Interviu fără preluare! Trei jucători de la „U” și-au luat la întrebări patronul!
Transparența este o caracteristică greu de găsit în Liga I. În
cantonamentul lui „U” Cluj, ProSport a avut inițiativa unei
întâlniri un pic altfel. O întâlnire în care jucătorii să-și ia la
întrebări patronul. Un finanțator care își cunoaște foarte bine
fotbaliștii, mai ales că a stat alături de ei pe tot parcursul
cantonamentului. În aceleași condiții, îmbrăcat în echipamentul
„șepcilor roșii”, prezent la fiecare antrenament.
Camera de hotel a lui Florian Walter a ținut loc de sală de
conferință, iar cei acreditați chiar de patron au fost Claudiu
Niculescu, Adrian Cristea și Gabi Boștină. Imixtiunea reporterului
a avut loc doar pentru a pune gaz pe foc. „Hai, curaj! Întrebați,
de exemplu: «Când primim și noi cașcavalul?» «Nu e cazul, sunt la
zi»”, a parat patronul, iar jucătorii au aprobat cu un
zâmbet.
„Prințul”
a intrat primul în joc
Gheața a fost spartă de „Prinț”. Mai mult forțat. Ultimul venit la
echipă se supune cererii lui Claudiu Niculescu: „Hagi, e vorba de
vârstă aici. Tu întrebi primul, eu mai stau să mă gândesc!”.
„Nea Florin, ce v-a determinat să dați atâția bani pe mine?”
Răspunsul vine parcă rupt din prezentarea oficială a celui mai
răsunător transfer al echipei în pauza de iarnă: „Toată lumea știe
calitățile lui Cristea-fotbalistul. Eu am încredere și în
Cristea-omul. Ți-am spus asta chiar la discuția pe care am avut-o
la mine în grădină. Sunt convins că omul Cristea va ajunge sus.
Inclusiv la echipa națională”. Scurt și la sentiment!
„Clau-gol”, întrebări despre
viitor
Apoi, a urmat „Clau-gol”. La 34 de ani, atacantul speculează
momentul și are o întrebare legată de viitorul său: „Nea Florin, o
să apuc să joc și eu pe noul stadion?”. Camera se mută pe Walter:
„Cu siguranță! Tu alegi momentul când dorești să semnăm un nou
contract, pe ce perioadă vrei tu. Poți să bați la mine la ușă și de
Crăciun, când o să ai chef”. Claudiu zâmbește și își trădează
pentru prima oară masca de jurnalist: „Reportofon avem? Sper că s-a
înregistrat asta!”.
Boștină,
în silenzio stampa
Ar fi trebuit să urmeze la întrebări Gabi Boștină. Care însă a
preferat o fentă în locul unei întrebări. A pus în vinclu o
constatare savuroasă: „De ce m-am chinuit să mai iau microbuzul
acela de la Cluj, iar apoi să ajung tot acolo? Să știi că m-am
întrebat și eu!”, a precizat mijlocașul cu referire la fuga din
cantonamentul lui Dinamo de după partida cu CFR.
„Dinamo?
O facultate cam scumpă!”
Pentru că toți participanții la discuție au fost, într-un fel sau
altul, legați de Dinamo, abordarea subiectului echipei din „Ștefan
cel Mare” a venit firesc. Cel mai plastic răspuns i-a aparținut lui
Florian Walter. Pentru acuratețe, îl reproducem în totalitate:
„Dinamo? Pentru mine a fost ca o facultate. Pe care am plătit-o cam
scump”, glumește oficialul „șepcilor roșii”. Tot legat de formația
„câinilor”: „De acolo am învățat de toate. Și lucruri rele și unele
foarte bune. Tot ceea ce pot promite e că lucrurile rele nu le veți
vedea aici la Cluj”.
Informații pe surse livrate
de cei trei
Adrian
Cristea despre fanii lui „U” Cluj: „Îmi spunea
Claudiu înainte să vin, apoi am văzut și eu. Sunt niște fani extrem
de călduroși. Vin mulți la meciuri, vin chiar și la
antrenamente”.
Gabriel
Boștină despre obiectivul echipei: „Sper să nu se
supere șeful pe mine, dar, realistic, ar fi extraordinar să scăpăm
de retrogradare. E o diferență între pasiune și rațiune. Apoi, dacă
mă întrebi despre valoarea lotului, îți pot enumera jucătorii pe
care îi avem, pe cei care au venit, și atunci aș putea spune că ar
trebui să fim în primele opt. Dar nu contează doar numele
jucătorilor, e complicat în fotbal” .
Claudiu
Niculescu despre proiectul „U” Cluj: „Aici este un
grup unitar care funcționează bine. Toți jucătorii, inclusiv eu,
dacă avem ceva să îi spunem domnului Walter, îi spunem direct, fără
ascunzișuri. Aici există o legătură strânsă între toți cei
implicați la echipă. Nu ai idee câți jucători m-au sunat să vină
aici, inclusiv unii care acum au plecat afară”.