INTERVIU | Miracolul Iași. „Sper să ne țină cât mai mult această serie de excepție”. Ce spune primarul Nichita despre Nicolo Napoli și cupele europene

  • Cu câteva zile înainte de startul returului, la revenirea echipei din Antalya, primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, afișa un optimism debordant când vorbea despre șansele clubului din Copou de evitare a retrogradării.

Edilul aprecia că CSMS Iași se poate salva și a punctat totodată câteva dintre atuurile formației, în opinia sa: pregătirea de iarnă, transferurile și antrenorul Nicolo Napoli. Optimismul primarului a avut acoperire, iar Iașiul a devenit în acest an o echipă invincibilă, având un parcurs de excepție cu 16 puncte din 18 posibile, fără gol primit.

ProSport: Domnule primar, înaintea startului returului erați extrem de optimist. Ați anticipat un parcurs bun.
Gheorghe Nichita: Simțeam că echipa va avea un parcurs bun, pentru că s-a făcut o pregătire de iarnă foarte bună. Echipa a stat trei săptămâni în Antalya și s-a pregătit exemplar. Au avut condiții foarte bune, au lucrat bine, s-au creat relații de joc, iar rezultate se văd. Achizițiile din iarnă au fost și ele inspirate, au fost aduși jucători de calitate. În plus, față de turul campionatului avem și noroc. În tur am avut un ghinion fantastic în unele partide.

Vă felicitați pentru aducerea lui Nicolo Napoli?
Nicolo Napoli are un rol extrem de important în acest reviriment al echipei. Știe să creeze o atmosferă foarte bună în vestiar și știe să gestioneze bine finalurile de meci. În plus, a creat o echipă foarte bună cu președintele Florin Prunea. A fost o decizie extrem de inspirată aducerea lui Nicolo Napoli. Cu toții merită felicitați pentru acest parcurs și sper să-i țină cât mai mult această serie de excepție. S-a demonstrat că dacă muncești cu seriozitate, lucrurile se pot schimba în bine și la Iași.


Gheorghe Nichita și Florin Prunea sunt personalitățile care au făcut din CSMS Iași o forță în acest retur de campionat. Foto: Liviu Chirică


12 puncte după 17 etape avea CSMS Iași la finalul turului. Echipa din Copou era pe locul 16 în Liga 1, cu un punct mai mult față de ultima clasată, Rapid, și spera într-o minune să se salveze de la retrogradare. Minune care în acest moment se pare că se produce. După 23 de etape, CSMS Iași e pe locul 9 și are 28 de puncte, cu patru mai multe față de ultima echipă care retrogradează, Gaz Metan, și 16 mai mult decât ultima clasată, CFR Cluj.


Se pot gândi ieșenii la cupele europene sau e prematur?
Eu zic să ne gândim la următorul meci. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă de ploaie. Încă nu am realizat nimic. Abia am recuperat ce am greșit în tur și suntem acolo, în fața plutonului. Orice înfrângere ne poate arunca din nou în zona retrogradării, de aceea trebuie să fim foarte atenți. Nu trebuie să ni se urce la cap. Important este să ne salvăm de la retrogradare cât mai repede și abia apoi ne putem gândi și la o poziție superioară, care ar aduce și mai mulți bani la club.

„Vreau să văd un stadion plin la Iași. Suporter adevărat este cel care ajuta clubul cu biletul cumpărat”

Cât de mult contează stabilitatea financiară?
Foarte mult. Într-o perioadă în care multe cluburi sunt în insolvență și au mari probleme, la Iași este stabilitate financiară. Jucătorii au un confort psihic știind că nu sunt probleme cu banii. Această stabilitate dă siguranță echipei.

Credeți că rezultatele vor readuce suporterii la stadion?
Când echipa nu merge, înțeleg să nu vină spectatori. Dar acum echipa joacă, obține rezultate foarte bune, vreau să văd un stadion plin la Iași. Să nu stea să vadă meciul la televizor, să vină pe stadion! Suporter adevărat este cel care ajuta clubul cu biletul cumpărat. Eu cred că Iașiul poate avea 9.000-10.000 de spectatori la meciuri, mai ales acum, când echipa merge foarte bine. Clubul trăiește doar din banii de la bugetul local și din drepturile TV. Dacă stadionul s-ar umple, acei bani din vânzarea biletelor ar fi extrem de utili pentru echipă, ar putea fi achitate unele datorii cu ei.


7 victorii, 3 egaluri și 3 înfrângeri în Liga 1 are CSMS Iași de când a fost preluată de Nicolo Napoli. În plus, echipa ieșeană mai are două înfrângeri, câte una în Cupa României și Cupa Ligii



Edilul Iașiului nu evită nicio ocazie de a-și arăta talentul și pe teren. Foto: Liviu Chirică

Stadionul va fi modernizat

În așteptarea fondurilor pentru noul stadion pe care Primăria vrea să-l ridice în zona Moara de Vânt, municipalitatea ieșeană se pregătește de modernizări la arena din Copou. Anul acesta s-au alocat circa 1,4 miliarde de lei pentru proiectul de modernizare a Stadionului „Emil Alexandrescu”, vizate fiind tribunele și parcările.

Proiectul prevede acoperirea a cel puțin 5.000 de scaune, o creștere a numărului de locuri pe scaune, amenajarea unei tribune VIP, modificarea vestiarelor, amenajarea unor spații pentru mass-media și arbitri. De asemenea, va fi extinsă și zona de parcare.

 

Publicat: 27 03. 2015, 11:45
Actualizat: 27 03. 2015, 11:46