Întâi s-a dezlănțuit natura, apoi Oțelul!** Grig: „Ploaia ne-a trezit la realitate, până atunci ne tremurau hăinuțele”
Tehnicianul echipei Oțelul Galați, Petre Grigoraș, a declarat după meciul cu CS Turnu Severin, scor 2-0, că elevii săi au început jocul mai slab, dar ploaia i-a trezit la realitate și până la urmă au meritat pe deplin victoria, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am început meciul mai slab, le cam tremurau hăinuțele jucătorilor, dar a venit ploaia care ne-a trezit la realitate. Știam că va fi un meci greu, pentru că Severinul se agăța de ultima șansă de a se salva de la retrogradare, însă per total am făcut un joc bun și cred că victoria este pe deplin meritată. Cred că am fost inspirat și am introdus în teren doi jucători (n.r. – autorii golurilor) care în principiu nu ar fi meritat să fie pe teren, dar care până la urmă s-au dovedit a fi de mare ajutor”, a spus Grigoraș.
Sursa: Mediafax