INTERVIU | Incursiune în lumea strategului Devis Mangia: „Nu-mi plac ‘soliștii’. Joacă pentru ei, nu pentru echipă”. Momentul când a spus „devin antrenor”, antagonia cu Hagi, talent vs. muncă, Wenger, marea problemă a fotbalului italian și sfatul: „Tinere jucător român, ești talentat, dar ascultă o singură voce!”

A lăsat în spate un 5-1 de poveste cu FC Botoșani și gândul îi zboară spre meciul cu Astra. Știe că trebuie să-l blocheze isteț pe Florentin Matei, știe că Gigi Mulțescu e vulpoi bătrân și trebuie „citit” corect, din prima, pentru că pașii greșiți nu sunt permiși în cel mai fierbinte moment al sezonului. Mai știe că, oricum s-ar termina, primul an în România nu va fi sub așteptări. Pe fani i-a câștigat de mult, jocul ofensiv culege aprecieri și laude, iar o Cupă a României adusă la Craiova după două decenii și jumătate ar fi confirmarea unei filosofii noi și îndrăznețe.

Are un gând pe care nu-l spune tuturor, vrea câte un egal sau o înfrângere pentru FCSB și CFR pentru a se putea strecura din nou în lupta pentru titlul de campion. Pentru că pe cel de antrenor peste medie îl poartă cu el pe fiecare stadion pe care intră și l-a obținut ajutat de jucători, condiții și rezultate. Dar și de o idee. Una proprie, cu influențe italienești imposibil de stopat. S-o cunoaștem!

ProSport: Gică Hagi are un concept tehnic format din cei trei „T” –  team (n.r. – echipă), tehnică, talent. Al lui Devis Mangia care este?
Devis Mangia: Ideea mea despre fotbal este cea pe care o vedeți la echipa mea. Suntem o echipă care vrea să dețină controlul asupra jocului pe toată durata meciului, încercăm să punem în teren jucători cu calități tehnice și rapizi. Asta e concepția mea. Dacă jucătorii tineri au tehnică și viteză bune, e important ca antrenorul să lucreze bine cu ei. Altfel, nu e deloc simplu să găsești jucători tineri care să joace imediat în echipa mare. Gică e cel care lucrează în această direcție. Dar e doar el!

Ce-i spuneți unui jucător tânăr căruia trebuie să-i modelați cariera?
La început i-aș spune doar să joace fotbal, să nu-l intereseze nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lui. Problema nu o reprezintă copiii, ci oamenii care stau lângă ei. Jucătorul trebuie să-și asculte antrenorul pe teren și să învețe ce e bine și ce e rău în afara terenului. Asta le spun: ascultați o singură voce!

Vorbind despre tineri… De ce ați renunțat la cariera de jucător la doar 20 de ani. Care a fost momentul care v-a făcut să spuneți „stop joc, devin antrenor”?
Când am început să antrenez am făcut-o pentru că sunt foarte ambițios și am înțeles că nu pot face lucruri mari pe teren. Am spus „ok, schimbăm, încerc să ajung antrenor”. La 20 de ani am avut șanse de a lucra cu jucători foarte tineri și, cum aveam în minte deja ideea de a antrena, am acceptat schimbarea.

Aveți doi jucători care concurează pe același post. Unul e foarte talentat și neserios, celălalt e mai puțin înzestrat, dar muncește mult mai mult. Ce alegeți?
Un antrenor trebuie să lucreze cu jucătorii pe care îi are pe acea poziție. Trebuie să încerce să-i schimbe caracterul jucătorului, dar caracterul e foarte, foarte greu de remodelat. Trebuie să accept asta și să încerc să lucreze pentru a îmbunătăți calitățile celui care are o mentalitate sănătoasă. E mult mai simplu să lucrezi eficient cu o minte bună. Dar, în opinia mea, antrenorul trebuie să lucreze în ambele situații.

