10 minute cu Ionuț Lupescu. Adresăm întrebări și ascultăm. Cuprinde obiectivul camerei cu privirea și înregistrăm. Să-i dăm on!
De unde vine Angelo? Din câte mi-au spus părinții mei, a venit de la nașul meu de botez, Puiu Ionescu de la Rapid, partenerul din atac al lui Niky Dumitriu. Lui i-a plăcut foarte mult numele Angelo și, poate, și pentru că profesorul Angelo Niculescu era la modă în fotbalul românesc la acea vreme.
Greu din Giulești spre Dinamo? Oarecum, pentru că după ce tata a jucat la Viena și noi ne-am întors în România după cutremurul din ’77, stăteam în Grivița. De acolo ne-am mutat în Pantelimon, iar din Pantelimon lângă Foișorul de Foc. Când ne-am mutat în Pantelimon, sigur că Giuleștiul era mult prea departe de noi, așa că am plecat la Dinamo.
Să ne imaginăm că ne aflăm în anii în care joci la echipa Mecanică Fină. Povestește-mi o întâmplare haioasă de acolo! Noi locuiam în Pantelimon, tata era antrenor la Mecanică Fină. Pe-atunci era tramvaiul 28, nu știu dacă-l știi. Era o singură linie! Mecanică Fină avea o bază superbă, eram entuziasmat să joc acolo! Până când mama mi-a zis: „Ori te duci la un club foarte mare, ori te lași de fotbal!” Vreo 3-4 săptămâni la școală nu-mi mai ardea de nimic… Dar până la urmă mi-am luat inima-n dinți, am luat 119 și m-am oprit la Dinamo. La Mecanică Fină era o perioadă foarte frumoasă, era nea Mișu Țap antrenor. Când ești copil – eu aveam 10 ani -, te atașezi de toată atmosfera de acolo, baza era amplasată chiar pe lacul Pantelimon, iar când jucam vara, ne și aruncam în lac să facem o baie.
Alături de regretatul Culae Lupescu. Foto: www.1923.ro
„Într-un amical Mecanică Fină – Dinamo, pe care echipa l-a câștigat cu 11-0, Ionuț a dat șase goluri, iar Piți Varga a venit la mine să semnez pentru el că-l dau la Dinamo”
Culae Lupescu, pentru www.1923.ro
Hai să intrăm puțin în casele oamenilor din România care se uită la un meci interesant de fotbal pe postul Acasă TV. Știi de ce? Nu…
E 4-0 pentru Dinamo în meciul cu Foresta, ce-ți vine prin minte la acest scor? Nu la 4-0, la 4-1 am avut penalty și îl certam pe arbitru. Cred că Salomir era (n.r. – Marian Salomir), că nu ne dă penalty! Tot îl certam, iar el zicea că „mai sunt 10 minute, nu vă trebuie nimic!”. Și pe urmă s-a întâmplat ce s-a înâmplat.
Care era atmosfera în vestiar după acel meci? Povestea e mai lungă, eu am plecat în 2000 puțin supărat pe cei de la Dinamo, după ce făcusem eventul. Am plecat la Bursaspor. Apoi, după 3-4 luni m-am reîntors pentru că Florentin (n.r. – Petre) se îmbolnăvise, Cătălin (n.r. – Hîldan), săracul, nu mai era. Și, după ce renunțasem la o grămadă de bani – mi-am plătit suma de transfer -, am venit cu o seară înainte de meci, în cantonament. După acea partidă mi s-a zis că am venit ca să-l dau afară pe Cornel Dinu. Pe Cornel Dinu!? Puteam să-l dau afară mai ieftin, nu așa! Să renunț la atâția bani… Problema a fost că i-am găsit pe băieți care erau dărâmați psihic. La 4-2 mi-am dat seama că vorbeam, dar ei nu realizau că practic cineva îi mai bagă în seamă, atât de mult îi afectase decesul lui Cătă. În trei luni, conducerea reușise să strice o echipă superbă pe care o construisem împreună cu colegii mei în doi ani. Ne-a trebuit foarte mult să ne revenim. Am terminat pe locul 2 în acel an, n-am mai putut să ajungem Steaua, se terminase campionatul, dar am câștigat Cupa… A fost un an frumos.
11 noiembrie 2000. Dinamo – Foresta 4-5 (T. Petre 12, Mihalcea 23, Tameș 43, M. Niculae 47 / Niță 62, 90, Păcurar 73, Botan 75, 82)
Dinamo: Preda – T.Petre, Onuț, Mihali, Năstase, Bolohan – Tameș, Lupescu, Vl. Munteanu – Mihalcea, Marius Niculae. Antrenor: Cornel Dinu Foresta: Nae – Șchiopu, Ovidiu Ciobanu, Munteanu, Beldiman – Botan, Ene, Brujan, Semeghin – Păcurar, Robert Niță. Antrenor: Marin Barbu
Legendă sau adevăr? Lucescu a construit un Rapid pe o bază formată din dinamoviști cu experiență: Rednic, Sabău, Lupu. Ți-a propus și ție să vii la Rapid, dar ai spus: „Nu, eu sunt dinamovist!” Da, nea Mircea știa că mi-e greu să mă întorc în țară la altă echipă, eu am crescut acolo, eram cu Răducioiu din ’81. Toți cei pe care i-ai enumerat tu nu proveneau din pepiniera lui Dinamo. Eu m-am întors în țară pentru Dinamo, dacă Dinamo nu ar fi avut opt ani de zile fară cupe și campionate (n.r. – 1992 -1999), nu m-aș fi întors. Nu degeaba se spune „Câine până la moarte”... Cred că un cap de câine din cei doi de pe emblemă… știi al cui e…
Returul cu Sampdoria. De la stânga, rândul de jos: Sabău, Mateuț, Lupescu, Rednic, Klein. De la stânga sus: Vaișcovici, Cămătaru, Andone, Lupu, Varga, Stelea
Bănuiesc. Trecem la Steaua. Ai vorbit vreodată cu Bernd Schuster în vestiarul lui Bayer despre Steaua – FC Barcelona? Am vorbit, dar Bernd era un tip care vorbea foarte puțin.
De ce? Era o fire introvertită, foarte puțini aveau acces la el. Nemții nu prea interacționau cu el, doar Paolo Sergio (n.r. – atacantul brazilian), vorbeau în spaniolă cu portugheză, se înțelegeau. Nemții nu prea interacționau cu el! M-am și mirat cum a putut să devină antrenor! Un tip care vorbea atât de puțin în afara terenului și pe teren, și tu ca antrenor trebuie să comunici!
Lupescu (plan depărtat), alături de Bernd Schuster
Cui i-ai dat mai multe asisturi? Lui Paolo Sergio sau lui Ulf Kirsten? Asta nu mai știu, dar cu siguranță am dat câteva. Și nu numai lor! Și lui Rudi Voller, și lui Andreas Thom, toți cei menționați de tine au fost foarte buni atacanți.
Să ne imaginăm că tu ești în zid la meciul cu Țara Galilor, iar eu sunt Lăcătuș și execut lovitura liberă. Cum te înțelegeai cu el din priviri ca să-ți lobeze mingea peste zid? Și n-a fost prima oară! Întâia dată am făcut-o într-un meci cu San Marino, pe 23 August, la acel 6-0 (n.r. – campania de calificare la CM 1994). Ne vorbisem la antrenament și i-am zis „vezi că mă duc ca și cum nu se întâmplă nimic”. Nu putea repeta acea fază, lumea se prinde, dar galezii nu se uitaseră la meciurile noastre. Am trecut pe lângă ei și i-am zis vezi că mă duc în zid. Mi-a ieșit preluarea… De multe ori, se spune ca e bine să dai gol, nu să prinzi șutul perfect.
De ce a ajuns Dinamo aici? Nu cred că ai tu timp să-ți explic toate cauzele.
Spune-mi două! Pentru că s-a pierdut spiritul de Dinamo, oamenii nu știu ce înseamnă Dinamo, cu toate că există cei mai frumoși suporteri din Europa. Și din cauza unui management defectuos care a lăsat urme mari în ultimii 15 ani.
Lupescu, la Moenchengladbach
Ne mai întoarcem încă o dată în Bundesliga. Cum te-au primit în vestiarul Borussiei Monchengladbach doi suedezi: Martin Dahlin și Patrick Andersson? Și mai era și Petersson, dar el n-a fost la Mondiale, în 1994. M-au primit bine, era normal, că s-au calificat, ne știam din Bundesliga, mă mai duelasem cu Leverkusen împotriva lor, amândoi au fost foarte importanți pentru club.
Enke și Lara Enke
Ești singurul jucător român care a împărțit vestiarul cu unul dintre portarii valoroși ai Germaniei. E 2009, Robert Enke își salută soția, îi spune că pleacă la antrenament, își pupă fetița pe creștetul capului și pleacă. Gonește cu mașina 700 km, ajunge la o intersecție de căi ferate și se aruncă în fața trenului. Sigur, era foarte tânăr când l-ai cunoscut tu, dar ai simțit vreodată că suferea de depresie? Am rămas uimit când am auzit, când jucam eu cu el, Robert era foarte tânăr, avea 18 ani, începuse să debuteze la Borussia, era un portar foarte valoros. Nu am simțit nimic.
Pe 10 noiembrie 2009, Robert Enke, pe atunci la Hanovra, titular în naționala Germaniei și favorit pentru tricoul cu numărul 1 la Mondialul din Africa de Sud, a condus opt ore până a ajuns în Neustatdt am Reuberbege. S-a sinucis aruncându-se în fața unui tren și a lăsat un bilet de adio. Poliția germană n-a făcut vreodată public conținutul biletului de adio. Căsătorit cu Teresa Reim, una dintre cele mai valoroase exponenente ale pentatlonului modern din Germania, goalkeeperul cu 8 selecții în națională suferea de depresie, boala care macină o persoană din 10, potrivit The Telegraph. Momentul care i-a subțiat mentalul lui Enke l-a reprezentat moatea primei sale fiice. Născută cu probleme la inimă, Lara și-a pierdut auzul din cauza medicamentelor ototoxice care i-au afectat nervul auditiv. Și-a pierdut auzul, dar după o intervenție la nivelul urechii interne, micuța și-a recăpătat auzul prin implant cohlear. La un an de zile distanțăde la intervenția chirurgicală, afecțiunea cardiacă i-a revenit, determinându-i decesul. În mai 2009, Robert și Teresa au adoptat-o pe Leila.
Pe 15 noiembrie 2009, 40.000 de oameni au asistat pe stadionul grupării Hanovra la ceremonia în care sicriul lui Enke a fost purtat învelit în trandifiri albi de șase coechipieri. Enke, fost portar la Benifica și Barcelona, a fost înmormânat într-un cimitir din Neustadt, lângă Hanovra, în apropierea mormântului fiicei sale, Lara.
Componenții naționalei Germaniei, la funeraliile lui Enke
Pe cine ai lege pentru șefia FRF dacă tu nu ai candida? Depinde care sunt candidații.
Să spunem Răzvan Burleanu, Marcel Puscaș și Victoraș Iacob. Mi-e geu să spun, sincer, trebuie să discut, să vad ce idei au, în afară de primul… Nu știu. Cred că actualul președinte a stat destul.
O ultimă întrebare. Ai lucrat din postura de antrenor cu doi patroni. Cu Dumitru Sechelariu și Ioan Neculaie. Cu ce-ai rămas de la ei? Dom’le, nu știu, e greu de spus. La Seche pasiunea pe care o avea pentru fotbal. Cu toate că era un om controversat, el încerca să facă mult pentru Bacău, dar toate s-au întors împotriva lui. Dar pasiunea lui pentru fotbal a fost foarte mare, ceea ce la Neculaie nu era cazul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER