INTERVIU | Gabi Mureșan se apără după ce a scăpat de suspendarea de 16 etape: „Eram dispus să stau cât stă Rusescu. Nu sunt un criminal și jur că n-am vrut. Sunt scârbit și plec din România”

INTERVIU | Gabi Mureșan se apără după ce a scăpat de suspendarea de 16 etape:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul acuzat de toată lumea după ce l-a lovit cu cotul în figură pe Raul Rusescu, în meciul din etapa a 12-a a Ligii 1 dintre ASA Târgu Mureș și Steaua, scor 1-0, face primele declarații de la incident. Gabriel Mureșan regretă accidentarea atacantului, dar se jură că nu a vrut să-l lovească pe stelist. Mijlocașul de la ASA crede că atacurile la care a fost supus din partea oamenilor de fotbal sunt exagerate și spune că acestea l-au făcut să se gândească la plecarea din România. Gabi Mureșan îi răspunde și lui Gheorghe Mulțescu, antrenorul Petrolului, și spune că era dispus să stea pe tușă până la revenirea lui Rusescu.

De la 16 etape la niciuna

Luni, Comisia de recurs a Federației Române de Fotbal (FRF) a luat decizia de a anula suspendarea de 16 etape pe care mijlocașul echipei ASA Târgu Mureș o primise în urmă cu două săptămâni după incidentul în care l-a accidentat pe jucătorul Stelei Raul Rusescu! Astfel, Mureșan poate evolua în etapa următoare cu Petrolul, duminică, de la ora 20:30.

Gabi Mureșan l-a lovit cu cotul pe Raul Rusescu în meciul direct ASA Târgu Mureș – Steaua. Atacantul stelist a fost operat de medici la ochiul drept și are șanse reduse de a mai reveni pe teren în acest an, chiar dacă doctorii au estimat că ar putea fi apt pentru meciul de pe 11 decembrie, cu Dinamo Kiev.

Comisia de Recurs a luat decizia anulării pedepsei deoarece a considerat că sancțiunea în cazul lui Gabi Mureșan nu e regulamentară. Conform articolului 90, punctul 2 din Regulamentul disciplinar: „Deciziile arbitrului luate în timpul jocului de fotbal sunt definitive”. Arbitrul meciului, Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul galben lui Mureșan după incidentul cu Rusescu, ceea ce exclude posibilitatea ca arbitrul să nu fi văzut infracțiunea, lucru ce ar fi permis analizarea cazului de către Comisia de Disciplină.

Gabi, simți că ți s-a făcut dreptate, după decizia Comisiei de Recurs?
După regulament s-a făcut dreptate. Nu trebuia să fiu suspendat pentru că nici n-am primit roșu, dar eu eram dispus să stau 3-4 etape, până când revine Rusescu. Îmi doresc să revină cât mai repede. Îmi pare foarte rău pentru el.

Cum ai resimțit toate criticile care ți s-au adus?
Am fost făcut criminal de unii oameni din jurul fotbalului. Să-mi aducă un jucător care din cauza mea n-a mai putut juca. În afara lui Rusescu n-am accidentat pe nimeni atât de serios. N-am urmărit niciodată să-mi lovesc adversarii. Niciun fotbalist nu vrea asta. Se spune că am luat multe roșii. Multe au fost luate gratuit. Asta se poate dovedi.

„Sunt scârbit. 90 la sută plec”

Au fost mulți oameni din fotbal care te-au acuzat foarte dur…
Asta arată ce fel de români suntem. Dacă ar fi să le răspund tuturor mi-ar lua prea mult timp. Voi mai juca până la vară și 90 la sută voi pleca din România. M-au scârbit unii oameni de pe lângă fotbal. Doar domnul Dragomir a spus că acestea sunt lucruri care se întâmplă în fotbal. Restul, toți m-au făcut criminal. La noi toți sunt specialiști. Fotbalul se face mai mult la televizor.

În străinătate e altfel?
Când am jucat în Rusia am luat patru galbene în vreo 20 de partide. Și acolo se juca mult mai dur. Ca la noi la nimeni însă. Fotbalul e un joc de contact și sunt lucruri care din păcate se întâmplă. Uitați-vă și ce a pățit Mertens în meciul Belgiei.

„Jur că nu am vrut să-l lovesc”

Cum s-a produs acel incident? Ce s-a întâmplat?
Regret ce s-a întâmplat, dar nu e nici pe departe cum s-a vorbit. N-a fost intenție. Eu am sărit la cap și el nu a sărit cu mine. Nu știu ce urmărea. L-am prins mai jos și l-am lovit pentru că nu poți să sari în lateral cu mâinile lipite de corp. Pot să jur că nu am vrut să-l lovesc, dar probabil nu mă crede nimeni.

Te-a surprins declarația extrem de dură a lui Gigi Mulțescu la adresa ta?
Domnului Mulțescu probabil îi e frică de mine, pentru că acum jucăm cu ei. Să stea liniștit că poate nici nu voi juca. N-am fost vreo trei zile la antrenament după ce am aflat că am primit 16 etape de suspendare. Vă dați seama că n-am mai putut să mă concentrez la antrenamente.

„Dacă nu era Steaua se uita rapid

Crezi că dacă nu era Steaua implicată, incidentul n-ar fi fost atât de mediatizat?
Păi vă dau două exemple. Finul meu Frăsinescu a fost lovit cu piciorul în față și a pățit la fel ca Rusescu. S-a operat, dar nimeni nu a spus nimic de acel caz. M-a sunat fostul meu coleg de la CFR, Godemeche, care a pățit la fel în Portugalia. A fost lovit cu cotul în pomete și s-a operat, iar acel jucător n-a fost suspendat nicio etapă. Dacă nu era Steaua, cu siguranță se uita rapid acel incident, dar pentru că foarte multă lume ține cu Steaua se face atâta tevatură.

Crezi că arbitrii te vor trata altfel de acum?
Sunt convins că vor fi cu ochii pe mine. Oricum aveau multă grijă de mine și până acum. Eram avertizat din primele minute. Repet, îmi pare foarte rău pentru Rusescu, dar 16 etape era incredibil. Dacă îmi dădeau 4-5 etape nici nu făceam recurs, cu toate că regulamentul îmi permitea. Sunt de acord să se dea o lege să se stea cât stă pe tușă și jucătorul accidentat.


VEZI mai jos REACȚIA steliștilor după anularea suspendării lui Gabi Mureșan:

VEZI mai jos REACȚIA antrenorului Petrolului:

Explicația lui Daniel Stanciu, directorul general al clubului ASA Târgu Mureș, despre anularea suspendării lui Mureșan:

REACȚIA lui RUSESCU:

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×