INTERVIU** Șomer după episodul Dinamo, Andone își anunță revenirea: „Din vară, mă întorc în iarbă”

Andone vede aceleași Dinamo, CFR și Rapid ca favorite la titlu și spune că Steaua va intra în luptă doar dacă o elimină pe Twente. Tehnicianul spune că a fost și el aproape să ajungă în China, dar preferă să mai aștepte până la vară.

Domnule Andone, ne vorbeați despre un posibil angajament în Statele Unite. De ce n-ați mai ajuns acolo?
Au fost niște discuții, nu pot să spun cu ce echipă, dar nu s-au concretizat. Am fost aproape să ajung și în China, la o formație de acolo, dar nu ne-am înțeles. Acum au început campionatele, așa că mai aștept până la vară.

Cine credeți că s-a întârit cel mai mult în această iarnă ?
Steaua este echipa care a făcut cele mai interesante transferuri. Nici Vasluiul nu s-a mișcat rău. „U” Cluj, de asemenea, s-a întărit cu jucători buni de tot.

Pe cine mizați în lupta pentru titlu?
În continuare cred că cele trei din față, Dinamo, CFR și Rapid, rămân favorite. Și Steaua poate să intre în luptă, la fel și Vasluiul. Steaua depinde de ce va reuși în dubla cu Twente. Dacă se califică, va avea un moral foarte bun în campionat și moralul te poate urca. Dacă trece de olandezi, Steaua se bate și la titlu.

Are șanse la calificare?
Nu vor fi meciuri ușoare, dar se poate califica. E un meci foarte important pentru ei și pentru tot fotbalul românesc.

Vorbeați de transferurile lui „U” Cluj. Cum vi se pare Adrian Cristea folosit ca atacant?
Adi, atacant? Poate juca. Al doilea vârf poate să joace. Are calitățile necesare să o facă. Are o tehnică foarte bună și gândește repede, este și un jucător cu talie destul de bună, nu e un jucător mic de statură. Se va descurca sigur!


Steaua depinde de ce va reuși în dubla cu Twente. Dacă trece de olandezi, se bate și la titlu
Ioan Andone, antrenor


13 echipe a antrenat Andone până acum, ultima fiind Dinamo până în vara lui 2011

2 titluri de campion al României a cucerit Andone ca tehnician: cu Dinamo și CFR

Publicat: 11 02. 2012, 11:47
Actualizat: 11 02. 2012, 11:49