„Interesul lui Juve mă onorează, dar am o mare datorie față de Universitatea”

Silviu Lung jr. s-a a aflat cu surprindere că Juventus Torino îl monitorizează atent pentru un potențial transfer, dar spune că nu se gândește să plece până când nu va răsplăti pe deplin încrederea care i s-a acordat la Universitatea Craiova.

Faptul că Juventus mă monitorizează reprezintă o motivație în plus, e lucrul care îmi dă mai multă încredere în mine. Am jucat împotriva lui Kirev , în amicalul cu Bulgaria. Nu pot eu să spun dacă am mai multe șanse ca el. Tata a rămas și el foarte surprins, probabil că s-a mirat și el. Este o onoare, un lucru extraordinar, nimeni nu se aștepta ca Juventus să fie interesată de mine, dar momentan nu aș putea pleca. Momentan eu sunt doar monitorizat, cum probabil mai sunt mulți alții. Într-un an – doi – trei poate, nu se știe niciodată. Eu am o datorie mare față de Universitatea, echipă de la care am crescut de la șapte ani și poate mai târziu să mă transfer”, a declarat Silviu Lung Jr. pentru www.editie.ro.

Publicat: 23 12. 2008, 15:47