Nicușor Stanciu a făcut un nou meci mare pentru campioană în victoria obținută pe teren propriu contra echipei cu care sezonul trecut se bătea pentru titlu. Decarul Stelei a pasat genial la primul gol apoi a forțat autogolul lui Ivan Gonzalez într-o partidă în care mureșenii au sperat că pot obține un egal. Deși au reușit să egaleze după penalty-ul transformat de Brandan, mureșenii au revenit la un joc defensiv și nu au rezistat până la final atacurilor campioanei.
Unul dintre liderii vestiarului lui ASA, Gabriel Mureșan a vorbit la finalul meciului despre perspectivele clubului intrat recent în insolvență care se găsește în situația de a nu mai avea obiective clare în acest playoff.
Gabi, ați pierdut la limită în ultimele minute. Se putea mai mult contra Stelei? Eu spun că puteam obține un egal, însă ne-am grăbit și nu am știut să ținem de minge pe final. Din păcate ne-am băgat-o singuri în poartă.
Ca în mai toate meciurile voastre și acum ați fost aproape de o bătaie generală. Ce s-a întâmplat în minutul 53? Nu știu, nu am fost atent la toată faza de pe acea parte a terenului. Cred că Voiculeț era puțin nervos, nu știu, nu am văzut de ce. Dar ăsta este fotbalul, mai sunt și nervi pe parcursul jocului.
Traversați în continuare o perioadă dificilă. Vestiarul e afectat de problemele clubului? Bineînțeles că ne afectează! Ne dorim să ieșim cât mai repede din situația asta, însă deocamdată nu știm ce se va întâmpla.
Ce obiective vă mai rămân pentru restul playoff-ului? Să mai urcăm și noi în clasament, însă se pare că nu putem!
O victorie sau un egal azi ar fi fost și o revanșă în fața echipei care v-a luat titlul sezonul trecut? Nu, nu ar fi fost nicio revanșă, revanșa noastră a fost la Supercupă, vara trecută. Noi am încercat să câștigăm astăzi, n-am reușit, îi felicit pentru că au jucat mai bine decât noi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER