INTERVIU | Silviu Izvoranu: „Suntem ca o familie, prin asta vrem să facem diferența” Planurile oltenilor pentru retur
Fundașul de 32 de ani spune că și-a dorit foarte mult să vină și apoi să revină la Craiova, deoarece „este un oraș care știe fotbal”
După atâtea echipe intrate în insolvență, lumea vă vede deja în Europa, vă vedeți și voi?
Noi suntem precauți, ne pregătim doar pentru meciul care urmează. Trebuie să o luăm ușor ușor și vedem ce va fi. Avem meciuri grele în primele etape, ne mutăm și pe alt stadion, nu va fi ușor.
Ai venit la Craiova cu nașul tău, Mihăiță Pleșan, apoi ai plecat la Vâlcea, iar când ai revenit, a plecat el…Te mai gândeai că vei juca în Bănie?
Mi-a părut rău când am plecat în vară, nu mai credeam că voi reveni. Promovasem cu echipa, apoi au fost niște neînțelegeri, dar important e că m-am întors. Din păcate, m-am accidentat după revenire, am avut o perioadă mai grea. Tot răul spre bine, fiindcă echipa a avut un parcurs foarte bun și a trebuit să se meargă pe aceeași formulă. Eu mi-am dorit foarte mult să revin la Craiova. Am sperat, am renunțat la bani și am făcut alte sacrificii, dar mi-am dorit asta, Craiova este un oraș care știe fotbal.
Pe când jucai la Dinamo, ai recuperat la Craiova un banner capturat de fanii olteni. Ai avut ceva probleme din această cauză când ai ajuns în Bănie?
Nici vorbă, cred că ultrașii olteni au înțeles că apăram onoarea echipei la care evoluam și era vorba și de un banner cu Marian Cozma, așa că nu aveam ceva cu Craiova. Aș face oricând același lucru pentru suporterii noștri, m-aș lupta pentru culorile echipei. Nu vreau să-i flatez pe fanii Craiovei, dar toată țara știe că sunt foarte înfocați. Nu mă consider oțelar, dinamovist, polist sau oltean, sunt profesionist. La fiecare echipă la care am jucat au fost momente plăcute și mai puțin plăcute, dar la Craiova m-am simțit foarte bine. Când am venit aici am făcut-o direct din Ucraina și totuși am venit în Divizia B.
Te-ai gândit ce vei face după terminarea carierei?
Nu știu, dar în orice caz nu vreau să fiu antrenor. E o meserie prea stresantă și nu mă văd făcând asta. Sunt un tip mai prietenos, în timp ce antrenorul trebuie să fie ceva mai dur, nu poate fi prieten cu jucătorii.
Nu ai început prea bine la Craiova, cu două eliminări consecutive, dar apoi ai dat și câteva goluri, unul chiar foarte important, în acel 1-1 de la Reșița în urma căruia echipa a promovat…
Începutul a fost puțin ghinionist, dar am trecut peste acele momente. Bineînțeles, am primit și multe felicitări pentru acel gol al promovări. Dar la noi nu prea contează ca vreun jucător să iasă în față. Nu contează cine greșește sau cine dă gol, cine joacă sau cine este rezervă, am fost și suntem un colectiv unit și prin asta facem diferența, importantă e echipa. Nu ați văzut că la noi dau gol aproape toți jucătorii?
Ești singurul stoper de picior stâng din lot, cât contează asta?
Eu zic că uneori contează, dar e decizia antrenorului până la urmă.
Ce a însemnat pentru cariera ta Sorin Cârțu?
Nea Sorin e pentru mine ca și tatăl meu. El m-a promovat, el m-a luat din Divizia C, cu el am debutat Oțelul într-un meci la Oradea. Următorul joc a fost cu Steaua și am jucat titular, am evoluat fundaș stânga, s-a și luat un gol din cauza mea dar dânsul a crezut în mine și m-a forțat.
Cum vezi lotul Universității?
Eu zic că suntem acoperiți pe toate posturile, dar, dacă ar mai veni jucători de valoare nu s-ar supăra nimeni.
Cu Bawab aveți de furcă la antrenamente, fiindcă în meciuri le cam înnoadă picioarele adversarilor.
Tha”er e un băiat extraordinar și un jucător foarte valoros, driblează ca nimeni altul, dar cu mine nu prea face șmecherii la antrenamente, pentru că îl lovesc imediat.
Izvoranu în tricoul lui CS U Craiova