INTERVIU | Kapetanos, fostul golgheter al FCSB și CFR, așteaptă revenirea în Liga 1! „Fac un cantonament bun și joc”. Grecul, răspuns clar în privința echipei lui Gigi Becali: „Eu am jucat pentru Steaua”
Fostul golgheter din Liga 1, Pantelis Kapetanos, s-a întors în România, pentru amicalul dintre U Cluj și PAOK. „Fiul meu, Ianis, e fan PAOK”, spune grecul. La 36 de ani, face școala de antrenori, dar spune că ar mai putea juca în Liga 1, dacă ar primi o ofertă. Kapetanos refuză să creadă că echipa pentru care a jucat în România nu era Steaua și vorbește despre FCSB-ul de astăzi și despre relația sa cu Gigi Becali. Fostul atacant i-a fost secund lui Răzvan Lucescu, la Xanthi și îi dă dreptate antrenorului care a decis să se despartă de PAOK.
ProSport: Pantelis, te-a surprins plecarea lui Răzvan Lucescu de la PAOK?
Părerea mea este că a făcut foarte bine că a plecat, pentru că n-au putut să facă mai mult la PAOK. Poate el a vrut jucători, nu știu ce s-a întâmplat. A avut ofertă și a plecat. E greu pentru PAOK să intre în Champions League. N-a jucat niciodată în Champions League. E greu, trebuie să aibă și noroc.
Cum au primit suporterii vestea?
A fost scandal după ce a plecat, dar el știe mai bine de ce a plecat. Răzvan rămâne în istoria lui PAOK. Am fost cu el la Xanthi și îl știu foarte bine. Este foarte apropiat de jucători și un antrenor foarte bun.
„Și în Grecia toată lumea știe de Steaua București”
Ai jucat la FCSB în 4 sezoane…
Eu am jucat pentru Steaua, eu așa știu.
Instanța spune că ai jucat pentru FCSB.
Știu ce s-a întâmplat, dar nu multe detalii. Asta nu este bine, în primul rând pentru fotbalul românesc. Și în Grecia toată lumea știe de Steaua București și știu că eu am jucat acolo.
Cum ți se pare Liga 1 astăzi?
Nu poți să știi, dar sincer, nu mai este așa cum era când am venit în primul an erau multe echipe bune, pe care nu le mai văd în Liga 1. Erau echipe bune și unde mergeam băteam foarte greu.
„Nu știu câte goluri am dat, dar operații știu câte am avut”
Dacă nu te accidentai atât de des, ai fi ajuns cel mai bun marcator străin din fotbalul românesc?
Pot să spun că nu știu câte goluri am dat, dar operații știu câte am avut. 9 operații am. Prima operație a fost greșită, a rămas menisc înăuntru. Am mai făcut-o o dată. Am stat 3 luni la recuperare și nimeni nu știa ce am.
Cum ți se pare Hora, atacantul de astăzi de la FCSB?
Am fost coleg cu Hora. Hora nu este atacant, el joacă mai bine în bandă, dar trebuie să joace. Nu ai ce să facă.
„Gigi mă critica doar la televizor. Rămân cu amintiri bune despre el”
Cum era relația ta cu Gigi Becali. Te critica la televizor?
Asta da (râde). Așa e el. Îi place mult Steaua, viața lui e Steaua. Vrea doar să vadă echipă câștigătoare.
Te critica și în vestiar?
Direct nu mi-a zis niciodată, doar la televizor. Venea în vestiar, da nu era așa. Gigi e altceva. Pentru mine e altceva. Rămân cu amintiri bune despre el.
Ai mai putea juca în Liga 1 atăzi?
Fac antrenamente, alerg. Nu pot să accept că m-am retras. Dacă fac un cantonament bun, mai joc în Liga 1. Aștept oferte. Aici m-au iubit suporterii. Am plecat de 7 ani și când vin aici toată lumea mă cunoaște. Nu pot să le mulțumesc tuturor. Mă simt ca în țara mea.