Întăriri la U Cluj. După Raul Costin, „șepcile roșii” au bătut palma și cu Petar Jovanovic

U Cluj s-a salvat de la retrogradare pe finalul sezonului, după un retur excelent făcut de Mihai Teja și Compania. Ardelenii au reușit să își păstreze antrenorul, care a fost dorit insistent de Steaua. Teja chiar a declarat că speră să se bată pentru primele locuri în sezonul viitor.

U Cluj se ține de cuvânt și a început deja o campanie de achiziții cel puțin interesantă. După aducerea lui Raul Costin, care a bătut palma cu ardelenii pentru doi ani, clujenii au reușit să îl convingă  și pe Petar Jovanovic. Fost jucător al Vasluiului, trecut și pe la Poli Iași, sârbul revine astfel în Liga 1, anunță site-ul oficial al lui U Cluj.

4 goluri în 75 de meciuri a reușit Petar Jovanovic pentru Vaslui

Pe lângă cei doi, plus prelungirea contractului lui Veselovsky, „șepcile” au reușit să îl păstreze și pe francezul Boutadjine, care a semnat prelungirea contractului pentru încă două sezoane.

U Cluj are grijă și de gloriile echipei. Zsolt Szilagyi, care a jucat în toată cariera doar în tricoul lui „U”, ar putea primi o funcție în cadrul clubului. „Universitatea a luat azi decizia să-i propună lui Zsolt Szilagyi să ocupe o funcție în cadrul clubului, în departamentul administrativ sau tehnic, după cum va alege el”, notează site-ul oficial al echipei.

 

Publicat: 03 06. 2014, 20:56
Actualizat: 03 06. 2014, 21:27