INTERVIU Mai tehnic, mai bun, Maicon!** „Mi-a plăcut mult jocul de la Craiova”
Dispus să compenseze pierderea tandemului ofensiv Stancu –
Kapetanos, Gigi Becali a recurs la o soluție de moment prin
cooptarea în linia ofensivă a brazilianului Maicon. Sud-americanul
de 22 de ani adus din campionatul Ucrainei este nerăbdător să joace
în tricoul roș-albastru, iar când a fost întrebat de calitățile
sale, răspunsul a venit ferm: „Sunt mai tehnic ca
Maicon!”.
Maicon, povestește-ne câteva lucruri interesante despre
tine…
Am să încep cu ceva despre care pot să spun că m-a marcat într-un
fel. Când am ajuns în Ucraina, primele mele trei meciuri oficiale
n-au fost așa cum mă așteptam din cauză că ratasem pregătirea
fizică. După cel de-al treilea joc, antrenorul a venit la mine și
mi-a zis: «Băi, băiatule, dacă nu îți revii mai repede, te trimit
înapoi în Brazilia de urgență!». Credeți-mă că a fost un șoc pentru
mine. «Cum așa? Nu e normal să mă întrebi și pe mine dacă mă simt
bine, dacă am nevoie de ceva, să mă integrezi în grup? Tu mă și
trimiți acasă?», i-am răspuns! A fost un debut destul de dur pentru
mine.
Dar un moment de care îți amintești cu
plăcere?
Îmi amintesc destul de des de clipa când am ieșit campion, în 2009,
cu Flamengo. Aveam 19 ani. A fost cea mai mare realizare din
cariera mea! De acum aștept și altele…
Ce te-a determinat să optezi pentru Steaua?
Steaua e un club foarte mare. Deține atâtea trofee, o vitrină
imensă. Pentru mine e un pas uriaș înainte, pentru că până acum am
evoluat la un club inferior, deloc cunoscut. Acum, că sunt la
Steaua, sunt și mai mândru de mine și vreau să muncesc enorm ca să
obțin satisfacții cât mai multe.
„Bat
penalty-urile cu ambele picioare”
Ai făcut cunoștință cu ceilalți colegi brazilieni? Ce ți-au
zis de fotbalul din România?
Am o săptămână de când am venit, m-am împrietenit deja cu toți
străinii. Mi-au vorbit foarte frumos de Steaua. Încep să mă simt
extraordinar aici, e un club mare, unde se investesc mulți bani, și
totodată și pretențiile sunt pe măsură. Îmi voi da toată silința să
le răspund așa cum trebuie tuturor celor care iubesc această
echipă.
Care crezi că sunt atuurile tale?
Șutez tare, am mobilitate pe teren, o viziune bună a jocului,
condiție fizică, control al mingii și plasament bun pe teren. Aaa!
Și să nu uit, așa cum am auzit că a zis și domnul Becali despre
mine, bat penalty-urile bine și cu stângul, și cu dreptul.
Porți un nume celebru, crezi că ai și calități comune cu ale lui
Maicon de la Inter?
Avem caracteristici diferite. El e mai rapid, e puternic și un bun
pasator. Eu, în schimb, sunt mai tehnic decât el! În orice caz, îmi
doresc să ajung la fel sau poate mai cunoscut decât el!
„Îl veți
uita pe Stancu!”
Care a fost prima ta impresie despre jocul
Stelei?
Am urmărit cu atenție meciul de la Craiova. Echipa a jucat bine,
și-a creat câteva ocazii, a stat bine pe teren. Per ansamblu, mi-a
plăcut mult jocul colegilor mei.
Misiunea ta la Steaua e să-l înlocuiești pe Bogdan
Stancu…
Da, știu! Voi munci mult și îl voi înlocui pe cel dinaintea mea!
Veți vedea ce calități am și sunt sigur că veți uita de el. Sper
să-l cuceresc și pe domnul Lăcătuș și să câștig postul de
titular.
Din câte ai apucat să cunoști, crezi că mai e Steaua o
pretendentă la titlu?
Cu siguranță că mai are șanse la titlu. Trebuie doar să trecem cu
bine peste primele etape, să ne păstrăm același joc bun ca acela de
la Craiova, dar mai ales să nu ne accidentăm.
L-am văzut pe
Maicon la antrenamente. E un jucător bun. Sper să ne
ajute
Nicolae Dică, atacant Steaua
Nu pot să zic ceva
de Maicon din moment ce nu l-am văzut jucând. Ce știu e că sigur
este cuminte, nu umblă prin cluburi
Mihai Stoica, manager Steaua