Întâlnire decisivă Mulțescu – Negoiță! Tehnicianul și conducerea au ajuns la un numitor comun. Dinamo mai transferă trei jucători: „Vin Grecu și doi străini!”
Așa cum ProSport v-a anunțat încă de la prânz, conducerea administrativă a lui Dinamo și tehnicianul Mulțescu urmau să se întâlnească pentru a ajunge la un numitor comun în privința lotului de jucători, dar și al relației care s-a deteriorat în ultima săptămână. Întrevederea a avut deja loc, iar cele două părți par să fi ajuns la un acord.
Astfel, Dinamo va mai transfera trei fotbaliști, cu ajutorul cărora Mulțescu va încerca să își ducă la bun sfârșit planul pe termen mediu de reconstrucție a echipei.
„Eu am cerut 3 jucători. Unul dintre ei este Grecu. Ceilalți doi sunt străini„, a spus Mulțescu la Ora de ProSport, care a caracterizat, în același timp doi dintre fotbaliștii de viitor ai lui Dinamo: „Pape e util, poate juca și ca pivot, dar se descurcă bine și pe spații largi. Balint e un atacant combativ și cu o viteză bună. Eu am încredere în el„.
„I-am spus lui Mulțescu să nu mai dea explicații prin presă, ci să vină la mine când are câte o problemă. V-a zis el că-l luăm pe Grecu? Eu ce să mai fac acum, să vă confirm? Dacă-l vom lua, vom anunța„, a declarat Anghelache la Digi Sport.
Relațiile dintre Mulțescu și conducerea lui Dinamo nu s-au detensionat nici după victoria contra Vasluiului. Înfrângerea din prima etapă, de la Timișoara, a tulburat apele în „Ștefan cel Mare”, astfel că cele două părți trebuie să ajungă la un numitor comun, dacă doresc să continue împreună.
„E posibil orice, chiar și să fiu sacrificat„, a fost replica dată de tehnicianul „câinilor”, la conferința de presă de după prima etapă. Această remarcă, dar și înțepăturile către lojă, privind acțiunile de marketing ale clubului, au reprezentat motive suficiente pentru ca șefii lui Dinamo să își simtă lezată autoritatea.
Mulțescu este nemulțumit și de faptul că nu are la dispoziție un lot competitiv, cu ajutorul căruia să își ducă la îndeplinire obiectivul pe termen lung, astfel că, în acest moment, situația la Dinamo este una incertă.
Întâlnire decisivă Mulțescu – Negoiță
ProSport a aflat că în această după-amiază, conducerea tehnică a alb-roșilor se va întâlni cu Negoiță, într-o discuție în care se vor da cărțile pe față, și care ar putea fi decisivă pentru viitorul clubului. Se va discuta despre politica de transferuri și despre modul în care pot fi acoperite posturile deficitare din echipă, dar și despre cauzele care au dus la răcirea relațiilor. Dacă nu se va ajunge la un consens, există chiar șanse ca Mulțescu să fie primul antrenor din actualul sezon care să își „facă bagajul”.
De menționat că Țălnar, fostul antrenor al „câinilor”, a fost demis după ce a avut o atitutidne similară la adresa conducerii. Atunci, Negoiță nu a tolerat declarațiile malițioase ale „Țânțarului” și a decis să înceteze colaborarea cu acesta.
„Întreaga responsabilitate îi aparține, dânsul răspunde de modul în care îi organizează. Lotul s-a făcut cu aprobarea lui. Cât despre marketing, poate că domnul Mulțescu nu a fost obișnuit la alte echipe cu astfel de acțiuni, dar ele vor continua. Eu cred că la cluburile mari din Europa nu trece o zi fără să aibă un eveniment de promovare.”
Ionuț Negoiță, săptămâna trecută
„Numai în pielea mea să nu fi fost în această săptămână. Veneam după meciul de la Timișoara, care până la urmă nu este o echipă de lepădat, dar am beneficiat de un context defavorabil atunci, cu multe acțiuni de marketing legate și cu un program alcătuit greșit. Aceia nu eram noi. Nu sunt sigur deloc de postul meu. Am câștigat doar un meci. Nu este ce vreau eu, este doar ce vor ei. Am reușit să câștig un meci, dar nu va merge prea mult așa.”
Gheorghe Mulțesc, aseară
Conceicao, prezent la Dinamo – Vaslui
Prezență interesantă, aseară, în tribunele de pe Național Arena. Portughezul Toni Conceicao, fost antrenor la CFR, Brașov și Astra, a urmărit partida dintre Dinamo și Vaslui dintr-una din lojele stadionului. Interesant este că tehnicianul lusitan a preferat o intrare separată față de cea oficială, pentru a nu da naștere zvonurilor. Pe lista s-ar mai afla și Ionuț Chirilă.
„Deocamdată Mulțescu nu și-a pierdut sprijinul conducerii, dar e posibil să asistăm la o schimbare dacă nu vin rezultatele. Conceicao ar fi o variantă„, au punctat surse din cadrul clubului Dinamo, pentru ProSport.
ProSport a scris despre tensiunile de la Dinamo AICI
Voi ce părere aveți? Ar fi bine să rămână sau nu Mulțescu la Dinamo