Cum e trecerea de la Liga 1 la Liga 2? Normal că este o diferență din punct de vedere al valorii. Dar m-am hotărât să o iau din nou de jos, mai ales că oamenii de aici mi-au arătat de la prima întâlnire foarte mult respect, am simțit că mă doresc foarte mult. Când am venit, părea o utopie să ne batem la promovare, echipa avea un punct după trei etape, era pe penultimul loc, nimeni nu credea că am putea spera din acest campionat.
Când v-ați întâlnit prima oară, ați vorbit de promovare? Le-am zis că vin doar dacă ne batem la promovare. Le-am pus și eu niște condiții, pentru că știam că lotul avea nevoie de întăriri. Cunoșteam în mare lotul, mulți jucători erau și acum doi ani, când eu antrenam Rapidul în Liga a doua. Plus că echipa nu a promovat niciodată în prima ligă. Cred că e cea mai mare provocae din cariera mea de antrenor de până acum. La Rapid era normal să promovăm, pentru că este un club de top, la Timișoara la fel, eram favoriți la promovare după ce echipa retrogradase. Aici, la Călărași, a fost așa, mai mult o nebunie de-a mea.
Și ți-au îndeplinit toate condițiile? Da, sunt condiții foarte bune, salariile sunt plătite la zi. Nu sunt salarii mari, dar important e că se dau la timp. Sunt și bonusuri pentru fiecare joc, în limita posibilităților. Sunt echipe cu un buget mult mai mare decât al nostru, dar, atât timp cât se respectă ce se promite, jucătorii nu au decât să aprecieze și să dea totul pe teren.
Stabilitate financiară în Liga a doua!
Șase victorii în 6 meciuri cu Dunărea Călărași! Cum ați reușit? Până acum, totul merge neașteptat de bine, jocul e bun, echipa arată că are forță. Dar important este să ne menținem și să păstrăm starea asta de spirit, să rămânem aproape de primele locuri până la iarnă. Mă gândeam să obținem primele trei victorii, erau adversari accesibili, dar puține echipe câștigă la Afumați, iar Snagovul e o formație de primele șase locuri. Liga a doua poate că pare ușoară, dar nu este chiar așa, sunt multe echipe, este un campionat lung. Acum, primăriile și Consiliile județene bagă bani, cam fiecare echipă are stabilitate financiară față de anii trecuți, iar ăsta e un lucru bun. Au fost victorii care poate par accesibile, însă au fost obținute greu, în fața unor echipe care se bat pentru fiecare minge, pe terenuri proaste, dar asta e specific la Liga a doua.
Terenuri proaste
Unde sunt proaste? La Snagov, la Afumați este un teren mic, unde e foarte greu să te exprimi. Și mai sunt. Din păcate, condițiile de joc sunt mult sub nivelul primei ligi.
Vin spectatori la meciurile de acasă? La început, nu prea. La ultimul meci, cel cu Pandurii, au fost vreo 2000, sper să vină din ce în ce mai mulți. E echipa orașului, susținută de Consiliul județean și de Primărie, se fac investiții, este stabilitate financiară, nu sunt datorii și, dacă ținem cont de ce se întâmplă la multe echipe din prima ligă, eu zic că e foarte bine.
Jucătorilor cum le-ai ridicat moralul? Cum i-ai făcut să se gândească la promovare? Lucrurile au fost clare. Am venit la Călărași să promovez. Cine poate poate. Cine ține pasul. Planul a fost ca până în iarnă să fim în primele cinci, iar apoi să vedem ce putem face pentru a ne clasa în primele trei, locul 3 fiind de baraj.
Mai ai nevoie de întăriri în lot? Vom trage linie la finalul turului și vom vedea unde trebuie să ne întărim, pentru că returul va fi mult mai greu.
Cei mai puternici adversari care ar fi? Hermannstadt, Chindia, îmi era teamă de UTA, pentru că și-au declarat clar obiectivul de promovare la începutul campionatului, dar au cam ieșit din calcule acum. Ripensia e un club frumos, însă nu cred că are forța să promoveze.
„Filozofia mea? Să câștig!”
Care este filozofia ta ca antrenor? Să câștig! Să joc foarte organizat, îmi place ca echipa să aibă un echilibru, să nu fii o echipă naivă când ataci, îmi place ca jucătorii să dea totul la antrenamente. Pentru mine, e foarte important ca fotbaliștii să se antreneze bine.
Experiența de la Chiajna cum o caracterizezi? Plus sau minus?| Pe plus, clar. Ne-am îndeplinit obiectivul, salvarea de la retrogradare, am jucat în toate meciurile cu cinci-șase jucători Under 21, asta a fost de fapt și înțelegerea cu preșdintele Cristi Tănase, să ne salvăm de la retrogradare și să creștem jucători pentru sezonul următor. Au fost jucători care au crescut foarte mult – Deaconu, Dobrosavlevici, Albu, Grădinaru. Din păcate, văd că unii nu mai evoluează, Ciobanu, Răducanu, Răsdan, deși crescuseră și ei foarte mult ca joc.
În Liga 1 pe cine vezi favorită la titlu? Păi sunt două mari și late, CFR și Steaua. Dinamo n-a adunat foarte multe puncte, Craiova joacă un fotbal spectaculos, dar pierde puncte ușor. Nu le văd să fie de anvergura primelor două.
Alegerea lui Contra, un mare plus pentru națională
Ne revenim cu naționala alături de Contra? Eu sunt foarte bucuros pentru Cosmin, e prietenul meu, a debutat în antrtenorat cu mine pe teren, la Timișoara, îl cunosc foarte bine. Nu știu dacă vom avea rezultate formidabile, pentru că acestea depind de foarte mulți factori, dar, cu siguranță, echipele lui Contra arată entuziasm, o nebunie frumoasă. Lui Contra îi place foarte mult atacul, jocul, mingea. Alegerea lui reprezintă un mare plus pentru națională.
Experiență nefericită cu Daum… Acum, când tragi linie, așa pare, dar când a venit, gândeam altfel. Avea un CV extraordinar, experiență, venea dintr-u fotbal de top… Erau toate premisele ca totul să meargă bine. Din păcate, n-a fost așa, sunt foarte multe cauze, a avut și neșansă, poate că altfel ar fi mers lucrurile dacă ar fi câștigat primul meci, cu Muntenegru, ne-aducem aminte de acel penalty ratat de Stanciu în ultimul minut. Un antrenor trăiește din rezultate, iar naționala cu Christoph Daum n-a avut rezultate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER