la 44 de puncte și ocupă locul al doilea, la trei lungimi în spatele Astrei.


20:51 Cerniauskas are un moment de rătăcire, după o centrare venită din partea dreaptă. Iese să rețină mingea, o scapă, apoi o pierde din brațe. Spre norocul lui, Matulevicius nu e atent și Dinamo scapă.


20:44 FC Botoșani e o echipă cu prea puțină calitate tehnică pentru a emite pretenții contra unui adversar puternic. Martinus e singurul care iese din tipar, dar lovitura sa de cap din poziție bună e reținută de Cerniauskas. Pustai a epuizat schimbările, dar jucătorii pe care a mizat în partea a doua a meciului nu au impresionat cu nimic. Mai sunt cinci minute, iar Dinamo se îndreaptă spre o victorie adusă, din nou, de inspirația lui Mircea Rednic, motorul formației în acest sezon.


20:32 Intrat de 20 de secunde pe teren în locul lui Hadnagy, Ivanovici îl driblează pe Hanca, dar alege să cadă în careu și primește cartonașul galben. Mai intră Marc în locul lui Batin și Essombe în locul lui Gnohere, respectiv Carrallero în locul lui Cabrera.


20:25 OCAZIE DINAMO! Fază clasică: Gnohere primește mingea cu spatele la poartă, întoarce pentru un om din linia a doua, iar acțiunea se termină cu șut la poartă. Trimite Rotariu, din marginea careului de 16 metri, la colțul scurt, dar Pleșca respinge în corner.


20:13 Rednic începe și partea a doua a meciului la fel de defensiv, iar acest lucru l-ar putea costa pe antrenorul dinamovist. Dimitrov se demarcă bine în flancul drept, centrează, dar trimite mingea puțin prea în față pentru Matulevicius, aflat în poziție foarte bună. Costache iese după 56 de minute, iar locul său e luat de Kaj Leo Bartalsstovu, primul feroez din istoria fotbalului românesc.

Evoluție ok pentru tânărul de doar 17 ani, care, cu siguranță, va ține minte multă vreme golul din această seară.


20:05 A început repriza a doua. Martinus e călcat de Rotariu, se resimte, dar apoi își revine și oferă o centrare bună pentru Ngadeu, dar relarea fundașului central, cu capul, se duce epste poarta lui Cerniauskas.


19:48 Pauză în Ștefan cel Mare, după o primă repriză relativ bună. Dinamo a avut șansa de a face 2-0, după ce Batin i-a furat o minge lui Bordeianu, dar Gnohere a preferat să-l dribleze pe Miron și să simuleze în loc să-i paseze colegului din atac. S-a ales cu un cartonaș galben în loc de un assist.


19:39 Puljic este, până acum, cam cel mai bun om de pe teren. Dincolo de pasa decisivă de la golul lui Costache, croatul e fundașul care a respins cele mai multe atacuri și nu au fost puține, pentru că defensiva lui Dinamo chiar e fragilă. Se revine la imaginea de dinaintea golului lui Costache: Botoșani domină, încearcă să contruiască, dar lipsa calității face ca elevii lui Pustai să se oprească undeva la 25 de metri de poarta lui Cerniauskas. Trebuie să spunem că Dănciulescu a știut ceva când a vorbit frumos despre Olteanu. Tânărul fundaș stânga îl blochează ușor pe Martinus, unul dintre mijlocașii ofensivi din Liga 1 considerați valoroși.


19:31 GOOOL DINAMO! Băieții lui Mircea Rednic pun în practică o schemă lucrată, cu siguranță, îndelung la antrenamente. Ekeng bate la colțul lung o lovitură liberă scoasă de Batin, Puljic retrimite în centrul careului, de udne Costache reia ciudat, cu tibia, dar trimite mingea în poartă. 1-0 pentru Dinamo, iar meciul va deveni și mai interesant, pentru că botoșănenii se vor deschide și vor lăsa spații mai mari pentru contraatacurile lui Rotariu și compania.


19:26 Ajunge și Dinamo la poarta lui Pleșca. Trage Gnohere, după un stop elegant pe piept, dar goalkeeper-ul moldovenilor respinge. Ca o mențiune, mijlocul lui Dinamo e depășit clar pe acest început de meci. Ekeng, singurul cu profil defensiv, nu poate face față duelurilor cu Vașvari și Bordeianu, iar Palic e orice, dar nu recuperator.


19:18 Început ciudat de meci pentru echipa lui Rednic. Chiar dacă joacă pe teren propriu, Dinamo a cedat inițiativa, iar Botoșaniul are posesia mult mai mult timp. Gnohere e controlat perfect de Ngadeu până acum, Batin a atins două mingi, iar mijlocul e aproape inexistent. FC Botoșani are o nouă ocazie, dar Martinus șutează în blocaj.  Lucrurile au stat, în primele 20 de minute, ca în imaginea de mai jos.


19:11 Botoșani nu a venit în excursie în Ștefan cel Mare. Bine, nici nu ne imaginam că băieții lui Pustai nu vor încerca să joace fotbal. Moldovenii au prima ocazie a meciului, după o fază frumoasă contruită de Cabrera și finalizată de Hadnagy. Șutul vârfului trece, însă, pe lângă poarta lui Cerniauskas, care a plonjat de parcă mingea ar fi trimisă de Adi Mutu 🙂 E devreme să ne pronunțăm, dar Costache nu pare din filmul colegilor lui. Bartalsstovu ar fi fost o altă soluție a lui Rednic, care ar fi putut miza și ep Corbu fundaș dreapta și Hanca în linia ofensivă, dar a preferat să-i ofere șansa tânărului de 17 ani. Să sperăm că-și va reveni rapid.


19:06 Rotariu face un lucru destul de neobișnuit pentru el, driblează câțiva adversari și pasează bine pentru Costache, în banda dreaptă. Tânărul de 17 ani pierde rapid mingea și irosește o situație relativ periculoasă. E primul lui meci ca titular, sigur are emoții, așa că ne ferim să-l criticăm prea tare.


19:02 A început meciul! Jucătorii lui Dinamo au intrat pe teren cu un banner prin care încearcă să atraga sprijin financiar pentru unul dintre fanii înfocați ai echipei, care are nevoie urgentă de bani pentru a începe un tratament special în străinătate. Vestea bună este că toate încasările de pe urma meciului din această seară vor merge spre Cătălin, vestea mai puțin bună e că sunt doar aproximativ 2.500 de fani în tribune.


18:45 CU OCHII PE OLTEANU. Steliano Filip e suspendat, Feussi și Fai nu sunt la echipă, ceea ce face ca postul de fundaș stânga de la Dinamo să fie acoperit în această seară de tânărul Vlad Olteanu. Fotbalistul de doar 19 ani a fost adus de la FC Brașov, iar Ionel Dănciulescu ne îndemna să-l urmărim cu atenție. „Stați să-l vedeți pe Olteanu”, spunea managerul lui Dinamo în direct la Digi Sport. Danciu, noi avem încredere în feeling-ul tău, așa că vom fi cu ochii pe el.  


18:30 Vă spuneam că Paul Batin este unul dintre numele noi din echipa lui Dinamo. Atacantul a ajuns în această iarnă în Ștefan cel Mare chiar de la FC Botoșani, unde a evoluat din iulie 2014 până în noiembrie 2015. A înscris șase goluri și a dat șapte pase decisive în cele 49 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul moldovenilor și a fost cooptat de Mircea Rednic după ce a rămas liber de contract. 


18:21 Bună seara! E Valentine’s Day, dar vom considera fotbalul din Liga 1 ceva mai important, așa că vă invit să urmărim și să comentăm împreuna Dinamo – FC Botoșani, meci care va începe în 40 de minute. Mai sus, echipele de start trimise în teren de Mircea Rednic și Cristi Pustai, unele din care nu lipsesc surprizele. Hanca, Olteanu, Costache, Ekeng și Batin sunt numele noi din primul 11 al „Puriului”, în timp ce Matulevicius, fostul atacant de la Pandurii, va debuta în tricoul moldovenilor.


Dinamo și FC Botoșani vor juca duminică, de la ora 19:00, în Ștefan cel Mare, în ultimul meci al zilei în Liga 1.

Pe locul al patrulea al clasamentului după victoria Pandurilor pe terenul lui ASA, echipa antrenată de Mircea Rednic are șansa, în cazul unei victorii, de a ajunge până pe poziția a doua, la trei puncte în spatele liderului Astra, dar misiunea „câinilor” nu se anunță deloc ușoara. Mircea Rednic nu-i va avea la dispoziție pe trei dintre cei mai buni jucători – Filip, Nedelcearu și Anton – suspendați, astfel că va fi nevoit să improvizeze în formula de start. Celor trei titulari din prima parte a campionatului indisponibili pentru meciul de duminică li se adaugă Vali Lazăr, și el suspendat, și Romario Kortzorg, accidentat.

De partea cealaltă, FC Botoșani este cea mai în formă echipă a campionatului. Moldovenii au terminat sezonul de toamnă-iarnă cu patru victorii, dar, chiar și așa, mai au doar șanse pur teoretice de a prinde un loc de play-off.

În tur, la Botoșani, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1, după golurile marcate de Cabrera, în minutul 27, și Essombe, în prelungirile primei reprize.

 
 
Publicat: 14 02. 2016, 20:55
Actualizat: 15 02. 2016, 09:30