Djakaridja Kone este unul dintre cei mai constanți jucători ai lui Dinamo din ultimii trei ani, dar mijlocașului nu-i place să fie în centrul atenției și nici să iasă în presă cu declarații. Totuși, după multe insistențe a oferit un interviu pentru ProSport. În urma acestuia, am aflat că cel mai mult în România îi plac prețurile mici, dar și că nu a întâlnit până acum în Liga I vreun adversar direct care să-i rămână în memorie.
Ai venit de aproape trei ani în România. Cum te simți la noi în țară? Îmi plac foarte mult oamenii de aici, dar mai ales faptul că prețurile sunt relativ mici, dacă este să le compar cu cele din celelalte țări europene prin care am mai fost. În schimb, iarna este un mare chin pentru mine, fiindcă nu-mi place vremea friguroasă.
Spuneai că nu ai călătorit niciodată cu trenul până să vii aici… (râde) Da, așa e. Am fost odată până la Brașov. Trebuia să ajung în cantonamentul echipei la Poiană și chiar mi-a plăcut foarte mult. Aș mai merge oricând, dacă voi avea ocazia.
Dar la Dinamo cum e? Care sunt factorii care au ajutat echipa să se mențină atât timp pe locul I? Mă simt foarte bine la această echipă și faptul că suntem un grup unit ne ajută cel mai mult să dominăm întrecerea internă. De altfel, să știi că Dinamo este formația la care m-am simțit cel mai bine, dintre toate cele la care am evoluat în carieră. Jucasem trei ani în Israel, la Petah Tikva, și am simțit nevoia unei schimbări, care s-a dovedit a fi cea mai inspirată.
Ce îți dorești cel mai mult să obții alături de Dinamo? Îmi doresc să câștig trofee, evident, dar visul meu cel mare este să joc cu această echipă în Liga Campionilor. La asta mă gândesc în fiecare zi.
Mod original de a sărbători victoriile După unele meciuri câștigate faci tumbe în fața galeriei. E modul în care îți exprimi cel mai bine bucuria? Să știi că da! Fac astfel de acrobații de când eram copil și acum sunt o simplă formalitate pentru mine. Și dacă nu după victorii, atunci când să le pun în practică?
Ești pregătit să sărbătorești așa și după meciul cu Steaua? (râde) Stai puțin, că până atunci mai avem un meci la Mioveni, asupra căruia suntem concentrați în prezent. Să câștigăm următorul meci și atunci o să fac o tumbă de control, să fiu încălzit pentru finalul meciului cu Steaua.
Dar antrenorii sunt de acord cu acest mod de a te bucura? Există pericolul unei accidentări. Da, bineînțeles că mă lasă! Nu s-a pus niciodată problema să primesc vreo observație sau, mai rău, vreo interdicție, fiindcă cei de aici au încredere în mine, iar eu stăpânesc procedeul la perfecție. Apropo, care antrenor de la Dinamo ți-a influențat cel mai mult cariera? Hmmm… N-aș putea să zic unul anume, fiindcă de la toți am avut de învățat multe lucruri bune. Lucrez excelent cu Ciobi, dar la fel de bine m-am înțeles și cu Andone, cu Bonetti, cu domnul Țălnar.
Vrea să continue la Dinamo
Erai prieten bun cu Ousmane N’Doye, când jucați împreună la Dinamo. Mai păstrați legătura? Normal! Vorbim des la telefon. Mă înțelegeam foarte bine cu el pe teren, dar poate că momentul în care a plecat a fost unul bun și pentru el, și pentru Dinamo. Mie mi-a părut un pic rău, dar ăsta e fotbalul și trebuie să conștientizăm acest lucru.
Tu în iarnă intri în ultimele șase luni de contract. Vrei să continui în „Groapă”? Chiar acum sunt în negocieri cu oficialii echipei și sunt încrezător că vom ajunge la un acord, dar prefer să mă concentrez mai mult pe meciurile pe care le am de jucat.
Se vorbește că ai oferte din Franța și Rusia… Nu vreau să comentez pe seama acestui subiect… Care adversar direct ți-a pus cele mai mare probleme în întreaga ta carieră? Hmmm… (se gândește câteva zeci de secunde) Sincer, nu-mi vine niciunul acum în minte. Ești născut la Abidjan, în Coasta de Fildeș, dar ai ales să evoluezi pentru Burkina Faso… Da, păi am jucat la multe grupe de juniori pentru țara mea natală, dar apoi n-am mai fost căutat. A apărut oportunitatea să fiu selecționat în naționala Burkinei Faso, fiindcă una dintre bunicile mele este de acolo, și am acceptat imediat. Și să știi că nu-mi pare rău, fiindcă este o echipă bună. Cred că avem chiar șanse mari să jucăm la Cupa Mondială din 2014.
60 de meciuri a bifat Djakaridja pentru Dinamo în Liga I, marcând și patru goluri
5 partide a jucat până acum Kone pentru Burkina Faso, toate în decursul lui 2011
Kone despre…
Jucătorul preferat: Claude Makelele Echipe favorite: Chelsea și Real Madrid Campionat preferat: Premier League
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER