INTERVIU EXCLUSIV – Kevin Zougoula și-a reziliat, luni, contractul: „Voi ajunge la o echipă mai mare decât Dinamo!”

„Messi al Africii” nu a fost bun de Dinamo. Kevin Zougoula, micuțul atacant ivorian, de 1,66 metri înălțime, nu a rezistat foarte mult în „Ștefan cel Mare”.

Conducerea „câinilor” a discutat luni cu jucătorul condițiile rezilierii contractului. Părțile au ajuns la un consens după câteva ore de negocieri în biroul lui Constantin Anghelache. Apoi, fotbalistul și-a procurat biletele de avion, pentru a părăsi România în aceeași zi, de la 10.00 seara, de pe „Otopeni”.

Kevin, ce se întâmplă cu tine, de ce mai ești la București? N-ai plecat în vacanță?
Am rămas, pentru că a trebuit să discut cu clubul situația mea contractuală. Am vorbit astăzi (n.r. – luni) cu președintele și mi-am reziliat înțelegerea. În această seară, voi pleca din România.

Cum consideri că a fost experiența ta în România?
Una nefericită. A fost prima încercare în Europa, dar asta e viața, ăsta este fotbalul. Nu cred că mi s-au acordat atâtea șanse pe cât aș fi meritat.

De ce crezi că n-ai jucat mai mult?
Asta e treaba antrenorului, întrebați-l pe el. Eu știu că sunt un jucător bun, am încredere în talentul meu și sunt sigur că voi ajunge la o echipă mai mare decât Dinamo.

Te întorci să joci în Africa?
În Africa? Nu știu… Eu cred că-mi pot găsi un contract în Franța, Spania sau Anglia. Plec din România și regret că nu le-am arătat fanilor lui Dinamo care sunt calitățile mele.

5 partide a jucat Zougoula pentru Dinamo în Liga I, fără să marcheze vreun gol

79 de minute a strâns ivorianul în cele 5 meciuri din campionat

2 goluri a înscris Zougoula pentru Dinamo în Cupa României, în meciul cu Sănătatea Cluj

Publicat: 23 12. 2013, 18:12
Actualizat: 23 12. 2013, 18:44