Întâlnire-șoc!** Crăciunescu, față în față cu Tamaș și Grigore!
Dinamoviștii au sărit la gâtul lui Teo Crăciunescu, după ce arbitrul i-a eliminat încă din prima repriză a meciului cu Internațional Pitești pe Dragoș Grigore și Gabi Tamaș.
Cristi Borcea a fost responsabil cu atacul la adresa centralului, fluierașul fiind apărat de tatăl său. Ion Crăciunescu a spus că cele două cartonașe roșii au fost acordate corect de către fiul său. De fapt, fostul mare arbitru internațional a avut chiar și o întâlnire cu Grigore și Tamaș, jucătorii care au fost trimiși mai devreme la vestiare de către Teo.
Aceasta a avut loc în centrul Capitalei, în miezul zilei, la una dintre cafenelele frecventate de fotbaliștii lui Bonetti. Pe un ton civilizat, Crăciunescu le-a explicat celor doi de ce au fost eliminați. Stoperii au ascultat, și-au spus și ei punctul de vedere, iar cele două părți s-au despărțit strângându-și mâna. Jucătorii spun că întâlnirea a fost întâmplătoare, alături de Tamaș și Grigore la masă aflându-se și Cristi Pulhac. „Domnul Crăciunescu ne-a explicat de ce au fost eliminați colegii mei. Am înțeles că dânsul stă în zonă și nu a fost vorba de o discuție aranjată. Ce era să facem? Să ne ridicăm și să plecăm când l-am văzut acolo?”, a spus fundașul stânga.Â
Liberec, din eșec în eșec
Adversara dinamoviștilor din play-off-ul pentru Europa League, Slovan Liberec, a pierdut ieri pe teren propriu cu 0-1 în fața lui FC Brno, în etapa a treia a campionatului Cehiei. Antrenorul „câinilor”, Dario Bonetti, prezent la meci, a văzut un joc de uzură, în care echipa pregătită de Skorpil a evoluat fără orizont. Liberec, care are un singur punct până acum, a jucat cu: Hauzr – Gebre Selassie, Holenak, Dejmek, Jano – Vacha, Frejlach (57 Coric), Gecov, Dockal (61 Bosancic) – Divis (72 Nezmar), Keric.
S-a accidentat Borcea!
Un necaz nu vine niciodată singur la Dinamo! După ce vineri seară a tunat și flugerat la adresa arbitrajului în urma înfrângerii cu Internațional, ieri, Cristi Borcea a mai avut un motiv de mâhnire. Aflat în concediu în Croația, oficialul s-a ales cu o entorsă la genunchi, după ce a alunecat pe marginea unei piscine. Borcea va ajunge la București în cursul zilei de mâine.
N’Doye și Ze Kalanga la națională
La antrenamentul de ieri, pe lângă Dario Bonetti, plecat să-i spioneze pe viitorii adversari din Europa League, cehii de la Slovan Liberec, absent motivat a fost și Ousmane N’Doye. Mijlocașul a fost convocat la naționala Senegalului și urmează să se întoarcă la echipă abia joi. Din aceleași motive, nici Ze Kalanga nu s-a pregătit ieri cu lotul condus de Costel Orac.
„Convocați” de Ganea la restaurant
Ionel Ganea a împlinit ieri 36 de ani, motiv pentru directorul sportiv de la Dinamo să organizeze o petrecere la restaurant. După antrenamentul de aseară, dinamoviștii, împreună cu iubitele, au fost invitații speciali ai „Ganezului” la restaurantul „Doi cocoși”.
Â