Formația din Gruia se pregătește de remaniere. Dacă societatea va ieși din insolvență pe 26 mai, cum speră oficialii, CFR va trece la un alt nivel, anunță președintele Iuliu Mureșan. Sunt 10 jucător care vor părăsi echipa, începând cu portarii Marc și Vîtcă, Larie, plecat la FCSB și terminând cu jucători cărora le expiră contractele sau împrumuturile, cum sunt Tiago Lopez, Antal, Juan Carlos, Bud, Spehar, Omrani sau Gomelt. Iuliu Mureșan spune că în locul lor vor veni jucători mai valoroși, dar în etape, unii în această vară și alții pregătiți doar pentru play-off, primul obiectiv al echipei.
Mureșan a vorbit despre meritele Viitorului în cucerirea titlului, chiar dacă apreciază că penalty-ul decisiv din jocul cu CFR a fost dictat cam ușor și crede că regulamentul LPF este interpretabil, în privința șanselor la TAS ale FCSB.
„Puteam lua locul 1”
Cu ce sentimente încheiați aceste sezon? Am terminat cu bine. Locul 4 este bun, ținând cont că am început de la 16 și suntem un caz unicat pentru că am achitat toate datoriile de la masa credală, dar n-am ieșit din insolvență. Pe final, jucătorii au fost afectați și de acest lucru. Sunt mulțumit însă de locul ocupat, în condițiile date. N-am putut nici să promitem o primă jucătorilor, fiind în insolvență.
A fost cel mai greu, ținând cont de problemele avute? Pentru mine a fost cel mai greu sezon. Puteam lua și locul 1, dacă aveam mijloace să susținem echipă.
Cum vi se pare Viitorul campioană? Este o campioană meritorie. Noi am mers să jucăm acolo, să obținem puncte, asta s-a și văzut. S-a dat un penalty poate prea ușor, am ratat câteva ocazii bune, dar Viitorul este o campioană meritorie. Îl felicit pe Gică Hagi pentru tot ceea ce a realizat.
Aveți experiență la TAS, credeți că s-ar putea schimba campioana? Sigur că acest lucru arată că regulamentele sunt imperfecte și lasă loc la interpretări. Sunt probleme mari, nu sunt două campionate practic și se poate interpreta. Chiar nu știu ce ar putea decide TAS, dar Viitorul este campioana, pe teren.
Ce urmează pentru CFR? Câți jucători vor pleca? Sunt jucători la final de contract, alții de care dorim noi să ne despărțim. În total vor pleca 10 jucători.
„Aducem jucători pe toate posturile. Vrem să creștem nivelul”
Aveți o listă cu jucătorii care îi vor înlocui? Va fi o remaniere a lotului, căutăm și jucători under 21 și pe toate compartimentele. Am o listă cu plecări, una cu jucători care urmează să plece și una cu veniri, cu transferuri, care sunt în lucru. Cu unii ne-am și înțeles deja.
Puteți să dați câteva nume? Nu pot să spun încă.
Se zvonește că a semnat Sașa Balic… Nu pot să confirm nimic.
Construiți un lot care să lupte la titlu? Un lot cu care să intrăm în play-off, prima dată, iar apoi să ne dorim cel mai înalt nivel. Vor mai fi schimbări în lot și la iarnă. Deocamdată obiectivul este intrarea în play-off.
Crește și nivelul salariilor? În primul rând vrem să creștem nivelul jucătorilor, dar va crește puțin și nivelul salariilor.
Deac mai poate pleca? Deac e jucătorul nostru. El poate pleca doar pe bani mulți pentru club.
„Normal este să ieșim din insolvență”
Nu vă pare rău că l-ați pierdut pe Larie? Îmi pare rău, dar nu mai puteam să-i oferim ce i-a dat Steaua. Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut, chiar am mers sâmbătă în vestiar și le-am mulțumit tuturor pentru ce au făcut, iar lui în mod special. Un jucător care și-a văzut mereu de treabă, care n-a venit niciodată să se plângă și care ne-a ajutat mult.
Rămâne și Iuliu Mureșan președinte? Eu cred că da. Asta trebuie să-i întrebați pe alții, dar din câte știu eu da. Vin cu plăcere la birou, chiar și acum sunt la birou, chiar dacă suntem în vacanță. Când nu voi mai veni cu plăcere la birou, voi renunța.
E îngrijorat noul investitor de problema ieșirii din insolvență? Suntem optimiști cu toții. Situația normală ar fi să ieșim din insolvență, anormal ar fi să nu ieșim. Am achitat toate datoriile de la masa credală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER