INTERVIU | Primele cuvinte ale lui Negoiță, șeful clubului lovit de două tragedii în 16 ani: „Eu nu cred în soartă. Înțeleg că sunt probleme congenitale”. Investigația clubului și cum se va implica Dinamo în viața familiei lui Ekeng. VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent, sâmbătă, pe stadionul din Ștefan cel Mare, unde sute de fani, dar și jucători ai echipelor rivale i-au adus un omagiu lui Patrick Ekeng, Ionuț Negoiță a acceptat să vorbească cu ProSport despre ce înseamnă pentru Dinamo moartea jucătorului de 26 de ani.

Trecerea în neființă a lui Ekeng l-a făcut pe patronul din Ștefan cel Mare să-și amintească de ziua în care, pe 5 octombrie 2000, Cătălin Hîldan părăsea haita. Omul responsabil cu banii la Dinamo spune că echipa sa se comportă ireproșabil atunci când vine vorba despre partea medicală, ba chiar Dinamo le face jucătorilor teste suplimentare. Negoiță spune că deocamndată clubul său nu-l va suspenda pe doctorul Liviu Bătineanu, considerat de mulți vinovat pentru tragedia de la meciul cu Viitorul.

Domnule Negoiță, ce înseamnă acest deces pentru Dinamo?
Înseamnă o tragedie, un moment trist și nefericit. Știm că Dinamo mai are în istorie un eveniment la fel de trist și sub nicio formă nu ne gândeam că putem tot noi avea o repetiție a ceea ce s-a întâmplat acum 16 ani.

Credeți că este vorba despre soartă sau cauzele trebuie căutate mai adânc?
Eu nu cred în soartă. Nu că nu ar exista, dar trebuie căutat, obligatoriu, și mai adânc. Probabil sunt lucruri care trebuie tratate mai serios. Înțeleg de la specialiști că sunt anumite probleme congenitale care nu pot fi depistate. Știm că noi tratăm foarte serios acest subiect, cu tot ceea ce înseamnă partea medicală și integritatea fotbaliștilor. Facem mai mult decât ni se cere de la institut, în cazul lui au fost făcute analize suplimentare pentru a merge în profunzime și a depista anumite probleme. Înțeleg că la Patrick nu s-au văzut aceste probleme…Asta este.

Doctorii de la Urgență spun că ambulanța de la PULS nu avea defribilator. Pare un subiect pe care Dinamo ar trebui să-l investigheze, cel puțin pentru noi ziariștii…
Vom investiga, ne interesează și pe noi. Pe de o parte rezultatele și ce se va releva din certificatul medico-legal, pe de altă parte dosarul penal care a fost deschis. Nu mă grăbesc să trag concluzii, aș dori ca toată lumea să fie rezervate până autoritățile vor trage concluziile. Cine este vinovat va plăti.

Clubul Dinamo îl va suspenda pe doctor până la terminarea investigației?
Deocamdată nu avem indicii care să dovedească o culpă a domnului doctor. Este un doctor cu multă experiență, a interpretat cum a crezut, până la proba contrarie merg pe varianta dânsului.

Cum se va implica clubul în ceea ce se va întâmpla de acum încolo, familie și înmormântare. Intenționează să acopere cheltuieli?
Vom susține familia din toate punctele de vedere, atât cât putem noi

Vi se pare că asigurările fotbaliștilor este un subiect tratat serios în România?
Noi facem asigurări, întotdeauna e loc de mai bine, probabil că acest eveniment nefericit va genera discuții. Probabil se va ajunge la concluzia că anumite lucruri trebuie îmbunătățite.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a putut veni îmbrăcată Erika Isac la Masterchef de la Pro TV. Cătălin Scărlătescu a făcut ochii cât cepele când a văzut-o așa
Cum a putut veni îmbrăcată Erika Isac la Masterchef de la Pro TV. Cătălin Scărlătescu a făcut ochii cât cepele…
”Neprofesionist! Bizar”. Englezii au văzut ce a spus Lucescu despre Drăgușin și nu s-au abținut. Decizia luată de Tottenham
”Neprofesionist! Bizar”. Englezii au văzut ce a spus Lucescu despre Drăgușin și nu s-au abținut. Decizia luată de Tottenham
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar câteva minute înainte ca Gabi, Dana și fiica lor să fie înghițiți de inundații
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar câteva minute înainte ca Gabi,…
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Ghenea, noi imagini incendiare! Aproape că a rămas dezgolită pe internet! Fanii sunt în extaz: ce face zilnic pentru a arăta atât de bine
Ghenea, noi imagini incendiare! Aproape că a rămas dezgolită pe internet! Fanii sunt în extaz: ce face zilnic pentru a…
Artistă care a slăbit 54 de kg. A ținut un regim ușor. E la îndemâna oricui. Transformarea e uluitoare: ''Mâncam făinoase, chipsuri, culciuri''
Artistă care a slăbit 54 de kg. A ținut un regim ușor. E la îndemâna oricui. Transformarea e uluitoare: ''Mâncam…
BREAKING | Dream-team! Florentino Perez
BREAKING | Dream-team! Florentino Perez "sparge banca": 100 de milioane € pentru încă un transfer galactic!
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii:
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am plâns"
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Motivul pentru care maşinile distruse de furtuna DANA au fost marcate cu un X portocaliu. Ce se întâmplă acum în Valencia
Motivul pentru care maşinile distruse de furtuna DANA au fost marcate cu un X portocaliu. Ce se întâmplă acum în…
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!' Fostul manager de sub păturica Oanei Zăvoranu a aruncat în aer emisiunea de la Antena Stars! A ieșit scandal în culise
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!' Fostul manager de sub păturica…
Lege pentru românii de la bloc. Se montează neapărat la ușă. Asociația de proprietari te obligă
Lege pentru românii de la bloc. Se montează neapărat la ușă. Asociația de proprietari te obligă
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și a început scandalul.
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și a început scandalul. "Ce femeie…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Sepsi-Petrolul şi Dinamo-UTA Arad, sâmbătă, în etapa a 15-a a Superligii
Sepsi-Petrolul şi Dinamo-UTA Arad, sâmbătă, în etapa a 15-a a Superligii
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Club Colectiv, la un pas de o nouă tragedie, la 9 ani de la incendiul devastator: „Este un semn”. Flăcările au izbucnit din nou
Club Colectiv, la un pas de o nouă tragedie, la 9 ani de la incendiul devastator: „Este un semn”. Flăcările…
×