Interviu cu un vampir!** Șumudică, antrenorul momentului în Liga I

Marius Șumudică nu e o creație a lui Bram Stoker. Nici
măcar a lui Jean Pădureanu. Fostul rapidist se inventează singur la
Bistrița, echipă pe care, mai nou, nimeni nu o mai
bate
.

E dimineață, prima oră. Șumi a adormit târziu după meciul câștigat
cu Craiova (2-1), dar e sprinten. Plutește parcă, după a patra
victorie în cele cinci meciuri ale returului. Se încruntă însă
imediat pentru că începe să vorbească despre viitor. Iar viitorul
nu te lasă să guști pe îndelete prezentul.

Ce le dai băieților de bat pe toată
lumea?

Sincer? Și pe mine mă uimesc băieții ăștia cu ce fac. Nu-mi vine
nici mie să cred că a început returul și că avem patru victorii și
un meci egal. Și e numai meritul lor. Eu nu am adus nimic special.
Doar respectul reciproc, poate. Când e de muncă, e de muncă, dacă e
de glumit, glumim.

Am auzit că te vrea deja Rapidul. Te-a sunat George
Copos?

Eu ce ar trebui să zic acum? Lumea ar spune că mă autopropun. Ce
pot spune este că m-au sunat doi-trei președinți de club să mă
întrebe ce fac de la vară. Mie îmi expiră contractul cu Bistrița în
vară… (zâmbește).

Și o să pleci?
Nu cred. Îmi plac mult acești băieți și aș mai rămâne aici un an.
Echipa joacă tot mai bine și spun eu că dacă mai facem în vară
două, cel mult trei achiziții, ne putem propune alt obiectiv.

Sună un pic ireal ideea de cupe europene la
Bistrița…

Ei, nici chiar așa, dar ne vom putea clasa lejer în primele
opt.

Copos i-a
propus deja Rapidul

E greu să lucrezi cu Jean Pădureanu? Conflictul
generațiilor se manifestă între voi?

Deloc! E chiar ușor să lucrezi cu Nea Jean. Se vede că e om de
fotbal. Nu se bagă peste antrenor și îți asigură toate condițiile.
Dacă aș putea, când o fi să plec de la Bistrița, l-aș transfera cu
mine și pe Jean Pădureanu!


Dacă te-ar oferta Steaua și Dinamo, te-ai duce?

Niciodată! E clar că nu m-aș duce pentru că sunt rapidist 100%.
Apoi nu m-ar primi nici ei bine acolo…

Până la urmă, te-a sunat Copos sau nu?
Da, m-a sunat după meciul cu Craiova și m-a întrebat dacă nu vreau
să mă duc la Rapid, dar nu vreau să fac vâlvă și nici să-l
dezamăgesc pe Nea Jean.

Dar te-ar ispiti ideea să antrenezi Rapidul?
Rămâne visul meu. Știi care e visul meu? Să antrenez toate echipele
la care am jucat. Sportul, Rapid, Maritimo, Debrecen și Omonia.
M-aș plimba ceva, nu?

E fan Dan
Petrescu

Șumudică a devenit un fel de ucenic al antrenorului de la
Krasnodar, de la care a învățat cum să-și motiveze
echipa

Pentru fostul atacant al Rapidului, antrenoratul reprezintă știința
de „a fura” de la predecesori. Deși au cam aceeași vârstă, Șumudică
se declară fanul și ucenicul al lui Dan Petrescu. De la „Bursuc” a
luat, probabil, și tactica de a-și mobiliza jucătorii cu mesaje
afișate în vestiar (foto).

De ce Petrescu?
Pentru că, în primul rând, el mă place mult pe mine. (râde). Nu
știu de ce, dar mă place! Îmi trimite mesaje după fiecare meci.
Uite, acum mi l-a trimis pe ăsta: „Felicitări,
lupule!”.

Lupule?!?
Da, așa îmi zice el. Acum, serios, eu îl admir foarte mult și
încerc să învăț de la el. Știi, în pregătiri, în Antalya, am vorbit
mult. Mă sună și comunicăm foarte des.

Așteaptă
în curând o… înfrângere!

Alți antrenori de la care ai învățat care ar
fi?

Ar fi antrenorii cu care am lucrat. Mircea Lucescu, Mircea
Rădulescu, antrenori din străinătate. Chiar Răzvan Lucescu, în anul
în care am fost la Rapid.

Cât crezi că va mai ține șirul victoriilor
Bistriței?

(râde). Pănă vom pierde. Nu! Serios vorbind, mă aștept de la meci
la meci să vină înfrângerea. Bistrița rămâne totuși o echipă mică
și va pierde la un anumit moment. Important este ce știm să facem
pentru a gestiona bine acel moment.

Mai găsești încă texte cu care să-i ții în
priză?

Din moment ce până acum nu ne-a bătut nimeni, înseamnă că am fost
inspirat.

„Dan Petrescu mă învață multe. De la el am învățat cum
să-mi motivez echipa”

Marius Șumudică, antrenor Gloria Bistrița.

„Or să vină meciurile cu echipele mari. Steaua și
celelalte. Am ambiția de a le bate, pentru că așa îți faci cotă
atât ca jucător, cât și ca antrenor”

Marius Șumudică, antrenor Gloria Bistrița

„Echipele mele au jucat fotbal și au fost ofensive.
Așa a fost peste tot pe unde am antrenat până acum, la Progresul,
la Astra, la Farul, și asta se întâmplă și la
Bistrița”

Marius Șumudică, antrenor Gloria Bistrița

15 meciuri consecutive fără
înfrângere are Gloria Bistrița cu Șumudică pe bancă în acest an!
Includem aici meciurile amicale din pregătiri și cele cinci partide
de campionat

Publicat: 19 03. 2010, 08:40
Actualizat: 19 03. 2010, 08:43