La finalul primei părți a cantonamentului din Antalya, Răzvan Lucescu a acceptat o discuție amplă cu reporterii ProSport. Antrenorul Rapidului a mărturisit că una dintre dorințele cele mai mari pe care le are este să antreneze în afara țării.
Răzvan, care ar fi concluziile pe care le-ai tras, legate de fiecare compartiment în parte, după această primă parte a stagiului de pregătire? A fost un cantonament foarte bun. Cinci meciuri în care toată lumea s-a implicat! Regret că au lipsit Marcos Antonio, Herea, ei doi de la început, Roman, care a fost la echipa națională, și apoi regret accidentările lui Glauber, Teixeira și Ioniță. Sunt situații care nu pică bine în acest moment al pregătirii. Dar, ținând cont de toate aceste probleme, sunt foarte mulțumit de implicarea lor, că nu s-au plâns deloc. Chiar făceam un calcul că sunt șase-șapte care în ultimele cinci zile au jucat de trei ori 90 de minute! E un efort uriaș și au riscat enorm. Urmează ca cei care au lipsit să recupereze în a doua parte.
Faptul că ți-au lipsit jucători importanți în mai toate zonele terenului poate fi un exercițiu bun pentru retur, în cazul în care vor apărea accidentări? Într-un fel da, dar nu îmi place să spun că avem 11 titulari sau 12-13 oameni de bază! Din moment ce am un anumit număr de oameni în lot, fiecare trebuie să fie bine pregătit și când îi vine rândul să intre pe teren, să știe ce are de făcut. De aceea la antrenamente nu avem o echipă de titulari și una de rezerve. Există un amestec permanent între ei, pentru a exista relații de joc.
(Discuția e întreruptă de apariția fostului rapidist Ionuț Stancu. „Ce cauți, mă, pe aici?”, întreabă antrenorul zâmbind. Fundașul joacă acum la Alro Slatina și e cu echipa în cantonament. „Aveți bani la Slatina, nu glumă, dacă veniți în Antalya!”)
Apropo de antrenamente, în perioada petrecută în Antalya, reporterii ProSport au avut posibilitatea să urmărească mai toți antrenorii la lucru. Metodele tale ne-au surprins… Am văzut foarte mulți antrenori din Europa, de la cluburile cele mai importante. Am urmărit metode de antrenamente. Am citit mult…Lucrăm foarte mult pe organizarea jocului și în toate fazele. Ținem cont de momentele de trecere de la o situație la alta: de la construcție, la pierderea posesiei. Pot fi exerciții intense sau unele mai puțin intese, dar în urma cărora noi câștigăm anumite mișcări și deplasări ale jucătorilor în funcție de ceilalți colegi.
În timpul unui antrenament le-ai spus băieților să încerce să câștige și un metru, dacă se poate. Ai motivat spunând că un metru poate însemna un gol. Era doar un discurs motivațional? Nu, nu! În fotbal, nu un metru contează! Ci jumătate de metru sau zece centimetri! Gândește-te doar la faptul că dacă ai zece centimetri în plus poți salva o minge sau poți da gol. Cu centimetrii ăia te-ai poziționat într-un anumit fel și poți recupera mingea și să surprinzi apoi adversarul sau, dacă ai stat prea retras, să nu mai ajungi la minge…
„Nu imi plac scandalurile” Spune-mi trei argumente pentru care lumea ar trebui să ia în considerare Rapid în lupta pentru titlu? E simplu: pentru că ne dorim, avem o mentalitate bună și pentru că avem un grup în cadrul căruia toată lumea e conștientă că viața e scurtă și că trebuie să faci ceva să rămâi în istorie! Încerc să îi conștientizez pe jucători ca se poate obține o performanță deosebită, că pot fi primii din istoria Rapidului care să realizeze eventul. Că trebuie să ne batem cu toată lumea și la final să nu avem regrete.
Ești un tip selectiv, ce îți place și ce nu îți place la campionatul nostru? Nu îmi plac scandalurile! Sunt lucruri care te fac să nu te simți atras de fenomen. Și nu mă refer la mine, ci la public sau la cei care ar putea să vină lângă fotbal. Apoi, ar mai fi condițiile, dar aici arată forța economică a țării. În afară de câteva stadioane, pe celelalte nu prea poți să te duci cu familia la un meci. Din punct de vedere tehnic, asta e. E o anumită valoare și trebuie să acceptăm acest lucru. Dacă acceptăm, poate și speranțele noastre nu mai sunt enorme și începem să apreciem fiecare victorie, începem să construim ceva corect.
Dar noi cum facem? …Noi am vrea să fim campioni fără nicio bază.
E o hibă în mentalitatea colectivă faptul că de cele mai multe ori ne supraevaluăm? E o trăsătură a noastră, a românilor! Ne lipsește echilibrul. Când pierdem, e un dezastru total, o criză, o catastrofă! Iar când se câștigă un meci, e ca și cum s-ar câștiga Campionatul Mondial. Mereu există tendința de a se face din partida următoare „meciul anului” când mai sunt 30 de etape de jucat!
Chiar, cum te simți când ești întrebat în etapa a doua, după o victorie la scor, de exemplu, despre șansele la titlu? Și nu-mi spune că nu ți s-a întâmplat asta… (zâmbește) Îmi vine să….Mă rog, îmi mușc buzele și încerc să găsesc un răspuns care să-i mulțumească pe toți sau care să fie neutru! Bine, asta se întâmplă și din cauza faptului că nu avem echilibru. Noi trecem de la o extremă la alta și judecăm lucrurile prin aceste extreme. Azi ești bun, mâine ești prost.
Dar când lumea te oprește pe stradă să îți dea sfaturi, că și lucrul acesta ți se întâmplă des… Ha-ha! Zâmbesc, zic «OK» și merg mai departe.
N-ai primit niciodată un sfat bun, care să te pună pe gânduri? Nu sunt sfaturi. Sunt mai mult sugestii. E ca și cum i-aș spune eu unui chirurg: «Bagă unealta aia, fă aia, fă aia». Noi, antrenorii, stăm zi de zi cu echipa și știm cel mai bine ce e în interiorul vestiarului.
S-a întâmplat și în cazul tău ca lumea să treacă de la o extremă la alta. Cum te-ai simțit? Sunt detașat de toate…
Dar presupun că nu ai fost de la început așa… Nu, dar trecând prin toate astea, am ajuns să învăț să mă detașez. La început mi-a fost foarte greu.
Vorbeai mai devreme de stadioanele din România și de starea lor. Giuleștiul nu e un stadion modern, dar rapidiștii sunt extrem de atașați de el… Se vine cu foarte mult suflet…E istoria Rapidului, clubul ăsta a trăit prin așa ceva, prin transmiterea ideii de suporter. De aici cred că vine atașamentul față de stadion.
Dar în ciuda acestor lucruri, arena arată groaznic… E un stadion vechi, ar mai avea nevoie de îmbunătățiri.
Rapid a jucat și pe Național Arena, poți compara senzațiile de pe cele două stadioane? N-aș putea să spun că pe Național Arena m-am simțit extraordinar. Poate tocmai pentru că sunt obișnuit cu atmosfera Giuleștiului. Stadionul cel nou mi s-a părut un loc neutru, în niciun caz n-am avut senzația de acasă. Dar Național Arena e un pas spre viitor.
Tot un lucru legat de Giulești. La meciul cu Bosnia, când galeria a afișat banner-ul pe care scria: «Răzvan, aici e casa ta»… Mă crezi că nu l-am văzut? Abia după meci mi-a spus cineva. Datorită concentrării n-am stat să urmăresc tribunele.
Obișnuiești să fii atent la tribune? În general, nu! Dar simt așa, în spate, o atmosferă tumultoasă. Mă refer la meciurile mari, nu la cele în care sunt o sută de oameni în tribună și auzi perfect toate înjurăturile.
„Dacă rămâi pe loc, te plafonezi” Care a fost meciul la care ai rămas impresionat de atmosferă? Am fost la multe meciuri tari…Finala Cupei Campionilor Europeni dintre Steaua Roșie și Marseille de la Bari îmi rămâne în minte. Două echipe cu suporteri fanatici, fanatici! Am fost la Liverpool, la Barcelona, la Real Madrid….La Hamburg, unde am și jucat, de simțeam că-mi cade stadionul în cap.
Atmosfera de la Varșovia nu te-a impresionat? Nu atât de tare…sincer. Dacă e să îți spun un astfel de moment, atunci ar fi cel de la Paris, la debutul în cupele europene. Simțeam că nu mai am aer în primele minute.
(Telefonul sună, dar atrenorul îl pune pe modul silențios. E al doilea apel de la patronul George Copos)
Ai fost tentat, înainte de a veni la Rapid, să nu mai antrenezi în România? Cel puțin o perioadă… (face aceeași pauză în care își analizează răspunsul) Niciodată nu voi spune asta. Dar îți zic un singur lucru. Îmi doresc foarte tare să plec și voi pleca! Vreau o experiență afară. Viața noastră e construită din experiențe, iar când ți se oferă șansa să pleci în locuri diferite și nu profiți și alegi să rămâi pe loc există riscul să te plafonezi.
Dar Alex Ferguson la Manchester United? E diferit! El e în centrul universului acolo!
Mai ții minte care a fost situația cea mai greu de gestionat înaintea unui meci? Înaintea meciului cu Franța, de la Paris, al treilea al meu la echipa națională. A fost o situație incredibilă! Veneam după două victorii și înainte de meci în țară s-au declanșat niște scandaluri monstru care au afectat pe toată lumea. De la căpitanul echipei până la ultimul din echipă…
„După înfrângere, primele zile sunt cumplite” Se spune că e o diferență uriașă între a fi selecționer și a fi antrenor de club. Care e părerea ta? Sunt două lucruri diferite. Un meci la echipa națională începe cu două luni înainte și de aceea, după partidă, următoarele două luni trăiești cu rezultatul ăla, favorabil sau nu. La club ai posibilitatea de a schimba starea din trei în trei zile.
Cât timp îți ia să te refaci după un rezultat mai slab la națională? Primele zile sunt cumplite! E greu să le accepți, să le suporți! Trec două, trei, patru zile, o săptămână și abia apoi începi să te obișnuiești cu ideea și să te gândești la ce urmează.
Dacă ar fi așa și la club? (pentru prima oară râde cu poftă) N-are cum! E imposibil! Asta-i șansa unui antrenor de club, să joace din trei în trei zile.
Cu ce ai rămas după experiența de la echipa națională? Ți-am zis și mai devreme că viața e alcătuită din experiențe. Frumoase sau urâte…
Concret? Mă simt un om mult mai liber. Dacă înainte conta foarte mult ce spune unul sau altul, azi nu mai contează deloc. Dacă înainte eram preocupat să fiu disponibil tot timpul, azi sunt disponibil doar când vreau. Am trecut prin prea multe lucruri urâte, nimic nu mi se mai pare în stare să mă zguduie și să mă facă să sufăr. Ce să-ți mai zic? Am lucrat cu oameni deosebiți, am avut de învățat…am trăit momente frumoase împreună.
O ultimă întrebare. Ți-a fost frică de faptul că atmosfera din vestiar de după meciul cu Bosnia te putea face să te răzgândești și să nu mai pleci de la națională? E greu de spus ce a fost atunci. Într-un fel, luasem hotărârea să plec, dar mai erau niște oameni care mi-au spus să nu plec și că greșesc. Apoi, era atmosfera…dar nu mai contează!
„Eu nu am nicio pasiune pentru politică, nu o urmăresc. Dar un președinte ales reprezintă poporul și trebuie respectat. Nu mă refer la Traian Băsescu, ci în general. Noi nu știm să respectăm!„ Răzvan Lucescu, antrenor Rapid.
„Meciul de la Sibiu, din turul campionatului, a fost o victorie extraordinară. O apreciez mai mult decât 5-3-ul din Giulești cu Mediaș „ Răzvan Lucescu, antrenor Rapid.
„Ideal este să ai o echipă foarte bine organizată și să reușești să câștigi. Organizat și bine pus la punct nu înseamnă neapărat frumos” Răzvan Lucescu, antrenor Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER