INTERVIU | Denis Drăguș a rupt tăcerea, după ce Viitorul s-a înțeles cu Standard Liege: „Mereu am avut în minte să merg pe drumul lui Răzvan Marin”. La ce gigant al Europei visează să joace și care sunt cele 3 lucruri pe care le ia cu el
Oficialii de la Viitorul au declarat că mutarea lui Denis Drăguș la Standard Liege este 99% realizată. Urmează doar întâlnirea jucătorului în vârstă de 20 de ani cu cei din conducerea grupării din Belgia pentru a pune la punct detaliile transferului, dar și pentru a face vizita medicală și a semna contractul cu noua sa „casă”.
Denis Drăguș a acceptat să vorbească, în exclusivitate, cu ProSport, despre oferta formației Standard Liege, dar și despre sfaturile pe care le-a primit de Răzvan Marin, jucător care a evoluat timp de două sezoane în tricoul belgienilor. În plus, atacantul Viitorului este pregătit să se întâlnească cu Ianis Hagi (Genk) în calitate de adversari și să ducă numele României cât mai sus în fotbalul mondial.
ProSport: Ce ai simțit când ai aflat că ești dorit de Standard Liege?
Denis Drăguș: M-am gândit că dacă voi semna mi se îndeplinește visul, pentru că acesta este drumul pe care am vrut să merg. Încă de când a plecat Răzvan (n.red. – Răzvan Marin) am avut în minte că vreau și eu să calc pe drumul lui și am spus de mai multe ori că drumul pe care a mers el este cel mai bun.
Ai vorbit cu el?
Am vorbit și l-am întrebat ce se întâmplă acolo, cum sunt antrenamentele și care este toată atmosfera din cadrul echipei. Mi-a spus că este sigur că dacă voi ajunge la Standard Liege mă voi integra repede și că nu crede că voi avea niciun fel de problemă.
Știu că Răzvan are doi prieteni în Liege, doi frați români care au și restaurant…
Așa este, mi-a spus despre frații Nistor, dacă am nevoie de ceva vreodată sau că dacă va fi vreo problemă să apelez și la ei, că mă vor ajuta.
Denis Drăguș: „Domnul Hagi mi-a spus să fac o imagine bună jucătorului român în lume”
Imaginează-ți că dacă vei ajunge în campionatul Belgiei, te vei întâlni din nou cu Ianis Hagi, dar de la stadiul de coechipieri veți fi adversari. Cum simți că vor fi „duelurile” cu el?
Într-adevăr, dacă voi semna cu Standard mă voi duela cu Ianis. Iar ceea ce îmi doresc eu este să avem meciuri cât mai frumoase, evoluții cât mai bune, să putem să facem România și o țară întreagă să fie mândri de noi. Să punem și noi umărul ca România și campionatul nostru să crească. Dar acest lucru mi-l doresc indiferent în ce campionat sau în ce țară voi ajunge să evoluez. Vreau să reprezint România cu mândrie.
Care sunt primele trei lucruri pe care le vei lua de acasă dacă vei pleca în Belgia?
Ghetele, câinele și iubita.
Ce ți-au spus iubita și părinții când au aflat de posibila ta plecare?
Știau că este un vis pentru mine și își doresc să se realize, să nu mă opresc aici și să calc pe urmele lui Răzvan.
Adică vrei ca următoarea ta destinație să fie Ajax Amsterdam?
Nu neapărat la Ajax, dar tot într-un campionat puternic vreau. Îmi doresc să ajung din ce în ce mai sus, nu știu dacă pot ajunge chiar acum la echipa mea preferată, la Liverpool, dar sper ca într-o zi să pot merge acolo.
Dar Gheorghe Hagi ce ți-a spus desprea eventuala ta plecare la Standard?
Mi-a spus că mă susține să ajung acolo, să mă impun, că fotbalul este diferit față de al nostru, că sunt jucători cu dinamică foarte bună în teren și trebuie să mă adaptez repede. În plus, mi-a mai transmis să fac o imagine bună jucătorului român în lume.
Dacă ajungi în Belgia o vei avea adversară chiar pe echipa care a eliminat-o pe Viitorul din preliminariile Europa League, Gent.
Sincer, mă gândeam că pot întoarce rezultatul. Păcat că au primit golul devreme și a complicat puțin situația, dar, într-un fel, este o victorie de moral. Au arătat că pot învinge echipe foarte bune ale campionatului belgian, dar neatenția și lipsa de experiență din prima manșă ne-au costat.