*Valeriu Răchită vine la meciul derby Steaua-Petrolul, care va avea loc luni seara pe Național Arena.
Fostul fundaș central care a evoluat la cele două echipe a prefațat pentru Prosport întâlnirea dintre cele mai în formă formații din Liga 1. Vorbește frumos de ambele tabere, dar parcă pune un plus în dreptul trupei lui Cosmin Contra. „Va fi o partidă echilibrată, Petrolul e pe val, e într-o formă foarte bună și nu cred că Steaua va fi așa de motivată după diferența de puncte care o separă de locul doi. Oricum, vom asista la un spectacol total ținând cont și de faptul că se va umple stadionul, iar Petrolul va avea o galerie numeroasă. Răchită îl laudă pe Reghecampf pentru ce a reușit la Steaua și crede că un rol important l-a avut și preparatorul neamț.
„Se ducea cu desfășurătorul la patron”
Discursul său se schimbă brusc când e întrebat despre unul dintre manageri. În ultima vreme a existat un război al declarațiilor între cei doi. Dar de unde atâta ură? „L-a lucrat pe Pițurcă și apoi pe mine, pentru că mă considera omul actualului selecționer. Piți l-a adus de la Galați pentru că se săturase să facă el totul la club. A zis că îi trebuie unul tânăr care să apară la tv, să meargă la FRF, etc. Numai că el nu călca pe la stadion și stătea toată ziua pe la biroul lui Gigi Becali și așa s-a băgat pe sub pielea patronului. Mie îmi zicea după meciuri, „Bravo, Vivi! Ai fost cel mai bun!” iar lui Gigi îi spunea să scape de mine că sunt omul lui Piți, care între timp se certase cu patronul și plecase de la echipă. Îmi scosese desfășurătorul la telefon să demonstreze că țineam legătura cu fostul antrenor. Un perves!”, spune Răchită.
„Nu știu de ce mai stă la Steaua”
O împăcare între cei doi ar fi ceva imposibil. „Ce să vorbesc cu el? Dacă te uiți în gura lui, toate meritele îi aparțin. Nu înțeleg de ce mai stă la Steaua, pentru că nu face nimic, nu are drept de semnătură, Gigi face transferurile… Să știți că prin intermediari am primit felicitări de la unii dintre jucătorii Stelei pentru că am curaj să mai iau de el. Nu o să le dau numele, că îi amendează! Doi dintre ei mi-au confirmat și ceea ce ați scris voi în iarnă, cum că la petrecerea prilejuită de tăierea porcului, Bourceanu l-ar fi altoit pe unul dintre manageri, așa cum îi spuneți voi”, încheie, în forță, Răchită subiectul despre oficialul stelist.
Spiritul Petrolului este foarte puternic, s-a creat o emulație fantastică în jurul acestei echipe. Se împlinesc opt ani de la câștigarea Cupei României Valeriu Răchită, fost antrenor Petrolul
Am evoluat în trei perioade la Steaua. În ’96 aveam super trupă. Erau frații Ilie, Prodan, Panduru… Noi ne băteam pentru titlu cu rivalii de la Dinamo, Rapid Valeriu Răchită, fost antrenor Petrolul
Steaua are echipă bună și acum. Uitați-vă ce jucători are! Uitați-vă la Chiricheș, are stofă, ce naiba! Steaua s-a luptat de una singură să ia titlul Valeriu Răchită, fost antrenor Petrolul
103 meciuri a evoluat Valeriu Răchită pentru Steaua, în Liga 1
9 goluri a marcat Răchită pentru trupa din Ghencea, în Liga I
169 de partide a evoluat Răchită pentru Petrolul Ploiești, în Liga 1, marcând de 18 ori
„Fanii ne cumpărau apă plată”
Valeriu Răchită a antrenat Petrolul și a promovat această formație în LIga 1. „În 2009 când am preluat echipa, nu aveam nici sediu, nici echipament. Erau trei mingi, vreo două lăzi cu apă pe care o luam de la un izvor, iar suporterii ajunseseră să ne cumpere ei apă plată. Am transferat jucători pe prietenii, pe Florentin Dumitru, pe Oprița, pe Pompiliu Stoica”, și-a amintit Răchită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER