INTERVIU | Cârțu a tras linie la final de cantonament: „Am câștigat cinci jucători. Vom fi mai buni ca în tur”. Craiova nu se gândește la Europa

CS Universitatea Craiova a încheiat stagiul de pregătire centralizat pe care l-a efectuat în Antalya, Turcia, în ultima lună. Jucătorii pregătiți de Emil Săndoi și Sorin Cârțu au un procentaj satisfăcător în urma celor 11 meciuri amicale pe care le-au disputat în această iarnă. În pregătire, formația olteană a arătat foarte bine, a înregistrat șase victorii, patru remize și o înfrângere și e gata de startul returului, pe care îl va începe de pe locul 5 al Ligii 1, la patru puncte în spatele locului doi și la 14 față de liderul Steaua.

Directorul tehnic al Craiovei, Sorin Cârțu, spune că pregătirea s-a desfășurat conform planului, echipa fiind pregătită de primul joc al returului, cel cu Pandurii Târgu Jiu de pe 23 februarie. Va fi un derbi oltenesc ce va aprinde scântei și prin prisma ambițiilor celor două formații și a achizițiilor importante făcute în această iarnă. 

Sunteți la finalul cantonamentului, v-ați îndeplinit obiectivele?
Am muncit foarte bine și suntem mulțumiți de această perioadă, băieții au răspuns foarte bine. A fost un program destul de încărcat, cu multe antrenamente, am atins tot ceea ce ne-a interesat, de la pregătirea fizică, la fazele tehnico-tactice. Încercăm ca echipa să fie în formă sportivă, dar nu e o metodă care să dea rezultate neapărat. Și noi suntem la primul cantonament cu ei, dar n-am ce reproșa ceva vreunui jucător. 

A contat că au lipsit jucătorii de la națională?
A fost un inconvenient, dar pe de altă parte am avut astfel posibilitatea să îi vedem și pe ceilalți din lot. Îmbucurător este că am mai câștigat patru-cinci jucători, pentru că în tur ne-am bazat pe vreo 13-14 jucători de câmp.

Craiova are după mult timp un jucător care marchează pentru echipa națională, Dumitraș…
N-am mai ajuns la meci, dar am văzut secvențele și a marcat la un corner. E bine pentru el, mai ales că este nou venit, în felul acesta își scurtează perioada de acomodare, vine direct cu calități.

Poate juca echipa în Europa League, sportiv și regulamentar?
Nu vorbim de Europa League. Să ajungem până acolo și vom vedea. Returul campionatului este întotdeauna mult mai dificil decât este turul.

Unii spun că CS U va fi viitoarea adversară a Stelei în lupta pentru titlu, este posibil acest lucru?
Mă bucur să aud că am creat o astfel de impresie și că avem respectul ăsta, acum rămâne să dovedim acest lucru și în retur. Va fi un retur foarte greu, iar adversarele ne privesc într-un alt mod, sunt avizate de ceea ce am făcut în turul campionatului și s-au mai întărit cu jucători.  

„Luciano și Ericson nu prind un lot de 18”

Luciano și Ericson rămân?
Trebuie să ne mai gândim, ne vom sfătui și cu conducerea, dar nu sunt jucători care să poată intra în primul 18 .

Mai contați pe Ferfelea și Curelea?
Ei au contat în lupta pentru promovare, dar au probleme contractuale pe care trebuie să și le rezolve cu clubul și, când au verde, pot să vină la pregătirea echipei. Au mult de recuperat, sunt prejudiciați în lupta cu ceilalți jucători. Toată luna asta de pregătire intensă pe care ceilalți au avut-o contează pentru ei, nu văd cum ar putea să facă față cu ceilalți.

Aveți toate posturile acoperite, mai vin jucători?
Nu, ce rost ar mai avea să mai vină acum? Dacă veneau o făceau în perioada de pregătire, apropo de Lucian, de Dumitraș, de Ericson, de Kevin. Asta e perioada cea mai bună să vezi jucători, în meciurile de pregătire plus perioada asta de cantonament. Scoate în evidență și trăsătura de caracter pe care o ai pentru că e o perioadă grea și trebuie să te adaptezi.


Varga a rămas inclus în lotul CS Universității, Ferfelea și Curelea s-au pregătit cu echipa a doua

Juniorii nu au impresionat

Nuno Rocha în ce formă e, el a jucat la Cupa Africii mijllocaș central, cum îl veți folosi la Craiova?
E același Nuno Rocha, e pregătit, pentru că a fost într-o competiție oficială, au făcut pregătire și înainte. Nuno Rocha are la vreo șapte jocuri. El nu e mijlocaș central, la noi va juca altceva.

V-a impresionat vreun junior luat în Antalya?
Ei încearcă, au făcut toate antrenamentele, au tras de ei, dar au distanță lungă până să spere măcar să joace sau să fie la această echipă.

Sunteți îngrijorat de starea gazonului de pe „Extensiv”?
S-au apucat târziu de stadionul „Extensiv”, iar calitatea gazonului nu o să fie foarte bună, mai ales în prima parte. Poate că spre sfârșitul returului se mai îndreaptă acest aspect, cu ajutorul lui nea Titi Bâtlan. A fost problema cu acceptul administratorului judiciar și de asta e așa. Dacă l-ai fi pregătit în septembrie ar fi fost altă calitate.

Nu sunt multe schimbări la echipă, nu-i aveți pe Curelea și Ferfelea și au venit Briceag și Dumitraș. E mai bună echipa acum decât în tur?
Rezultatele ne vor spune dacă suntem sau nu mai buni. Băieții ne dau speranțe că vor avea evoluții mai bune ca în turul campionatului. Am muncit cu toții mult. Cu unii aveam meci, cu alții care jucau mai puțin lucram altceva, deci nu ne-am dat deloc la o parte de la muncă. Avem și noi o stare de oboseală, pentru că nu e chiar atât de ușor.


Brandan rămâne „creierul” echipei craiovene și în retur

Cât contează victoriile în aceste jocuri amicale?
N-am mai fost campioni în amicale, am mai luat și bătaie, am făcut și egal, dar victoriile îți crează o stare de bine întotdeauna. Oricum, nu trag niște concluzii doar după rezultate. Important este că toată lumea s-a antrenat bine și nu au apărut accidentări foarte grave. N-am făcut nicodată un scop în sine pentru un meci de pregătire. Meciurile de pregătire nu sunt să trag niște concluzii radicale vis-a-vis de jucători, vezi caracteristicile, vezi caracterul, vezi cum se comportă cei noi. Chiar și meciurile acestea de pregătire s-au jucat în niște orgolii și s-au desfășurat precum  cele oficiale, cu multe faulturi… Să susții jocuri din astea tari din două în două zile se instalează oboseala.

Echipa nu are foarte mulți jucători olteni. Care ar fi caracteristica acestui lot, ce poate compensa orgoliul local?
Nici nu prea au apărut jucătorii olteni, nu prea ai cum să-i ai, pentru că a fost creat un vid în acest oraș prin dispariția echipei.. Oltenii au ajuns pe la Pandurii, Roman, Buleică, pe la Viitorul. Au plecat pentru că nu era fotbal în Craiova și era normal, copiii făceau de la 7-8 ani fotbal și și-au căutat echipe în altă parte. Asta se și încearcă acum la centrul de copii și juniori, crearea unei pepiniere puternică. Totul se va regla în timp.


Rezultatele obținute de CS Universitatea Craiova în amicalele din această iarnă. Adversari și marcatori:

Sheriff Tiraspol (loc 3 Liga 1 Moldova)    2-1 / Tîrnăcop 29, Nuno Rocha 44
Pakhtakor Tashkent (loc 1 Liga 1 Uzbekistan)      2-0 / Kay 20, Ivan 54
Wisla Cracovia (loc 4 Liga 1 Polonia) 2-1 / Brandan 49, Băluță 71
Jagiellonia Bialystok (loc 5 Liga 1 Polonia) 2-1 / Bawab 21, Mateiu 73
Shanghai East Asia (loc 12 Liga 1 R.P. China) 2-2 / Briceag 22, Brandan 89 (p.)
FC Sioni Bolnisi (loc 14 Liga 1 Georgia) 1-0 / Băluță 22
Kuban Krasnodar (loc 8 Liga 1 Rusia)  0-0
Pogon Szczecin (loc 7 Liga 1 Polonia)   0-0
Anji Mahacikala (loc 1 Liga 2 Rusia) 0-1
Khazar Lankaran (loc 7 Liga 1 Azerbaidjan) 3-0 / Tîrnăcop 2, Herghelegiu 59, 82
Genclerbirligi (loc 11 Liga 1 Turcia) 1-1 / Herghelegiu 37


  • Jucătorii CS Universității vor părăsi Antalya joi dimineață, iar în jurul orei 17 vor ateriza în București. Din partea conducerii tehnice au primit două zile libere, astfel încât vor reveni la antrenamente duminică după-amiază. Aceștia se vor pregăti timp de încă o săptămână pe plan local, urmând ca luni, 23 februarie, să reînceapă campionatul în derby-ul Olteniei, cu Pandurii Târgu Jiu.

Foto: CS Universitatea Craiova

Publicat: 12 02. 2015, 19:57
Actualizat: 12 02. 2015, 19:58