Devis Mangia (foto dreapta) și Andrei Burlacu (foto stânga), fotbalist de 21 de ani care l-a convins prin…tehnică și viteză. Foto: gds.ro

În trecut îl aveam pe Adi Mutu în topul golgheterilor din Serie A, acum îl avem doar pe Adrian Stoian și jucători defensivi precum Chiricheș, Toșca sau Radu. S-a schimbat campionatul italian sau s-a schimbat jucătorul ofensiv român?
Cred că fotbalul italian a trecut printr-o perioadă cu fundași foarte buni, dar fotbaliștii români sunt foarte talentați și e mai ușor să găsești unul care să joace bine în atac. Dar asta se întâmplă în foarte multe țări, nu doar în România. Cred că problema este aceeași, talentul există, e acolo, dar misiunea e să lucrezi cu jucătorul care are nevoie să meargă pe un drum pe care să crească. Trebuie să creezi un fundaș central bun, un fundaș dreapta bun, un fundaș stânga bun, un mijlocaș central bun…Iar asta nu e o problemă în Spania sau Germania, dar este în Romănia și Italia.

„Cea mai bună evoluție a antrenorului e să ajungă la scop”

Giorgio Chiellini spunea că marea problemă a fotbalului italian e că nu se mai dorește găsirea unor fundași centrali de tipul lui Baresi, Maldini, Costacurta sau Nesta și că se încearcă crearea unor fundași precum Pique, care să poată ieși cu mingea la picior din apărare și să reprezinte baza construcției. Care e părerea dumneavoastră?
Sunt de acord, e adevărat. Clar e o greșeală. Haideți să vorbim despre fundașul modern italian. În Italia, noi nu avem destule soluții. Când eram antrenorul naționalei de tineret a Italiei, eram obligat să iau în lot minimum trei jucători buni pe aceeași poziție. Săptămâna trecută vorbeam cu un prieten și îi spuneam ‘acum, găsește trei fundași dreapta, trei fundași stânga și șase fundași centrali foarte buni, gata să ajute echipa națională’. Nu-i avem! Trebuie să vorbim despre Barzagli, Bonucci și Chiellini. Barzagli are 34 de ani, Chiellini la fel, iar Bonucci are 30 de ani. Ca să pregătești Cupa Mondială din 2022 (n.r. – Italia lipsește de la Campionatul Mondial din Rusia, după ce a pierdut barajul cu Suedia) trebuie să schimbi și să muncești într-un mod diferit. Trebuie să lucrăm mai mult cu fundașii. OK, marii fundași au avut talent uriaș, dar au crescut prin muncă. Baresi, Maldini, Costacurta, Tassotti și Filippo Galli au crescut și s-au dezvoltat când au jucat în linia de apărare a Milanului sub comanda unui antrenor uriaș, Arrigo Sacchi.

Cel mai mare fundaș central din istorie?
Pot vorbi doar doar despre cei pe care i-am văzut. Baresi și Maldini, în egală măsură.

Franco Baresi (stânga) și Paolo Maldini (dreapta), doi oameni care au redefinit noțiunea de fundaș.

Care e adevărata satisfacție pentru un antrenor, să câștige titluri importante cu mulți bani pe mână sau să ia un club de la zero și să-i creeze o identitate?
Problema e scopul clubului. Când ajungi la un club, vorbești cu patronul și afli care e filosofia și care e targetul clubului. După aceea, cea mai bună evoluție a antrenorului e să ajungă la scop. Asta înseamnă, de obicei, să ai rezultate foarte bune și să crești și jucători.

Manchester City sau Arsenal?
Sunt foarte diferite. După mine, poți obține rezultate prin ambele strategii. City are foarte mulți bani, dar și joacă un fotbal superb. Arsenal are altă filosofie. Sigur, rămâne dificil, dar e mai ușor să ajungi pe primul loc cu City decât cu Arsenal.

Arsene Wenger și-a anunțat plecarea de la Arsenal după 22 de ani. Ce lasă în urmă?
E unul dintre cei mai mari manageri din fotbalul modern. Un antrenor care poate sta 22 de ani la un club are o filosofie măreață. Ok, mai este Sir Alex Ferguson la Manchester United, dar în fotbalul de azi e aproape imposibil să stai mai mult de trei, patru, cinci ani la o echipă. Ciclul e conectat cu rezultatele. Dacă ai rezultate, proiectul tău merge mai departe. Dacă nu ai, el se oprește. Trebuie să iei în considerare că sunt doar unele cluburi în lume, nu multe, care încep un proiect cu persoana potrivită și îl continuă cu ea. Nu cred că putem găsi cinci în Europa care să gândească așa.

Jucător complet liber pe teren? Hagi îl caută, Mangia nu-l place

Se spune că fotbalul românesc a dus și duce lipsă de tipul de jucător cu mintea lipede, capabil să citească și să simtă jocul. E ceva nativ sau un Pirlo, Iniesta sau David Silva poate fi creat?
Poți dezvolta asta, poți antrena asta, dar esențial e talentul. Să simți jocul e un lucru pe care jucătorul îl are înăuntrul lui. Poți lucra, poți ajuta ca antrenor, dar e greu dacă pleci la drum cu un jucător de 28 de ani. Dacă începi cu o filosofie bună la 16-17 ani și, apoi o continui și chiar ai un proiect să-l conduci de la academie în echipa mare, e posibil. Aveți un exemplu în România. Dacă e să vorbim despre cei mai buni tineri jucători din România, 80% vin dintr-o academie și știți despre care e vorba. Nu e o coincidență, se întâmplă pentru că Gică lucrează într-un singur mod și, când tinerii ajung în echipa mare, nu-i pune decât să continue un drum. Poți face asta dacă nu ai o presiune mare de a câștgia.

Ce trebuie să facă un jucător pentru a obține libertate totală pe teren din partea dumneavoastră?
Jucător complet liber pe teren? În filosofia mea e… dificil! Îmi plac jucătorii talentați care joacă în și pentru echipă, dar nu-mi plac soliștii! Joacă pentru ei, nu pentru echipă, iar asta nu îmi place.

De ce? Sunt prea egoiști sau pentru că de multe ori echipa depinde de ziua lor?
Un jucător trebuie să se gândească la el ca la o parte importantă din echipă. E un sport de echipă, nu individual. Asta e cel mai important, să rămâi cu echipa. E clar că feelingul jucătorului e important în ultimii 30 de metri, accept argumentul, dar fotbalistul trebuie să muncească în echipă. Iar marile echipe așa au fost construite. După aceea, putem vorbi despre un meci, două, trei în care cel mai important jucător nu e în același film cu echipa. Se întâmplă, dar nu e o regulă. De fapt, când o echipă mare câștigă, cei mai buni jucători sunt cu echipa. Când asta nu se întâmplă, rezultatele bune nu mai apar. Când cel mai bun jucător nu e decisiv, nu obțin rezultate mari. Acești jucători sunt cei mai buni când stau și joacă pentru echipă. Evident, atunci ajută enorm echipa, pentru că sunt la un alt nivel față de restul.

Acum câțiva ani, Fernando Torres a reușit un hat-trick pentru Liverpool, a rămas cu mingea, coechipierii s-au îngrămădit să-i scrie mesaje de felicitare, dar Rafa Benitez i-a scris doar > . A fost o abordare corectă?
(Râde): Când se întâmplă un asemenea meci, trebuie să analizezi jocul, să-ți feliciți jucătorul. După aceea, dacă e ceva de îmbunătățit trebuie să vorbești cu el despre asta. Dar e foarte simplu să faci asta cu un astfel de jucător.

Într-un interviu pentru ProSport, primul al dumneavoastră ca antrenor în România, spuneați că ați venit în țara noastră pentru a cunoaște, învăța și experimenta lucruri noi. Cu ce ați rămas până acum?
Mă trezesc în fiecare dimineață cu gândul de a învăța ceva de la jucătorii mei, de la oamenii din jurul echipei. Asta e ideea mea despre învățare. Pe teren pot aduce alte idei pentru a schimba ceva. Anul acesta am început să joc într-un alt sistem și cred că asta e ceva ce am învățat.