Întăriri pentru Rednic! În cantonamentul „câinilor” din Turcia vin patru jucători noi

Mircea Rednic (56 de ani) pregătește cantonamentul din Antalya, unde va aduce, cel mai probabil, și câțiva jucători noi, dat fiind faptul că acesta a fost zilele trecute în Belgia, așa cum ProSport a anunțat. Pe lângă transferuri, antrenorul lui Dinamo va lua alături de echipă și patru jucători de la academia clubului.

Radio Dinamo scrie că Rednic i-a chemat pe Geani Crețu, Aleksandru Longher, Măgureanu Cătălin și Gabriel Răducan în cantonamentul din Turcia. Primul a debutat deja la prima echipă a „câinilor”, chiar sub comanda celui poreclit „Puriul”, în meciul cu Craiova, scor 3-0.

„Mircea Rednic monitorizează cu atenție ceea ce se întâmplă la CCJ (n.r. – centrele de copii și juniori) Dinamo, săptămânal avem jucători care se antrenează cu prima echipă, iar acum 4 dintre cei mai buni jucători ai centrului nostru vor face stagiul de pregătire centralizat alături de prima echipă”, a declarat Gabi Raduță pentru sursa citată.

Dinamo este pe locul 11 în Liga 1 Betano, cu 22 de puncte, la nouă puncte de ultimul loc de play-off, ocupat de Astra Giurgiu, echipă în fața căreia a pierdut în utlima etapă din acest an, scor 4-1. Poli Iași (acasă), Sepsi (deplasare), FC Botoșani (acasă), Dunărea Călărași (deplasare) și Concordia Chiajna (acasă) sunt ultimele cinci adversare ale „câinilor” din sezonul regulat.

Dinamo se va reuni pe 9 ianuarie, iar în perioada 11-25 ianuarie se va pregăti în Antalya. Meciurile amicale stabilite de Dinamo:

  • 13 ianuarie: DINAMO vs Hajduk Split (Croația)
  • 16 ianuarie: DINAMO vs Sion (Elveția)
  • 20 ianuarie: DINAMO vs Metalurgs Liepaja (Letonia)
  • 23 ianuarie: DINAMO vs Dinamo Moscova (Rusia)

 

Publicat: 31 12. 2018, 11:39
Actualizat: 31 12. 2018, 11:55