Interviu Cătălin Munteanu: „Ar fi fost frumos ca șefii de la Dinamo, după atâția ani, să mă cheme să ne dăm mâna și să ne urăm baftă”

Interviu Cătălin Munteanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

# La 35 de ani, Cătălin Munteanu s-a despărțit de Dinamo, însă nu se gândește să se retragă. „Cap de Zmeu” este dezamăgit de felul în care s-au comportat cei de la clubul la care a jucat șase ani și spune că ar fi fost bucuros, chiar dacă nu i s-a propus o prelungire de contract, să primească măcar o simplă strângere de mână. Mijlocașul nu se mai simțea parte din proiectul Dinamo, deși are impresia că ar mai fi putut ajuta.

ProSport: Salut, Cătălin. Contractul tău cu Dinamo a luat sfârșit și e clar că nu vei mai juca în „Ștefan cel Mare”. Cum este acest moment pentru tine?

Cătălin Munteanu: Pot să spun că îmi pare rău. Am petrecut mulți ani aici și am avut satisfacții mari.  Acum aștept un alt început, o să merg în altă parte, pentru că eu vreau să mai joc.

Te-ai fi așteptat ca șefii să îți propună prelungirea?

Nu a fost vreo discuție cu cei din conducere. Eu credeam că o să fiu chemat și sunt un pic dezamăgit că nu s-a întâmplat acest lucru. Normal era să vorbim, să ne dăm mâna și să rămânem prieteni, chiar dacă fiecare ar fi mers pe drumul lui. Am spus-o și o să mai spun: Dinamo nu stă în mine și nici eu nu stau în Dinamo. Dar cred că așa era frumos, după patru ani, plus primul mandat, alți doi ani, ar fi fost normal să mă cheme, să ne dăm mâna și să ne urăm baftă.

Dacă ar fi existat această discuție, ai fi fost de acord să-ți prelungești contractul și pe un salariu mai mic?

Și eu m-am întrebat, am discutat chiar și cu familia. La un moment dat eram dispus să accept. Dinamo e un brand, e în sufletul meu, aici sunt amintirile mele. Însă după ce s-a întâmplat în acest retur, când am văzut că am fost mult timp rezervă, nu am fost introdus, cred că m-aș fi gândit de mai multe ori. Nu mă mai simțeam util, nu eram parte din acest proiect și în aceste condiții nu puteam să fiu de ajutor echipei. Poate mă gândeam de mai multe ori înainte să semnez o presupusă prelungire. Nu eram introdus în ce se întâmplă acum la Dinamo.


17 selecții a strâns Cătălin Munteanu la Naționala României


Dar tu crezi că mai puteai fi util?

Da, cred că aș fi putut să ajut. Chiar și din teren sau prin experiența pe care o am, mai ales că vin mulți tineri și poate aș fi avut sfaturi pentru ei. Dar, repet, cred că puteam fi util pe teren.

După ce ți-ai revenit în urma accidentării la genunchi, ai primit suportul conducerii și al antrenorului? Colegii și-au arătat de mai multe ori atașamentul față de tine…

A fost o perioadă grea. După ce mi-am revenit, am avut unele probleme musculare care m-au îndepărtat ușor-ușor. Suportul colegilor l-am avut mereu, la fel și pe cel al staffului medical. Cât îl privește pe cel al conducerii și al antrenorului… Nu știu ce să spun. Atât timp cât am fost apt, ba am jucat, ba n-am jucat. Am avut suportul lor la modul că mă antrenam, dar nu pot să spun că am fost forțat să joc. Cu Flavius nici nu m-am certat, dar nici nu m-a forțat după ce am revenit, să zici că m-a băgat câte 15 minute. Nu vreau să mă înțeleagă cineva greșit. Am fost rezervă, niciodată nu am cerut explicații și nici nu o să cer. Am avut o relație normală cu antrenorul.

„Nu văd prea bine viitorul clubului Dinamo, dar le urez tot binele din lume”

Sună telefonul unui jucător de 35 de ani, liber de contract, care a trecut și printr-o accidentare gravă cu puțin timp în urmă?

Nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar sunt contacte. Nu e vorba de oferte concrete, nu am nimic semnat. Vorbesc cu oamenii, mă interesez de condiții. E adevărat că, în România, jucătorii trecuți de o anumită vârstă sunt dați uitării, nu fac parte din planurile de care se tot discută. Sper ca în cel mai scurt timp să semnez. Îmi doresc să mă prindă începutul pregătirilor la noua mea echipă, vreau să fac o pregătire bună. 


„Suporterii au fost lângă echipă ca niciodată. Eu, care sunt mai vechi, am sesizat asta. Peluza a fost mereu plină și, față de anii trecuți, a venit mult mai multă lume la stadion. Nu știu ce se va întîmpla în viitor. Întinerire, reîntinerire, construcție sau reconstrucție, Dinamo trebuie să aibă mereu ca obiectiv câștigarea campionatului”

Cătălin Munteanu, fost mijlocaș la Dinamo


Ce te-a făcut să îți mai dorești să joci? Sau cine?

Îmi place fotbalul, îmi place să joc fotbal. Cred că încă mai pot să o fac și să mai fiu de ajutor din teren. Sper să demonstrez acest lucru. În primul rând, trebuie să- mi demosntrez mie. În ultimele două meciuri m-am simțit foarte bine, iar acest lucru îmi dă încredere.

Ai spus întotdeauna că o să rămâi dinamovist. Cum vezi viitorul echipei?

Nu prea bine. Nu știu cât de bine poate să facă această insolvență. Să nu joci în Europa este o problemă. Aici mă gândesc la jucătorii tineri, cei care vin din urmă. Pentru ei este foarte important să fie văzuți, să poată fi vânduți. În Europa ești în mijlocul atenției, te poți evidenția mult mai ușor. Cred că anul acesta, cu investiții minime, locul 4 este o performanță. Totuși, păcat că nu au drept de joc în Europa League. Nu știu ce se va întâmpla, dar eu le urez tot binele din lume și îmi doresc să scoată Dinamo din acest impas. Sper ca în cel mai scurt timp să se poată bate la titlu, așa cum era înainte.

Ești un jucător de creație care caută mereu pasa decisivă. Ce e mai important pentru tine, o pasă de gol sau un gol?

În timpul carierei am avut o transformare. La început dădeam foarte multe goluri, apoi, ușor-ușor, m-am specializat în pasele de gol. Am jucat mai central. Pentru mine e mai importantă o pasă de gol.


156 de meciuri a bifat Munteanu în tricoul „câinilor”, în Liga 1. Pentru Dinamo, mijlocașul a înscris de 12 ori


„Miu mi-a spus >. Nu știu ce i-a venit”

Am o curiozitate. Cine ți-a pus porecla „Cap de Zmeu”?

(râde) E veche. Eram la tineret, dacă nu mă înșel în 1998, atunci când ne-am calificat cu nea Piți la Campionatul European. Miu a venit și a început: „Cap de Zmeu, Cap de Zmeu”. Nu știu de unde a scos-o el pe asta, dar așa mi-a rămas. 

Mi-ai spus că ai simțit sprijinul colegilor. Țucudean și Matei au avut și un mesaj pentru tine…

Și pentru Danciu. Însemnăm ceva pentru ei. Ne respectă, iar pentru mine e foarte important. Am încercat să-i ajutăm, să-i învățăm. Sunt doi jucători foarte buni, au calități excepționale. Aici vorbesc în principal de caracterul lor. Știm că Țucudean are o situație financiară foarte bună, dar în același timp e foarte modest, nu deranjează pe nimeni. În trecut, Matei a avut unele probleme de conduită, dar din momentul în care a venit la Dinamo, eu și Danciu am încercat să-l îndreptăm. Zic că am reușit. Acesta este drumul pe care trebuie să-l țină.

 

263 de partide a strâns Cătălin Munteanu pe prima scenă a fotbalului românesc, perioadă în care a înscris de 35 de ori

 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului:
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului: "Lipsă de respect din…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×