Inter Curtea de Argeș l-a transferat pe Ousmane Viera
Fundașul ivorian Ousmane Viera a semnat un contract pe trei ani
cu FC Internațional Curtea de Argeș, oficialii grupării argeșene
anunțând că mai doresc să aducă trei jucători în vederea noului
sezon competițional, informează MEDIAFAX.
Viera se va alătura lotului pregătit de Ionuț Badea în
cantonamentul din Austria la începutul săptămânii viitoare, după ce
a primit viza de intrare în această țară. Stagiul de pregătire este
programat să se încheie vineri, 9 iulie.
Vicepreședintele clubului argeșean, Emanuel Marinescu, a precizat,
sâmbătă, că vor mai fi aduși trei jucători: „Mai avem
nevoie de trei jucători pentru a ne dubla posturile în echipă.
Astăzi va ajunge în cantonamentul de la Tarnsweg un macedonean,
fundaș dreapta, de 21 de ani, component al lotului de tineret.
Sperăm ca săptămâna viitoare să semnăm contractul cu jucătorul
macedonean„.
În lot mai sunt doriți un mijlocaș dreapta și un atacant, jucători
care în campionatul trecut au evoluat în Liga I.
Echipa Internațional Curtea de Argeș va întâlni, luni, de la ora
19.00, în cel de-al patrulea meci de pregătire din stagiul
austriac, formația Mlada Boreslav (Serbia). În cele trei meciuri
disputate până acum, argeșenii au obținut o victorie, 2-0 cu F.C.
Gambswirt (liga a II-a din Austria) și două remize, scor 3-3, cu
Videoton (Ungaria), și 1-1 cu Saturn Moscova.
Până vineri când vor pleca din Austria, echipa lui Ionuț Badea va
mai susține un meci de pregătire cu un adversar care va fi stabilit
marți.