INTERVIU cu primul Burleanu din fotbalul românesc. „Băiatul meu a scos fotbalul din mocirlă”. Fostul mijlocaș îi dă replica patronului de la FCSB: „S-a urzicat Gigi Becali, ce să-ți spun! Mi-e drag, chiar dacă pare din Las Fierbinți” + comentariul despre noul job al lui Alexandru Tudor

Fost fotbalist în primul eșalon al fotbalului românesc, tatăl președintelui Federației Române de Fotbal este un personaj savuros. Gheorghe Burleanu (59 ani), mijlocaș defensiv de meserie, jonglează cu vorbele, nu fuge de răspunsuri, nu ezită să bage alunecări când își apără ideile. Performanța selecționatei Under 21 l-a emoționat: „Eu, care nu le am cu lacrimogenele, am plâns din trei în trei zile”. O repriză de discuții cu Gică Burleanu pe care o s-o împărțim în două interviuri, prima parte curge în rândurile de mai jos, „mitanul” secund va urma cu aventurile mijlocașului defensiv de la FC Olt, Selena Bacău, Ceahlăul, Dacia Unirea Brăila sau Focșani, din „fotbalul cu mileul pe cap și mărul la spate”.

Vă salut domnule Burleanu, ce faceți pe canicula asta?
Muncesc, domnule. Fără muncă nu se poate. La baza sportivă, aici e treabă mereu, nu-mi scapă nicio buruiană. Mă mențin în formă prin muncă.

Dacă sunteți în formă, teren aveți, la o miuță nu vă bagați?
Nu. Mi-e frică. Dacă mă accidenteze nu are cine să mai muncească (râde cu poftă)
Cum ați trăit meciurile „tineretului” de la turneul final continental din Italia? Ce să spun, nici acum nu mi-am revenit din emoții. Eu, care nu prea le am cu lacrimogenele, am plâns din trei în trei zile. Ce bucurie mi-au făcut puștii ăștia, cât talent, câtă dăruire. A reînceput să vorbească Europa despre noi, e o performanță uriașă. Calificarea la Olimpiadă e ceva fantastic, eram eu copil când am fost noi, cu fotbalul, ultima oară la Olimpiadă. Bravo lor și felicitări celor care au crezut în ei.

Felicitările merg și către fiul dumneavoastră. Ați dialogat cu el în ultima perioadă, mi-ați spus că vorbiți rar, iar despre fotbal mai deloc?
Pe 1 iulie, Răzvan a implinit 35 de ani, mi-a spus că performanța acestor copii a fost cel mai frumos cadou din viața lui. Ce vrei mai mult? Vă spun ceva, nu vreau să supăr, însă Răzvan și Ilie Dumitrescu au fost singurii oameni care au crezut în această performanță. Nu mă credeți? Haideți să luăm casetele de la tragerea la sorți, ce zâmbete erau când s-a aflat grupa. Răzvan mi-a dat din optimismul lui, de-asta am și plâns din trei în trei zile, la câte am văzut eu în fotbalul ăsta, credeam vreodată că o să mai plâng de la fotbal. Și știți care este adevăratul câștig?

Vă ascult.
Trec pe stradă și văd, din nou, copii care bat mingea în fața blocului, printre garaje, care au repere, fotbalului nostru i-a lipsit acest lucru în ultimul timp. Și vin din urmă, domnule dragă, vin ăștia de la Under 19, Under 17, eu știu cât au dormit antrenorii prin avioane să găsească tineri români în străinătate, ce câștig sunt acești copii! Poate o să spună lumea că sunt subiectiv, însă generația asta e crescută de Federație și să nu uităm de Mirel Rădoi. Ce băiat elegant, e plin de fotbal, cred că el a avut o misiune tare dificilă. Să-i lase pe unii acasă, a avut de unde alege, o să vedeți ce o să fie în viitor, această performanță va naște o infuzie de tineri fotbaliști. Avem talent, însă trebuie să muncim, să fim pozitivi, să nu băgăm bățul pe unde nu trebuie. E o modă la martalogii putreziți așa ca mine, să își dea cu părerea despre orice, însă în mod negativ. Îmi vine în minte și acest personaj care a dat Federația în judecată, nici nu vreau să-i pronunț numele (n.r. Florin Prunea). E vremea tinerilor, gata cu martalogii, uite-l pe Rădoi, noi eram cu lungă și după ea, acum se joacă fotbalul adevărat.

” Răzvan a scăpat fotbalul românesc de mocirlă, a făcut curățenie”

Revin la fiul dumneavoastră și citez dintr-un interviu pe care l-ați acordat după prima candidatură a lui Răzvan. >, mocirla fiind fotbalul românesc. Cum vedeți acum lucrurile, Răzvan e la al doilea mandat în >
Răzvan a scăpat fotbalul românesc de mocirlă, a făcut curățenie. Așa o văd, simplu. A muncit, a tăcut, a dus în spate și semnele încep să se vadă. Nu că e fiul meu, ăsta e adevărul.

Totuși, fotbalul românesc are, în continuare, multe lipsuri, iar Răzvan nu pare că le-a rezolvat pe toate…
Fotbalul românesc are o mare lipsă. Infrastrcutura. Toată lumea vorbește de autostrăzi și spitale, însă de baze sportive nu spune nimeni nimic. Spun și eu o vorbă de martalog care a trecut prin sport: Dezvoltând bazele sportive, construiești mai puține spitale, vom avea copii sănătoși, care se dezvoltă frumos, nu au boli. Noi ce avem? Copii obezi. Ce face acest guvern? Ce fac ăștia care ne conduc? Se gândesc la șunca lor! Ungurii sunt de apreciat, au ajuns să investească la noi, în fotbalul din țara noastră, bravo lor, au viziune. Mă doare să văd ce e la noi la Bacău, au început să moară și chibiții care au prins vremurile bune ale fotbalului băcăuan, mulți s-au dus, boscheții de pe stadion au ajuns plopi și, în scurt timp, puțini vor mai ști că a fost fotbal aici. Alți chibiți nu vor veni din urmă.

„De unde să-mi facă Răzvan nepoți, el e mai mult prin avioane”

Mi-ați spus că a fost ziua fiului dumneavoastră, ce cadou i-ați făcut?
Ce cadou, i-au făcut băieții ăștia de la națională un cadou uriaș, nu-i mai trebuie niciun cadou de la mine. El să-mi facă mie cadouri. Mă aștept și eu la nepoți, să plimb și eu un cărucior, stau cu nevastă-mea în canapea și ne uităm la fotbal, ea a renunțat și la telenovele, a lăsat Trandafirul negru și acum se uită la VAR. >, așa imi spune nevastă-mea mai nou, știe toate regulile. Vine acum meciul cu Spania și trebuie să plec de acasă, că nu se poate cu ea. Soția are meritul că Răzvan s-a îndreptat spre școală, fotbalul era pe șpăgi, că eu dacă ar fi să o iau de la clasa I, nu m-aș mai duce. Glumă, glumă, domnule, dar aștept și eu nepoți, am doi băieți, mai mari speranțe îmi pun în ăsta (n.r. al doilea fiu, Cosmin Burleanu), Răzvan e mai mult prin avioane, mai ales după ce s-a ales și cu funcția asta la UEFA (n.r. din 2018)

Răzvan Burleanu este prim-vicepreședinte al Comisiei Consultative de Marketing din cadrul forului continental), poți face copii în avion?
E foarte bine că echipele din Liga 1 vor fi obligate să aibă echipe de fotbal feminin. S-a urzicat Gigi Becali, ce să-ți spun!? El e cu Dumnezeu, însă Dumnezeu trebuie să fie în suflet, nu la televizor. Gigi îmi e drag, chiar dacă pare din Las Fierbinți L-am văzut pe Alexandru Tudor, arată ca naiba. Nu mă angajează și pe mine Gigi Becali, el mă salută, eu spun Doamne Ajută!

NU RATA partea a doua a interviului cu Gheorghe Burleanu. Cariera de 354 de meciuri fără cartonaș roșu, cum funcționa Cooperativa, viața la Scornicești, ce spune despre Ion Crăciunescu, cum i-a luat titlul lui Dinamo.

 

Publicat: 05 07. 2019, 09:00
Actualizat: 05 07. 2019, 09:02