Instanța le-a dat dreptate fanilor!** „Interzișii” revin pe stadion!

Suporterii steliști care aveau abonamente și cărora li
s-a interzis dreptul de a mai intra pe stadionul din Ghencea de
către conducerea clubului au câștigat ieri procesul intentat
Stelei.

După ce Gigi Becali a ordonat ca suporterii care fac scandal și îl
înjură în timpul meciurilor de acasă să nu mai intre pe stadionul
din Ghencea, o parte dintre cei care au fost interziși au contestat
în instanță demersul lui Gigi Becali de a le interzice accesul pe
arenă fanilor de la peluze. Pe data de 9 februarie anul curent,
aceștia au depus la Judecătoria Sectorului 6 București o cerere de
chemare în judecată a pârâților FC Steaua și George Becali pentru a
li se permite accesul pe stadionul Ghencea, precum și ștergerea din
orice fel de bază de date internă a clubului pârât. Totodată,
„interzișii” au mai cerut despăgubiri în valoare de un euro către
fiecare dintre reclamanți, reprezentând contravaloarea
prejudiciului moral suferit ca urmare a interdicției de a pătrunde
pe stadion.

Vor primi alte locuri dacă peluza rămâne
închisă

Ieri, avocații suporterilor care au reclamat Steaua au câștigat
prima fază a procesului, dar mai mult ca sigur clubul va face apel.
Un oficial al clubului a confirmat acest lucru, dar a avertizat că
procesul nu e finalizat. Deocamdată, acești suporteri care au
câștigat la Judecătoria Sectorului 6, majoritatea de la Peluza Sud,
vor avea voie să intre pe stadion la meciul următor de acasă al
Stelei. Chiar dacă peluza lor a fost închisă de Becali, clubul va
fi nevoit să le dea alte locuri în stadion, cel mai probabil la
tribuna a doua.

Matei nu
crede în steaua lui Tănase

Adrian Matei, fost jucător la Steaua, Dinamo, Rapid și FC Național,
a declarat ieri la Sport.ro că nu crede în Tănase și în șansele lui
de a da lovitura la Steaua. „Lui Tănase, dacă nu i-o trage
bomba sexy, i-o trage fotbalul
„, a spus el. Tot Matei a
catalogat drept „suspect” meciul Steaua-Dinamo din ediția
1999-2000.

Prosport
a făcut supliment special pentru derby

Special pentru derby-ul de aseară, ProSport a făcut un supliment în
care a strâns în cele opt pagini informații cât mai interesante
despre cele două formații. Suplimentul a fost distribuit gratis la
stadion și s-a bucurat de succes pentru că atât fanii dinamoviști,
cât și cei steliști l-au răsfoit până la intrarea echipelor pe
teren.

Publicat: 18 03. 2010, 10:29
Actualizat: 18 03. 2010, 11:32