INTERVIU cu Rotariu. „Alibec? Să se maturizeze, aici e profesionism! La noi, știam că bate Hagi, așa rămânea!”. „Budescu? Ai cornere, le tratezi la un nivel înalt!”. „Enache? Nu e nevoie să facă el așa ceva…”. Preferatul lui Roti de la FCSB

Redactor:
Andru Nenciu
INTERVIU cu Rotariu.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iosif Rotariu (55 de ani) e atent la toate meciurile vicecampioanei FCSB. Fostul mare mijlocaș din Ghencea explică într-un interviu pentru ProSport ce se întâmplă cu jucătorii-problemă ai vicecampioanei, de ce Bălașa e liderul vicecampioanei și mizează pe un jucător esențial în angrenajul formației lui Dică.

Domnule Rotariu, ce înseamnă pentru un mijlocaș central de la FCSB să știe că nu-l mai are în spatele său pe Planic?
Îmi pare rău de Planic, pentru că posedă niște calități care-i dau Stelei un plus de siguranță în defensivă, a format un cuplu cu Bălașa foarte solid și asta s-a văzut. Au mai fost și mici erori, dar se mai întâmplă. Acum, depinde ce fel de entorsă a suferit, pentru că diferă pauza în funcție de accidentare, entorsă e un termen general… Dar, oricum, am încredere mare și în Larie, sunt sigur că FCSB nu va fi șubredă în apărare. Sper să-și revină cât mai repede sârbul.

Vorbeați de Bălașa. O parte a jucătorilor români care pleacă de tineri în Italia regresează. El arată exact contrariul. Pare că a evoluat enorm după experiența de acolo…
Da, și are doar 22 de ani. Și câtă maturitate arată în joc! Îl știu de mic, zici că joacă fotbal de-o viață! Dacă ești foarte serios, înveți din fiecare experiență în străinătate. Că ești titular, că ești rezervă, că nu prinzi foaia… Ca fotbalist, azi, trebuie să fructifici timpul pe care ți-l acordă viața în cariera asta scurtă. Asculți informații de la antrenori, le bagi la cap, furi metode de pregătire și le asimilezi de la X sau Y, speculezi concurența, te hrănești cu dorința de a juca, cu sentimentul că vrei să devii din ce în ce mai bun. Așa a fost și cu Bălașa, uiați-vă la el, e un adevărat lider, la 22 de ani. (n.r. Bălașa a plecat de la Viitorul la Roma, în 2013, pe 150.000 de euro. A mai jucat la Crotone și Trapani, în Serie B).

„Te automotivezi prin simplul fapt că ai semnat cu Steaua, că îmbraci acest tricou al unei echipe cu o istorie remarcabilă, că faci parte dintr-o echipă în care există o concurență foarte mare pe posturi. E de ajuns!”

Aș vrea să vă întreb dacă ar fi trebuit să-l lase pe Alibec să execute lovitura liberă de la Plzen?
Nu! Și vă spun și de ce. Într-un club ca Steaua există niște reguli interioare pe care trebuie să le respecți. În al doilea rând, Dică, antrenorul Stelei, a fost un bun executant de lovituri libere, așa că identifică perfect potențialii oameni care pot valorifica astfel de faze. În plus, pe vremea mea, Hagi bătea primul, eu al doilea. Credeți că eu mă duceam la el și îi ceream mingea? La noi, știam că bate el, așa rămânea.

Bălașa nu e Hagi.
Dar e desemnat de antrenor.

Și ați văzut ce a urmat, ieșirea nervoasă către Dică.
Alibec are 26 de ani, trebuie să se maturizeze singur, gata cu împinsul de la spate! A jucat la Inter, are calități, e fotbalist profesionist. Nu mai stă nimeni după tine, în 2018, să te poarte pe brațe, au trecut vremurile astea, nu ai timp de așteptare, în sport, în viață. Și dacă și arăți că nu vrei… E dificil, dar trebuie să-și revină, trebuie să se autoconvingă că e valoros.

Apropo de autoconvingere, ați văzut momentele cu Enache încercând să-și motiveze colegii, înainte de meciul cu Astra? A devenit Enache liderul vicecampioanei?
Am văzut. Păi, ce? La Steaua ai nevoie de automotivare. Nu e nevoie să facă el așa ceva. Te automotivezi prin simplul fapt că ai semnat cu Steaua, că îmbraci acest tricou al unei echipe cu o istorie remarcabilă, că faci parte dintr-o echipă în care există o concurență foarte mare pe posturi. E de ajuns! Nu e nevoie de discursuri motivaționale…

„În opinia mea, e benefic ce face Dică”

Atunci când apare patronul la televizor și îi critică pe jucători, nu credeți că le mai scade fotbaliștilor nivelul de încredere?
De ce?

Pentru că din punct de vedere psihic nu toți țin la această tăvăleală.
Eu vă dau un exemplu recent.

Cu cine?
Cu Budescu.

La ce vă referiți?
Ești profesionist și ai calități rare pentru un fotbalist de azi. Dacă ți se încredințează cornerele, adică faze fixe importante pentru o echipă, nu poți să încerci mereu poarta. Există niște variante bine structurate la antrenamente în funcție de calitățile fotbaliștilor pe care îi ai în lot. Și, pe urmă, bați la scurt, bați la lung, mizezi pe un plan bine stabilit în care-ți pui în valoare fotbaliștii care ajută la posesie. Ce face Budescu… Nu e pentru un nivel înalt.

Dar cum mizează Nicolae Dică pe acest principiu al rotației… credeți că e benefic pentru echipă?
Da, e benefic, pentru că acum sunt multe meciuri de jucat. Toți cresc având meciuri în picioare. Și Steaua are un lot cu o bancă solidă acum. În opinia mea, e benefic ce face Dică.

„Coman încă nu poate face asta la cel mai înalt nivel”

Ați jucat o perioadă și fundaș stânga la Steaua și la națională? Junior Morais sau Momcilovic?
Morais are calități, dar riscă mult și nu mai pare fundaș stânga. Pare mai mult mijlocaș… Momcilovic e un fundaș stânga cu care nu ți-e frică niciodată.

La Plzen, Coman nu a existat în faza defensivă pentru a-l ajuta pe Morais.
Știți de ce? Pentru că provine dintr-un sistem 4-3-3, de la Hagi. El vine până la mijlocul terenului, îi e greu să se adapteze pentru un sistem 4-2-3-1. Hagi îi permitea o mare libertate pe teren, în compartimentul ofensiv. Încă nu poate face asta la cel mai înalt nivel.

Dar cum spuneați și dumneavoastă… Joacă la un club mare, nu e timp.
E obligat să se acomodeze. E un jucător tânăr, cum sunt și Man, Bălașa, Tănase, Nedelcu…

O ultimă întrebare. Ce mijlocaș central vă place cel mai mult de la FCSB?
Nedelcu. Nu s-a remarcat foarte mult până acum la Steaua pentru că nu a avut libertatea de la Viitorul. Are educație fotbalistică și impresionează prin ceva esențial la mijlocașii de azi: pătrunderile verticale. Va fi jucător de bază. Și la Steaua, și la națională.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×