INTERVIU | Larie povestește în ProSport golul de generic din finalul meciului cu Botoșani. „Marchez așa o dată la 6 luni… doar la antrenamente! Toți colegii îmi strigau: „Nu se poate! Ai înscris tu un asemenea gol!?””
de Andru Nenciu
Fundașul echipei CFR Cluj, Ionuț Larie, a reușit luni seara, contra formației FC Botoșani (1-0), golul etapei a 15-a din Liga 1. Când mai erau două minute până la fluierul de final, constănțeanul în vârstă de 28 de ani a marcat un gol de poveste din pasa lui Sergiu Negruț. Cu spatele la poarta lui Iliev și marcat de Burcă, Larie a luat prim-planul și, din cădere, a deviat mingea la colțul lung prin semi-foarfecă.
Salut, Ionuț! Felicitări pentru victorie și pentru golul din final! Ai mai înscris într-un asemenea mod?
În acest mod… nu! Recunosc, am mai marcat câte un gol, o dată la șase luni… doar la antrenamente. După cum am atins-o, mi-am dat seama că va intra în poartă, doar am rașchetat mingea. Toți îmi spuneau: „Nu se poate, nu se poate, ai marcat tu așa!? Și mă felicitau… Cel mai mult m-a impresionat Plămadă (n.r. – fundaș central la Botoșani), care a venit după mine, în jumătatea noastră, și mi-a zis: „Să dai tu gol așa!? Și în minutul 90!?”. Îți dai seama că n-am mai zis nimic.
Tu urci des în atac, ești obișnuit cu golurile…
Da, dar nu de acest fel. Urc, dar eu sunt obișnuit să lovesc mingea cu capul, am marcat de multe ori în urma unor dueluri aeriene, dar gol din cădere, cu spatele la poartă, nu mi s-a mai întâmplat vreodată.
Cât de mult te solicită urcările dese în atac?
Nu mă solicită prea tare, pentru că mizez pe aceste urcări rar, la fazele fixe de care beneficiem. Și mai am câte un moment de respiro, dacă eu m-aș plânge, ce ar putea zice atunci jucătorii de bandă, care o țin într-o fugă 90 de minute. Cred că trebie să știi și cum îți dozezi efortul în timpul unui meci atunci când evoluezi la cel mai înalt nivel.
„Eu sunt fan Xabi Alonso și Toni Kroos, la atacanții de careu nu mă uit în mod special”
Să spunem că golul tău îți aduce aminte de…
Nu, nu, atunci când mă uit la meciurile din străinătate îmi place să urmăresc jucători precum Xabi Alonso și Toni Kroos, fotbaliști care-și pun amprenta pe faza de construcție, care limpezesc jocul atunci când niciun alt jucător nu reușește să facă puțină lumină. Să știi că la atacanți nu mă uit în mod special. Dar îți spun ce are o semnificație aparte acest gol…
Spune-mi!
O să țin mereu la golul ăsta pentru că l-am și reușit într-un moment greu pentru noi. Și îți spun și de ce. De regulă, când jucăm pe teren propriu, reușim să ne impunem ușor jocul, dar Botoșani a făcut un meci foarte bun azi. Pur și simplu nu găseam calea spre poartă. Și asta mai ales pentru că ne-a lipsit Filipe Nascimento. El e genul de fobalist care face conexiunea între defensivă și atac, el cară mingea și vede altfel jocul în axul central. Așa, fără el, noi am marșat pe mingi lungi și cam atât.
„E greu de anticipat ce se va întâmpla în meciul cu Dinamo„. Ce surpriză îi pregătește lui Shiro și câte mesaje a găsit în telefon
Ce șanse să aveți să urcați în play-off?
Era foarte important acest meci pentru noi pentru a ține ștacheta ridicată, cu Botoșani și cu Dinamo cred că ne batem pentru un loc în play-off. (n.r. – fără penalizare, CFR ar fi fost pe locul 3, acum se află pe 5, după 15 etape, la egalitate de puncte, 23, cu Dinamo și Botoșani).
Iuliu Mureșan spunea la ProSport LIVE că dacă nu veți face pași greșiți, ați putea spera chiar și la titlu. Voi credeți într-un asemenea obiectiv?
E foarte greu pentru că avem probleme când ne lipsește un jucător, să vezi când ne vor lipsi doi sau trei de bază! Și vor lipsi pentru că vom avea suspendați! Mai avem nevoie acum de doi-trei jucători cred pentru a avea un lot care să ne permită să ne batem la primele locuri.
Etapa viitoare jucați cu Dinamo, echipa lui Andone și Mutu, contracanditată la intrarea în play-off. Ce anticipezi?
E o echipă bună, acum ei exercită și această presiune asupra arbitrilor… E greu de prognozat ce se va întâmpla.
Dar au fost și dezavantajați…
Da.
Câte mesaje ai găsit în telefon la finalul meciului?
Aproape 30!
O ultimă întrebare. Cum îi faci cinste după acest gol lui Shiro, câinele tău din rasa Akita Inu?
I-aș face, dar să știi că e la părinții mei, la Constanța. La prima vizită, o să-l plimb câteva ore, unde-i place cel mai mult.
Unde?
Pe faleza de lângă casino și pe plajă.