Deunăzi se afla că doar Universitatea Craiova nu a trecut cu verdict pozitiv de procesul de licențiere. Astfel, inclusiv Timișoara depășea această cumpănă. Surse ale ProSport susțin însă că încă se lucrează la dosarul bănățenilor.
Relația dintre Mircea Sandu (foto stânga) și Marian Iancu (foto dreapta) nu mai este deloc una încordată, așa cum o arată aparențele. Chiar dacă aceștia sunt în continuare părți în procesul de calomnie intentat de președintele FRF șefului Politehnicii, în urmă cu aproximativ o lună, Iancu și Sandu au avut o întâlnire, mediată se pare de Dumitru Dragomir. Iancu i-a cerut scuze „Nașului”, astfel că a intervenit împăcarea.
Consecința imediată a fost aceea că Timișoara va primi licența! O va primi pentru că, procedural, acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată.
Încă se lucrează la dosar
În timp ce restul echipelor, inclusiv Universitatea Craiova, au fost informate în scris asupra rezoluției obținute la procesul de licențiere, lui Poli nu i s-a dat încă un verdict. Asta pentru că se muncește din greu de către membrii Comisiei de licențiere la găsirea unei soluții prin care dosarul de licențiere al bănățenilor să fie în regulă. S-au cerut clubului noi acte, astfel că, în cele din urmă, Poli va lua licența, cântărind foarte greu faptul că, deși oficial sunt certați, Sandu și Iancu s-au împăcat, de fapt, în spatele cortinei. Marian Iancu nu a putut fi contactat telefonic ieri.
Probleme cu divizarea și datoriile
ProSport a dovedit cu extras din Monitorul Oficial că Poli a efectuat o divizare care i-ar putea pune probleme la licență. Bănățenii susțin însă că a fost o operațiune perfect legală și că au demonstrat cu avocați la Comisia de Licențiere acest lucru. Pe scurt, un acționar al clubului, BkP Management, doar a compensat datorii către stat cu sume pe care le avea de încasat, cu decizie în instanțe, de la stat din alte afaceri în care e parte.
Problema mai mare ar putea fi reprezentată de datorii către alte cluburi din străinătate pentru transferuri mai vechi. Dacă în cazul lui Sepsi s-a obținut din partea clubului Benfica o reeșalonare la timp, pentru alți jucători încă sunt datorii, pentru care însă se judecă la TAS.
„Nu sunt și nu voi fi niciodată prieten cu domnul Iancu. Avem în continuare un proces în care s-a dat un nou termen. Ca funcție, sunt însă obligat să am dialog cu toții membrii afiliați”, Mircea Sandu, președinte FRF
Mircea Sandu și Marian Iancu deveniseră mari inamici în 2008, după ce patronul Timișoarei a făcut o serie de declarații violente la adresa „Nașului”. Mircea Sandu a ales să-l dea în judecată atunci pe Iancu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER