INTERVIU | Bălașa, o viață nouă la FCSB! Planurile fundașului, reîntâlnirea cu Hagi și mirajul naționalei: „Dacă nici atunci când ești titular nu ești convocat, atunci când!?”
FCSB este gata să dea și a treia lovitură a iernii pe piața transferurilor. După ce Gnohere și Alibec se pregătesc deja cu echipa antrenată de Lurențiu Reghecampf, Mihai Bălașa (21 de ani), un fundaș cu experiența fotbalului din Italia, este gata să pășească și el în curtea vicecampioanei României. Fie că va fi vorba despre un transfer definitiv ori de un împrumut de la AS Roma, echipa de care aparține, Bălașa este pregătit să se lupte cu Enache pentru postul de fundaș dreapta, iar spre viitor privește cu încredere: vrea să ajungă și la naționala mare a României, după ce a evoluat pentru reprezentativele U21, U19, U18 și U17.
Bălașa este un produs al Academiei lui Gică Hagi, iar fostul număr 10 al României îl prezenta, într-un interviu, ca fiind cel mai bun fotbalist din generația ’95. A petrecut 5 ani la Ovidiu, a debutat la Viitorul Constanța, iar potențialul ridicat i-a făcut pe șefii lui AS Roma să-i acorde o șansă, astfel că l-au transferat în iulie 2013. Mai întâi jucat la Primavera, ca mai apoi să fie împrumutat în două rânduri la Crotone, acolo unde a avut evoluții foarte bune. Șansa din partea Romei însă nu a venit niciodată, lucru pe care Bălașa îl regretă. În prezent, potențialul tânărului fotbalist român nu poate fi exploatat în subsolul din Serie B, la Trapani, acolo unde împrumutat a treia oară de la sosirea în Italia, iar oferta FCSB-ului pare a fi una de nerefuzat.
„În următoarele zile se va rezolva”
Mihai, care e starea ta de spirit acum? Bănuiesc că stai ca pe ace să se realizeze transferul la Steaua.
… cam da. Aștept să se rezolve odată tot și să fie bine.
Tu ți-ai dat deja acordul să ajungi la Steaua. De cine depinde, în aceste momente, transferul tău?
Eu mi-am dat acordul să vin, cluburile s-au înțeles, acum mai rămâne să se înțeleagă și cu cei de la Trapani. În următoarele zile cred că se va rezolva.
Tatăl tău, într-o declarație pentru ProSport, te îndemna să alegi Steaua. Care sunt motivele pentru care ai ales să dai curs acestei oferte?
Steaua atrage pe oricine. Chiar dacă am văzut acel scandal cu armata, că e FCSB, că e Steaua, părerea mea e că Steaua rămâne Steaua. Iar asta rămâne Steaua. În ultimii ani a fost mereu echipa care a fost în Europa League ori în Champions League și a avut performanțe. Eu nu știam dacă ei mă urmăresc sau nu, dar s-au interesat de situația mea. Mie impresarii mi-au spus despre ofertă.
Iar oferta când a venit?
Acum o săptămână, poate chiar puțin mai mult. Erau de dinainte de Sărbători, în perioada aceea s-au oprit, iar după s-au reluat negocierile.
E vorba despre un transfer sau despre un împrumut?
Asta nu știu.
În cazul în care ar fi vorba doar despre un împrumut, ți-ai dori ca Steaua să aibă și opțiune de cumpărare sau ai vrea să te reîntorci în Italia?
Eu sper doar să-mi fac treaba cât mai bine la Steaua, șase luni, un an, un an jumătate, să ne îndeplinim obiectivele și să-mi îndeplinesc obiectivele mele. Vă dați seama că după aș vrea și eu să plec în altă parte. Deocamdată vin la Steaua, mă gândesc la Steaua și sper să joc cât mai bine.
Simți că e un regres transferul în Liga 1 din punct de vedere al nivelului fotbalistic? Totuși, ești jucătorul uneia dintre cele mai mari echipe din Italia.
Pentru mine nu e. Am șansa să vin la Steaua, să joc, să câștig un campionat și probabil voi avea șansa să reintru și în circuitul echipei naționale și nu cred că ar fi un pas înapoi. Dar asta depinde doar de mine. Dacă voi juca și voi avea evoluții bune, atunci va fi un pas înainte.
La Steaua există o presiune constantă, pretențiile sunt mari, mai ales în aceste clipe când echipa a pierdut primul loc în Liga 1.
La Steaua mereu a fost presiune și mereu s-a dorit performanță. Eu cred că oricine acceptă să vină la Steaua știe că vine acolo și că presiune, nu ca la alte echipe. E normal că atunci când îți dorești trofee să apară presiunea. Pentru mine presiunea e un lucru pozitiv.
Reghecampf a făcut mai multe experimente în acest sezon. Le-a schimbat anumitor fotbaliști posturile pe teren, în lipsă de soluții. Tu unde crezi că vei fi folosit?
Asta nu știu. Dar odată ce joc fundaș dreapta cred că o să fiu folosit fundaș dreapta. Dar am jucat și fundaș central. Am evoluat pe ambele posturi. Acolo unde va fi nevoie de mine acolo voi juca.
„Dacă nici atunci când joci titular nu ești convocat…”
Crezi că altfel se vede naționala mare din postura de fundaș titular la Steaua?
Eu cred că da. Dacă nici atunci când ești la Steaua și joci și titular, meci de meci, și nu ești convocat atunci când?!
Să facem un exercițiu de imaginație. Debutezi la Steaua și aduci victoria echipei tale sau scoți mingea de pe linia porții și echipa obține cele trei puncte. Completează tu de aici.
Îți dai seama că ar fi un lucru extraordinar. Eu sper să joc cât mai bine. Că marchez eu golul decisiv sau va fi un alt coleg, importante sunt cele trei puncte.
Să vorbim și despre perioada din Italia. După ce ai avut evoluții bune la Crotone, timp de două sezoane, ai fost împrumutat la Trapani, dar acolo lucrurile nu au mai stat la fel. Te-a afectat faptul că Roma nu te-a ținut în lot și te-a împrumutat la Trapani?
Normal că m-a afectat, pentru că după ce jucasem 30 și ceva de meciuri, la Crotone, și o făcusem destul de bine mă așteptam să mi se dea și mie măcar… nu știe ce șansă, dar măcar să mă păstreze în lot. Dar acum nu mai contează. Nu vreau să-mi mai aduc aminte. După am venit la Trapani, am avut ceva probleme, am avut și o accidentare și de aia nu prea am jucat. Pentru că aici e și teren sintetic, de antrenament și de joc. Am avut ceva probleme până m-am adaptat cu terenul, cu totul.
„Domnul Hagi m-a aruncat pe teren. O să fie emoționant”
Din perspectiva ta, de ce e mai greu să joci pe un teren sintetic?
Când joci acasă ești mai avantajat, pentru că ești obișnuit cu terenul. Mingea nu prea sare la fel ca pe un teren cu iarbă. Apoi, când te duci pe un teren normal ești obișnuit cu un anumit tip de ghete, apoi iar joci cu alte ghete pe sintetic. În meci, până te obișnuiești cu terenul și cu ghetele ai nevoie de cel puțin 20 de minute să te adaptezi.
Mihai, probabil că tu ești cel mai mare critic al tău. Unde crezi că mai ai de lucrat și care sunt capitolele la care excelezi?
(râde) Prefer să-i las pe alții să vorbească despre asta. Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc de defectele sau despre plusurile mele.
Dar unde crezi că ar trebui să tragi mai tare? Pe partea ofensivă, pe partea defensivă?
De învățat și de lucrat am de învățat până mă las de fotbal. Dar puțin mai am de lucrat pe faza defensivă.
Domnul Hagi, în urmă cu câteva luni, spunea că Mihai Bălașa, liderul generației ’95, n-a mai fost convocat la naționala U21, chiar dacă a jucat meci de meci la echipa cu care a promovat în Serie A. Care a fost relația ta cu selecționerul de la U21? De ce crezi că ai fost ignorat, deși ești unul dintre cei mai promițători fotbaliști U21?
Asta nu știu și doresc să nu vorbesc despre trecut. Vreau doar să-i mulțumesc domnului Hagi pentru cuvintele frumoase pe care le-a spus despre mine, pentru că am citit acel interviu și atât. În rest nu vreau să vorbesc.
Cum crezi că va fi pentru tine să-l întâlnești pe Gică Hagi din postura de adversar de data asta?
Îți dai seama că o să fie ceva deosebit, pentru că am petrecut 5 ani acolo. Domnul Hagi m-a aruncat pentru prima dată pe teren, în Liga 1, la o vârstă destul de fragedă și o să fie emoționant.