O viață întreagă, Cornel Dinu a zâmbit din iarbă. Ca jucător, apoi ca antrenor și oficial, „Mister” a fost legat de fotbal. La aproape 66 de ani, pe cel proreclit de foștii colegi „Procurorul” îl mai leagă de fenomen funcția de Administrator delegat la Dinamo, sfaturile date celor care i le mai cer, scurtele și acidele intervenții în emisiunile TV și amintirile pe care nimeni nu poate să i le ia.
Din ce în ce mai discret cu aparițiile sale la stadion, acolo unde este văzut rar, doar în loja din „Ștefan cel Mare”, fostul internațional are o pasiune de care foarte puține persoane știu. „Pentru mine este ca o terapie, mă liniștește”, spune dinamovistul în momentul în care vorbește despre snooker. Un „tranchilizant” care l-a prins iremediabil în timp ce „zappa”, în nopțile de „neliniște”.
Bună ziua domnul Dinu. Ce faceți? (este vineri, în jurul orei 16:00) Mă uit la snooker.
Sunt surprins. Eram obișnuit cu fotbalul… E Campionatul Mondial, cea mai importantă competiție a acestui sport relaxant care îți transmite perfect din tensiunea jucătorilor, din dorința lor de a reuși. Îți crează un anumit sentiment de liniște și de așteptare. Și, fără să vrem, seamănă în subconștientul nostru cu fotbalul. Traiectoriile pe care le caută jucătorii sunt cele pe care fotbaliștii le doresc uneori pe teren pentru a lovi balonul. Dacă îmi este permisă paralela, singura problemă este că la snooker sunt mai multe porți și mai multe unghiuri de jucat. De fiecare dată este palpitant. O luptă teribilă între capacitatea de scrutare a omului și precizia de execuție. Acest lucru te atrage cel mai mult.
Cum ați ajuns un fan al snooker-ului? E un sport pasionant, te ține cu atenția trează. Nu întâmplător jucătorii consumă apă în timpul partidelor. Probabil îi liniștește. Pentru un telespectator ca mine, în anumite momente este un tranchilizant. Funcționează ca o terapie. În pofida tensiunii care există pe planșă, spectatorului i se inoculează liniștea.
Aveți un favorit în circuit? Îmi place O”Sullivan. Ești tentat să-ți placă jucătorii de top: Ronnie, Neil Robertson, dar în același timp sunt admiratorul și celor mai tineri, cum ar fi: Ali Carter sau ăsta micu… uite ce lapsus am (ezită câteva secunde, apoi începe altă idee). Mă mai surprinde că este un sport care a prins foarte bine în Asia și nu întâmplător Ding este un alt jucător preferat. Are o liniște extraordinară. Sportul acesta îți demască și corelația care trebuie să existe între liniștea de a gândi traiectoria și puterea de a executa.
Pe cine vedeți favorit în acest an la Crucible Theatre? O” Sullivan este într-o formă foarte bună. Și Robertson. Între ei se va duce lupta, deși văd că Robertson e condus de Selby cu 5-3.
Mi-ați spus că snooker-ul seamănă cu fotbalul. Totuși, vorbim despre un sport în care fair-play-ul este literă de lege. Cel puțin la acest aspect, snooker-ul se cam bate cap în cap cu fotbalul… Există două sporturi în care din acest punct de vedere domină fair-play-ul. La snooker și la tenis, tenisul cu oarecare rezerve. Și al treilea care paradoxal poate este rugby-ul, chiar dacă mai sunt încăierări. Și acolo, în lupta aia teribilă, există respect. Din acest motiv, după snooker și tenis, rugby-ul este al treilea sport la care mă uit cu foarte multă pasiune. Este un sport extraordinar, nu întâmplător se spune că este jucat de niște derbedei cu spirit de gentelmani.
(În 1970, în finala Cupei României, partidă între Steaua și Dinamo, la scorul de 1-0 pentru militari, în repriza a doua, Cornel Dinu a reușit egalarea. În timp ce colegii Procurorului se bucurau, acesta s-a dus la arbitrul Gheorghe Limona pentru a-i transmite că a înscris cu mâna. Golul a fost anulat, iar finala a fost câștigată de Steaua, scor 2-1)
Spune-mi cum îl cheamă pe ăla micu de nu e în forma acum, ăsta îmi place mie mult. (alte câteva secunde de liniște) Judd Trump! Ă‚sta dom’le! Este un mare talent, dar nu are încă legătura asta între concentrare și execuție. Și e jucător de zi. Și aici sunt jucători de zi, iar la ce mă refer eu, la un O”Sullivan, Robertson, Selby, Higgins, la el mai puțin, zilele, în general. sunt zile fericite, se vede că au această legătură între concentrare și execuție. La snooker e o mai mare legătură între minte și execuție, la fotbal intervine și lupta brută, ciocnirea. Aici fiecare își joacă partitura lui.
Indiferent de ora la care se dispută, Cornel Dinu nu pierde vreo partidă de la Campionatul Mondial de Snooker
„Chiar dacă sunt la bătrânețe, m-ar tenta o partidă de snooker„
Ați vorbit un pic și despre tenis. Aveți un favorit și în sportul alb? Bineînțeles! Djokovic. Este ca o icoană. Poate și pentru că am sămânța asta sârbească. Și îți spun, la snooker vine din urmă acest chinez, Ding. El joacă foarte multe meciuri demonstrative împreună cu Trump.
Vă întreb ce alegeți între o partidă de fotbal din Liga 1 sau un meci de la Campionatul Mondial de Snooker? Depinde de ce meci se joacă în prima ligă, însă fotbalul are o prioritate a butonării. Totuși, trec dintr-o parte în alta, iar acolo unde văd că este interesant la snooker, rămân pe snooker. La fotbalul nostru, din păcate, nivelul a scăzut foarte mult și este în mare pericol de dispariție.
Ați fost vreodată la un turneu de snooker sau vă tentează acest sport și dacă în loc de telecomandă ar fi un tac? Am jucat biliard. Dar biliardul pe care îl jucam noi pe timpuri, cel cu carambol, e cu totul altceva. Dar uite, chiar dacă sunt la bătrânețe, m-ar tenta o partidă de snooker. Cred că aș avea o anumită afinitate pentru a găsi treiectoriile cele mai bune. Acum mai depinde de concentrarea pe care nu cred că o mai am. La snooker este cea mai mare concentrare nervoasă din toate sporturile.
Mă fascinează mimica uluitoare a fețelor jucătorilor. Aduce foarte mult cu măștile din teatru
Cornel Dinu- Adminitrator Delegat Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER