În cantonamentul BrașoÂvului, Marius Șumudică e ușor de găsit: „În fiecare seară, după ora opt, sunt în holul hotelului. Vino acolo și stăm de vorbă”. În seara în care am fixat întâlnirea l-am găsit pe antrenor vorbind pe Skype cu fiul său: „Ai avut meci azi? Zi-mi cum ai jucat?”. Discuția cu reporterul ProSport a durat aproape o oră și a fost un mix de veselie și tristețe. Momentele amuzante, poantele antrenorului și depresiile puternice de după despărțirea de Rapid au fost redate de Marius Șumudică poate mai clar ca niciodată.
Domnule Șumudică, e importantă pregătirea de iarnă pentru un fotbalist? Cum îi făceați față ca jucător? E una foarte importantă! Auzi, te deranjează dacă stau pe spate? (Antrenorul își dă jos adidașii din picioare și se întinde ușor pe canapeaua din piele din holul hotelului Papillon Aycha)
Deloc… Așa, cum spuneam… Noi avem nevoie, în primul rând, de omogenizare, de relații de joc și ne prinde bine timpul aici. Nu numai pentru antrenamente, ci și pentru relațiile interumane. Fiecare are tabieturile lui, obiceiurile lui și, stând împreună, ajungem să ne cunoaștem mai bine.
„M-a ajutat că am crescut printre golani”
Chiar dacă au trecut câțiva ani buni de când antrenați, v-a fost greu la început să vă desprindeți de jucătorul Șumudică? Deloc! Mă așteptam la mai greu, dar am fost din prima captivat de meseria asta. Poate că înainte eram mai apropiat de jucători de cât sunt acum. Dar am citit mult, am studiat și unul dintre cele mai importante lucruri e ca niciodată să nu le ceri jucătorilor să facă ceea ce făceai tu când erai fotbalist. Niciodată să nu faci prostia asta!
Marea greșeală a jucătorilor mari… Uite, eu n-am fost un fotbalist uriaș, dar antrenam la Divizia C și pentru ei era ca și cum aș fi fost! E o mare, mare greșeală! A trebuit ca eu să înțeleg că sunt la nivelul ăla…
De la cine ați învățat cel mai mult meserie? Eu sunt un tip care se prinde repede de lucruri. Nu mi-e rușine s-o spun că m-a ajutat mult anturajul. Am avut șansă, că eu așa o numesc, să am școala vieții, să trăiesc printre golani, printre vagabonzi.
Golani în Dorobanți?! Da, da… la Romană, pe la „Coloane”. Șmecherași, anturaj frumos, Liceul German, Liceul 32, care e Jean Monett acum. Doi ani într-o parte, doi ani în cealaltă. Am îmbinat șmecheria de cartier cu studiul. Fiind un băiat descurcăreț, imediat am știut să iau dintr-o parte și să pun în practică. Să nu mă mintă un jucător. (Umflă pieptul și duce mâna la nas). Sunt puțini oameni în fotbalul românesc așa, ca mine.
Care ar mai fi un alt exemplu? Eu îl admir pe Giovani Becali. El e șmecher! E un tip șmecher. E genul de om care știe să ajungă unde trebuie. (Își unduiește mâna ca un șarpe pentru a arăta mai bine) Eh, eu am avut școala asta care m-a ajutat foarte mult.
„N’Doye, fără probleme – Lazăr, cel mai dificil!”
Faptul că știți să uniți vestiarul în jurul dumneavoastră a fost, indiferent de echipa pe care ați antrenat-o, unul dintre lucrurile care au ieșit în evidență… Așa e! Uite, când m-am dus la Astra, toată lumea îmi zicea de N’Doye că e nu știu cum, că face nu știu ce. Jucător problemă, înțelegi? N-am avut nicio problemă cu el! Am avut zece etape de vis, iar la ultimul meci, când am pierdut în Giulești, chiar el a avut o bară prin care puteam să egalăm.
Care a fost cel mai dificil jucător cu care a trebuit să lucrați până acum? Costin Lazăr! El e un tip căruia trebuia să îi dai atenție întotdeauna, n-am reușit să îl cunosc niciodată. Viața a făcut să ne întâlnim în Grecia, eu la Kavala, el la PAOK. Lazăr a venit totuși după mine și când am fost întrebat de ziariștii eleni ce părere am despre el le‑am zis că este cel mai bun mijlocaș din România. Apoi m-a sunat și mi-a mulțumit că am vorbit frumos despre el. Cred că am îngropat securea războiului.
„La fotbal mă transform!”
Apropo de felul dumneavoastră vulcanic, cum sunteți în pauza unui meci? Reușiți să găsiți calmul necesar pentru acel sfert de oră în care trebuie să dați indicații echipei? Sunt la fel! Eu, în momentul în care începe un antrenament sau pregătirea unui joc, mă transform! Nu-mi vine să cred, jur! Ajung acasă și mă uit la anumite faze din meci sau din conferințele de presă și nu îmi vine să cred. Îmi spune și fiică-mea, îmi spune și fiu-meu „Băi, tati, parcă nu ești tu aici!”. Câteodată chiar am sărit calul și am meritat criticile altora. Am încercat, pe cât posibil, în ultimul timp, să elimin aceste gesturi. Am promis familiei, mi-am promis și mie că anul acesta nu mai am parte de astfel de momente.
Dar găsiți o explicație pentru schimbarea aceasta de comportament? Pasiune, pasiune, pasiune! Pentru mine, fotbalul e totul, eu pentru asta trăiesc. Sunt bolnav, sincer!
„N-aș putea antrena Steaua sau Dinamo„
Lumea așa vă percepe din exterior, ca pe un tip foarte, foarte competitiv. Probabil că, dacă acum am juca X și 0, nu v‑ați lăsa până nu ați câștiga, am dreptate? (râde) Ha-ha! Exact! Niciodată nu m-aș lăsa! În mine există ceva care îmi spune că trebuie să mă bat cu oricine, în orice domeniu. Dar mai ales în fotbal. Eu vreau mereu să câștig, chiar și un amical. Uite, acum abia pot să mai vorbesc după meciul de miercuri! Am bătut campioana Georgiei, iar după meci Temuri Ketsbaia ne-a felicitat. A însemnat mult și nu pentru mine, ci pentru Brașov. Că Șumudică azi e aici, mâine e la Rapid… Inevitabil, Rapid… Ce să fac, e iubirea mea de mic copil. Are locul ei aici! (bate puternic cu pumnul în dreptul inimii). Dar acum sunt la Brașov și echipa asta e numărul unu pentru mine. Locul Rapidului nu poate să-l ia nimeni. Aș fi ipocrit să spun că iubesc altceva. Eu fără Rapid nu pot trăi! Dumneavoastră îmbinați trăirile unui suporter cu mentalitatea unui antrenor profesionist… Foarte corect! Foarte corect!
Bun, și în cazul în care nu mai vine niciodată o ofertă de la Rapid și vor exista propuneri de la Steaua și de la Dinamo, ce ați face? Cine câștigă, suporterul sau antrenorul? Nu o să pot să antrenez niciodată Steaua și Dinamo. Nu m-aș vedea să stau pe banca lor și să joc împotriva Rapidului. Le respect, dar nu mă văd acolo.
Există mereu varianta unei echipe din străinătate și nu ar fi prima experiență afară. La Kavala cum a fost? Să-ți spun o chestie: oamenii ăia știau tot despre mine! Grecii mi-au zis din start că au nevoie de un antrenor vulcanic. Mă urmăriseră, știau; tot ce am făcut în ultimii doi ani. De la pupătura dată lui Crăciunescu, la plonjonul în fața galeriei. Tooot! Pe cuvânt! Pentru ei eram omul perfect!
„Teo, mi-a plăcut parfumul tău, să știi!”
Chiar, dintre gesturile pe care le-ați făcut de-a lungul timpului, există și vreunul care vă amuză și acum? Ă‚la cu plonjonul în fața galeriei, de la meciul cu Gaz Metan. Auzisem ceva atunci că la meciul ăla ar fi trebuit să fiu înlocuit și după ce am întors rezultatul n-am mai știu ce fac. M-am dus, l-am pupat pe Crăciunescu și apoi m-am dus în tribună, am revenit la rolul de suporter.
Cu Teo Crăciunescu ați vorbit după gestul acela? (cu zâmbetul pe buze) Da, ne-am întâlnit apoi la un meci, am dat mâna cu el și i-am zis „Stai, că acum nu te mai pup, dar să știi că mi-a plăcut parfumul tău”. Ha-ha! Eu glumeam cu el…
Despre plecarea de la Rapid
Puteți să îmi redați câteva momente din ziua plecării de la Rapid? Hmm… noaptea m-am întâlnit cu câțiva dintre suporteri și cu Pancu. Am stat de vorbă cu fanii și am convenit că e mai bine să mă retrag. A fost o perioadă urâtă a vieții mele, până am plecat la Kavala am suferit mult…
Și ce a urmat după? Imaginează-ți că la două zile după asta am vrut să mă duc la mall, să ies un pic cu familia, și am luat-o spre Pro Rapid. Am greșit drumul. Pe cuvântul meu de onoare! Zi de zi făceam lucrul ăsta…Asta e, nu vreau să îmi mai amintesc. A fost o perioadă urâtă, pentru că acolo era munca mea de 29 de etape și eram în obiectiv. Îți dai seama ce ar fi însemnat asta pentru mine, un antrenor de 39 de ani, să duc Rapidul în Europa?
Ce ați câștigat, totuși, după experiența de la Rapid? Mi-am cernut printre degete prietenii și au rămas foarte puțini la final. Dintre toți: suporteri, jucători, conducători. Pentru că eu de ei am fost înconjurat la Rapid. Sita a cernut și la final au rămas foarte puțini. Restul mi-am dat seama că și-au văzut doar interesul și nu i-a interesat niciodată de Rapid și de Șumudică.
29 de partidea pregătit Șumudică Rapidul în sezonul 2010 – 2011
96 de meciuri a jucat Șumudică pentru Rapid, pentru care a marcat 35 de goluri
Eu am antrenat pe 10-15 milioane când m-am apucat, o făceam din plăcere. Nici acum nu se pune partea materială pe primul plan, de aceea n-o să accept niciodată să vină un patron să îmi spună cu cine să joc Marius Șumudică, antrenor FC Brașov
Aveam cea mai mare medie de spectatori, mai mare și decât cea de anul ăsta. Nu știu dacă oamenii veneau să îl vadă pe Șumudică, dar veneau. Iar Rapidul juca fotbal! Marius Șumudică, antrenor FC Brașov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER