Antrenorul echipei Internațional Curtea de Argeș, Ionuț Badea, a declarat, marți, că a renunțat la fundașul sârb Dejan Vukadinovic, care a fost testat în cantonamentul din Austria.
„Am renunțat la Vukadinovic și sperăm să aducem până la începerea campionatului un alt jucător pe postul de fundaș dreapta”, a spus Badea.
Marți dimineață, mai mulți jucători ai formației argeșene, Ousmane Viera, Robert Neagoe, Răzvan Dobre, Cristian Zimmermann și Adrian Iordache, au efectuat vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă din București.
Mijlocașul Ionuț Filip, venit în probe de la FC Bihor în această vară, nu a efectuat vizita medicală, deoarece sunt șanse mici să fie oprit în lot pentru noul sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER