La 31 de ani, e unul dintre arbitrii de perspectivă ai României. Chiar dacă n-a avut un tur foarte fericit, Marius Avram a reușit să se debaraseze de imaginea de „băiatul lui tata”.
ProSport a stat de vorbă cu arbitrul bucureștean și a reușit să afle cum un om cu ASE-ul absolvit și cu un Master în turism efectuat în Elveția a ales totuși să slalomeze cu fluierul în gură printre controversele pe care le propune Liga I.
În 2009, CCA îl desemna arbitrul anului, dar 2010, mai ales a doua jumătate a lui, nu a fost tocmai fericit pentru cel mai mare dintre fiii președintelui CCA. Paradoxal, la finalul anului a aflat că a fost promovat de FIFA în Third Class, al patrulea eșalon valoric al arbitrilor internaționali.
ProSport l-a invitat la un dialog ieșit ușor din tiparele oficiale spre care te împinge lumea arbitrajului, iar Marius Avram a acceptat cu același zâmbet candid cu care împarte și cartonașele roșii. Ce-a ieșit după două ore și jumătate de discuții și după mai multe pahare de fresh de portocale golite puteți citi mai jos. -Marius, te întreb direct. Cât de greu e să arbitrezi cu pecetea de „băiatul lui Vasile Avram, președintele CCA”? -Deja m-am obișnuit, dar n-a fost ușor de la început. Oricum, și când m-am apucat de arbitraj, tata era președinte la AMF București și mereu venea lumea la meci zicând: „Hai să-l vedem, mă, și pe băiatul lui Avram!”. -Și te-a afectat presiunea asta? -Nu prea cred, eu n-am simțit mare lucru. Îmi amintesc că, odată, prin 2000, la un baraj de promovare în Liga a III-a, au venit în tribună toți membrii CCA, dar și Dumitru Dragomir, doar pentru că arbitra băiatul lui Avram. -Atunci zici că n-aveai emoții, dar înainte de primul Dinamo – Steaua din carieră cum te simți? -Aș putea să dau un răspuns ca din cărți, că e un meci normal, că arbitrez două culori, dar nu-i așa. E clar o altă atmosferă, sunt ceva emoții, dar e și responsabilitatea că trebuie să te ridici la nivelul jocului, să fii sută la sută pregătit. -Anul trecut ai fost cu Balaj și la Milan – Auxerre, și la Copenhaga – Barcelona. Cum e atmosfera? -Sincer, la nivel organizatoric, Europa League a ajuns Liga Campionilor, dar interesul e mult mai mare în Ligă. E alt aer, simți ceva special. „Când m-am apucat de arbitraj, la liceu râdeau de mine” -Bănuiesc că performanțele lui Balaj și ale lui Tudor, care au ajuns acolo, sunt motivante… -Da, eu știu unde vreau să ajung, și Liga Campionilor e unul dintre obiective. Noi, cei mai tineri, avem o șansă mare acum, că arbitrii români sunt văzuți bine în Europa. Balaj și Tudor n-au avut-o. -Dacă ai avea de ales între o semifinală de Ligă, să zicem, și un meci la un Campionat Mondial, ce-ai alege? -Clar meciul la Mondiale. De fapt, acela e obiectivul meu suprem, de când m-am apucat de arbitraj mă gândesc doar cum să ajung să arbitrez cei mai buni fotbaliști din lume. -Și crezi că e realizabil? -Am 31 de ani, mai am 14 ani, sunt convins că voi ajunge acolo. Să-ți povestesc ceva. Când m-am apucat de arbitraj, colegii de liceu râdeau de mine, că n-o să mă țin, că n-o să rezist. Le-am spus: „Râdeți, dar peste câțiva ani o să mă vedeți la televizor”. Apoi, când am ajuns în Liga I, m-au sunat și le-am zis din nou: „O să mă vedeți la un Campionat Mondial”. Eu sunt sigur de asta. -Cât te-a influențat tatăl tău să te apuci de arbitraj? -Eu am jucat fotbal, dar nu eram talentat, poate ajungeam maxim prin Liga a II-a, așa că am ales cartea. Dar, ca orice copil, te uiți la taică-tău ca la un model și mă vedeam și eu arbitrându-l pe Lăcătuș sau pe Lupescu. -El te-a îndemnat să te îndrepți spre asta? -Nicidecum. Dacă îți spun, nu mă crezi, a fost o pură întâmplare. Într-o zi, el își comandase un echipament din Italia. Când a venit acasă, era mic de el, așa că mi-a zis mie să-l probez. Mie-mi venea turnat. -A fost vreun meci în carieră care te-a impresionat la maximum? -(n.r. – se gândește 10-15 secunde) Da! A fost unul. Unirea Urziceni – Dinamo, scor 4-4. Penalty-uri, răsturnări de situație, egalare în prelungiri, a avut tot ce trebuie. Chiar m-am dus în vestiar, mi-am dat casca jos și mi-am zis: „Mamă, ce meci am arbitrat!”. -Pentru final, spune-ne în ce campionat ai vrea să arbitrezi, dacă ai avea ocazia să alegi? -(se gândește iar preț de zece secunde) O să zici că-i un răspuns politicos, dar aș vrea să arbitrez într-o Românie care să aibă fairplay-ul englez, spectacolul din Spania și în care să se respecte regulile din Germania. E doar un vis, totuși.
Am făcut greșeli de care mi-am dat seama chiar la câteva minute după, când nu mai aveam ce să fac, dar un arbitru trebuie să fie un monument de siguranță și încredere, asta trebuie să vadă jucătorii Marius Avram, arbitru FIFA Cea mai bună relație arbitru-jucător o am cu Dan Alexa, Costin Lazăr, Dănciulescu și Gabi Mureșan. Sunt jucători cu mare personalitate, care influențează echipa Marius Avram, arbitru FIFA Mie mi-a plăcut tot timpul să-mi respect meseria. Acum, chiar și când am delegare la un meci în București, dorm la hotel cu o noapte înaintea meciului Marius Avram, arbitru FIFA L-am văzut pe Platini spunând că era arbitrajului în trei s-a terminat. Și eu cred că sistemul cu cinci arbitri este cel mai potrivit Marius Avram, arbitru FIFA
70 de meciuri a arbitrat Marius Avram în Liga I
3 eșaloane valorice ar trebui să urce Marius Avram în ierarhia mondială pentru a avea șanse să arbitreze la un turneu final de Europene sau de Mondiale
„Nu mai merg în cluburi”
Marius Avram a descris și cum îi este viața din afara gazonului. Are două firme de care se ocupă, una de imobiliare și una de turism. Pe ultima o administrează împreună cu fratele său, Valentin, dar are timp și de cărți, teatru sau filme.
„Îmi place să citesc. Uneori mă apuc de trei-patru cărți în același timp și chiar țin să le termin pe toate, chiar dacă nu‑mi plac”, explică Avram junior, care spune că această pasiune i-a fost insuflată de mama sa, arhitect de profesie. De distracțiile nocturne nu se mai pune problema: „Acum câțiva ani mă mai duceam în cluburi, dar când eram în Liga a II-a. Acum, nici nu prea am cum, că multe meciuri sunt duminica. În plus, și antrenoarea mea mi-a explicat că mă recuperez greu după o noapte pierdută, așa că adio cluburi”.
În această iarnă, Avram a călătorit serios. Crăciunul l-a petrecut în Austria, la Viena, unde spune el că și-a administrat porția de relaxare necesară. „Am fost la câteva concerte de muzică clasică, Mozart și Strauss. Pe 24, în Ajun, am fost la catedrala „Sfântul Augustin, unde era un cor, cu o soprană, și se cântau colinde. Am cântat și noi, a fost minunat”, a povestit Avram. Revelionul și l-a petrecut la Maribor, în Slovenia, unde a schiat consistent. „E pasiunea mea schiul, mă relaxează. O fac însă doar pe pârtii ușoare și medii, să nu pățesc ceva”, a conchis arbitrul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER