Întăriri din Bosnia!** Dinamo își „betonează” defensiva cu un stoper de 24 de ani!

Juan Pablo Garat s-a accidentat chiar la primul meci și va sta
aproximativ o lună pe tușă. Grigore și Goian sunt nerefăcuți,
ultimul fiind așteptat pe teren abia în a doua parte a lunii
august. În plus, ultimul amical cu Austria Viena (3-4) a arătat cât
de grave sunt problemele în defensivă. Așa că Dinamo l-a transferat
pe Ajdin Maksumic.

Conducătorii din „Ștefan cel Mare” au căutat să rezolve cât mai
repede problema defensivă, iar aseară, chiar Cristi Borcea a mers
personal în Austria. Și nu cu mâna goală, ci cu un stoper pentru
Andone. Este vorba de Ajdin Maksumic, un bosniac de la fosta
adversară a CFR-ului din preliminariile Europa League, FK Sarajevo.
În vârstă de 24 de ani, acesta poate evolua și ca mijlocaș
defensiv, și va semna un contract pentru două sezoane.

N-a vrut să dea probe de joc

Cum Maksumic nu a vrut să dea probe de joc, șefii au fost
constrânși să-l transfere pe bosniac fără ca Andone să-l mai vadă
în prealabil. Maksumic va avea un salariu de 10.000 de euro pe
lună. Pentru că au primit referințe bune despre el, acționarii au
fost dispuși să riște și să-l achiziționeze pe Maksumic, iar
astăzi, fotbalistul poate debuta în tricoul „câinilor” în amicalul
cu Lokomotiv.

26 de meciuri a
jucat sezonul trecut Maksumic pentru FK Sarajevo în toate
competițiile

1 gol a marcat
Maksumic sezonul trecut

Negociază
cu portarul senegalez Mamadou

Pe lângă croatul Skender, care se află în probe de câteva zile,
și camerunezul Mayebi, care este așteptat la echipă, Dinamo va mai
aduce încă un portar. Este vorba tot de un senegalez, Mamadou Ba,
în vârstă de 25 de ani și înalt de 1,98 m. Africanul a cochetat și
cu echipa națională a țării sale, iar Ioan Andone va fi cel care va
avea ultimul cuvânt în aducerea lui Mamadou. Goalkeeperul așteaptă
să primească viza și apoi se va prezenta la Dinamo pentru a susține
probe de joc.

Publicat: 02 07. 2010, 09:03
Actualizat: 02 07. 2010, 09:10