E muntenegrean get-beget, dar nu-și dedică întreg sufletul echipei sale naționale. Își dorește rezultate bune și pentru România, a doua lui casă, cum îi place să spună. Țara noastră și oamenii de aici l-au cucerit. E dublu campion al Ligii 1 și a jucat peste 100 de meciuri pentru Poli Timișoara, FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe. Stefan Nikolic, în vârstă de 27 de ani, s-a despărțit în această iarnă de Sepsi, pentru care a evoluat în prima parte a campionatului, dar nu a reușit să repete evoluțiile bune din trecut. Chiar și așa, și-a găsit o nouă echipă: FK Napredak Krusevac, locul 7 în prima ligă a Serbiei.
Cum a fost primită în țara ta vestea că Muntenegru va întâlni din nou România? Sincer, nu am apucat să citesc presa pentru că acum sunt în cantonament în Turcia, cu noua echipă. Dar este o grupă foarte grea, vă dați seama. Serbia este o echipă foarte bună, România și Muntenegru, la fel. Lituania nu are nicio șansă, este de departe cea mai slabă echipă din grupă, cred eu.
În opinia ta, ce echipă are cele mai mari șanse să câștige grupa? Serbia are cel mai valoros lot. Au jucători ca Branislav Ivanovic, Nemanja Matic sau Aleksandar Kolarov. Dacă ținem cont de nume, ei sunt favoriți, dar se poate întâmpla orice.
România și Muntenegru se întâlnesc, la fel ca în preliminariile pentru Campionatul Mondial din Rusia, în deschiderea fazei grupelor. Ne poți oferi un pronostic pentru acest meci? De obicei, nu sunt inspirat la pronosticuri, dar sper să fie un rezultat de egalitate la primul meci, pentru că România este a doua casă pentru mine și am mulți prieteni români. Cu această ocazie, le mulțumesc fanilor români pentru susținerea pe care mi-au acordat-o și când am jucat la Steaua, și la Poli Timișoara, dar și acum. Le mulțumesc și celor de la Sepsi, conducerii, sunt niște oameni de nota zece.
Favoritele la titlu și de ce a plecat de la Sepsi
Cum ai regăsit Liga 1, la patru ani după ce te-ai despărțit de FCSB? Campionatul mi se pare bun, dar nu la fel de bun ca atunci. Și acum se bat la titlu Steaua, Craiova și CFR Cluj, dar nivelul este mai slab față de cel de acum câțiva ani.
În toamnă, ai jucat împotriva tuturor echipelor despre care vorbești. Care ți s-a părut cea mai puternică? CFR și Steaua cred că au cele mai mari șanse la titlu. Amândouă mi s-au părut foarte bune și nu pot să aleg una.
De ce ai plecat de la Sepsi? Păi, eu mai aveam contract până pe 20 decembrie și, în primă fază, am fost amânat în privința prelungirii. În cele din urmă, conducerea mi-a oferit un nou contract, dar îmi găsisem deja echipă și am preferat să merg în Serbia. Și aici, nivelul de joc este destul de bun. La fel ca în România, sunt trei-patru echipe valoroase, Partizan, Steaua Roșie, Vojvodina, dar sunt mai puțini bani.
Iei în calcul să mai revii în România? Bineînțeles! Mai am ani buni de jucat și nu se știe niciodată! Cu siguranță, voi reveni în vacanțăm pentru că fiecare vizită în România îmi dă o stare de bine.
Mulțumim, Stefan! Mulțumesc și eu!
Interviu realizat de DENIS ȘCHIOPU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER