– Antrenorul roman nu crede că echipa sa poate câștiga Liga – Tehnicianul are cuvinte de laudă la adresa lui Chiricheș sau Grozav
Domnule Lucescu, nu sunteți sătul de cantonamente? N-ați vrea să veniți în locurile astea doar în vacanță? Mă gândesc la o eventuală retragere, dar nu vreau să las totul la voia întâmplării. Acum încep un nou sezon și capul îmi stă doar la pregătirea acestuia.
Poate veni Guardiola în locul dumneavoastră? Ce m-aș bucura să se întâmple acest lucru! Haideți să lămurim acest lucru. Probabil vă gândiți la întâlnirea lui cu Ahmetov. A fost pur și simplu întâmplătoare, dar pentru mine ar fi onoare să îmi ia locul. Dacă tot aveți locul asigurat, vă gândiți să câștigați Liga Campionilor? Nu se poate așa ceva. Sponsorii acestei competiții nu vin din Est. Noi putem să ne dorim, este foarte bine că se întâmplă așa, dar este de lucrat. Ce se întâmplă acum în Ucraina la Euro e foarte bine, înseamnă că există infrastructură. În Rusia, la fel, se lucrează pentru Mondial.
Ce mai e nevoie? Trebuie să mai treacă mulți ani ca să câștige o echipă din Est un trofeu important. Noi dacă ajungem în sferturi suntem foarte mulțumiți. Ne bucurăm la fel ca și cum am câștiga-o. Atunci când o să putem să cumpărăm pe cineva cum e Messi, o să o și câștigăm. Dar la jucători români nu vă gândiți? În această vară Grozav și Chiricheș sunt cele mai importante ținte. Noi avem o organigramă foarte bine pusă la punct. Avem o echipă de scouteri care văd fotbaliști. Avem președinți care aprobă bugetul de transferuri. Sunt și eu implicat în acest lucru, dar nu depinde totul de mine. Și Chiricheș, și Grozav trebuie să confirme nivelul foarte bun pe care l-au practicat. Mie îmi plac, dar asta nu înseamnă că o să îi cumpăr.
V-a impresionat cineva în amicalele României? La amicale suntem cei mai buni. Și când era Răzvan selecționer s-au câștigat primele trei amicale. România are nevoie de rezultate la competiții importante. Echipele de la noi la fel au nevoie de performanță, dar acum ducem lipsă de așa ceva.
Campionatul românesc cum vi s-a părut? A fost plin de interese și nu cred că anumite greșeli au fost pur întâmplătoare. Mereu vor exista aceste probleme în România. Ă‚sta e un motiv pentru care am tot refuzat să mă întorc. Este un procent foarte ridicat de corupție și incorectitudine în campionatul nostru. Eu am pierdut trofee importante cât am fost acolo și mi-a ajuns. Sunt bine la Șahtior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER