Gigi Becali i-a semnat contractul lui Mihai Stoichiță, deși, conform conducerii Stelei, Bergodi nu a fost demis! Situația actuală e privită ca un avantaj de către italian, care așteaptă în țara sa ca avocatul Tohăneanu să ajungă la un conses cu staff-ul clubului.
Bună ziua, domnule Bergodi! Stoichiță a semnat cu Steaua… În momentul de față, echipa are doi antrenori? Așa cum a spus și avocatul meu, faptul că s-a angajat un alt antrenor e un aspect în favoarea mea la FIFA. Dar, cum e normal să înțeleg că echipa avea nevoie de un alt tehnician, am acceptat să negociez cu Steaua, de fapt cu avocatul clubului, Ciubotă, condițiile în care vom pune capăt contractului.
Deci veți ajunge la un acord cu staff-ul… Să vedem, să așteptăm. Dosarul e trimis la FIFA. Dacă ajungem la o înțelegere, atunci suspend dosarul, dacă nu, nu! Totuși mi s-a făcut o nedreptate. „Nu mă duc la Dinamo după ce am fost la Steaua!”
Negociați cumva cu Dinamo? Nu am declarat niciodată că mă voi duce la Dinamo. Nu merg acolo, cu tot respectul pentru acest club! Nu pot să antrenez Dinamo după ce am fost la Steaua.
Cu colegul dvs. de suferință, Dario Bonetti, ați mai vorbit? Nu, dar să știți că nu se compară situațiile noastre. El a făcut unele declarații la adresa conducătorilor, eu, nu. Eu nici acum nu știu pentru ce am fost dat afară de la Steaua.
Păi, pentru faptul că Becali s-a simțit jignit după ce s-a întâmplat la pauza meciului cu Sheriff… Nu, cred că a fost ceva premeditat. În cariera mea de jucător de peste 25 de ani, credeți-mă că am mai văzut să intre patronul la vestiar. De aceea nici nu credeam că voi fi dat afară pentru că nu l-am lăsat pe Becali să-l jignească pe Onicaș sau pe Ionescu.
Dar cum ați aflat? De la televizor. Nici la conferința de presă nu credeam că aș putea să pățesc așa ceva. Apoi, după meci, eram în birou și mă uitam la televizor și vedeam declarațiile patronului. Nu-mi venea să cred. Au venit ulterior Teia Sponte și Argăseală să-mi confirme că sunt concediat. Știți ceva, mie supărarea mi-a trecut. Îmi pare rău că nu am fost lăsat să-mi duc proiectul până la capăt. Eu aș fi întinerit echipa și cred că până la finalul turului eram pe podium. Apropo, văd că Stoichiță are ca obiectiv locul 1, 2 sau 3.
Și? Mie Becali îmi cerea calificarea în Liga Campionilor, adică locul unu sau doi! OK, mi s-a reproșat mereu că am pierdut două meciuri și că am făcut egal cu CFR. Dar eram la început și să nu se uite cum am egalat cu Clujul, având mijlocași cu media de vârstă de 18-19 ani! Plus că în compania unor asemenea echipe există și posibilitatea să pierzi. Ce să mai zic atunci de faptul că Steaua a făcut egal cu Gloria Bistrița? Ă‚sta e un prim semn că Becali mă va regreta.
Faptul că Steaua nu a reușit să treacă de Bistrița? Da, o să vedeți! Steaua a alergat să obțină o egalare în meciul cu ultima clasată din Liga I. E Gloria mai tare decât Sheriff? Nu avea niciun motiv să mă dea afară. Eram în grafic cu obiectivele!
„Care e motivul pentru care am fost demis? Pentru că am personalitate, poate pentru că îl puneam în umbră pe Gigi Becali!”, Cristiano Bergodi, fost antrenor Steaua
„A doua zi după meciul cu Sheriff, Argăseală a venit cu o hârtie să semnez. Cred că scria că renunț la bani. I-am zis că nu semnez. Mi-a spus că nu sunt demis!”, Cristiano Bergodi, fost antrenor Steaua
„Eu cred că, în sufletul lui, Gigi era mulțumit de mine, de jocul Stelei. Cred că e și acum. Sigur mă va regreta”, Cristiano Bergodi, fost antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER