INTERVIU Super-achiziția campioanei promite un bis pentru fanii gălățeni:** „Vreau titlul cu Oțelul!”

Daniel Chavez Castillo (23 de ani) a ajuns ieri în cantonamentul
din Poiana Brașov. El a semnat ieri pe jumătate de an cu Oțelul, cu
opțiune de prelungire pe încă trei, și va încasa 70.000 de euro pe
sezon.

Cum ți se pare venirea ta la campioana României?

Sunt foarte bucuros să fiu aici. Am ajuns la un club mare.

Cum a fost experiența din Belgia?

Competiția din Belgia este destul de tare. Dar acum sunt concentrat
asupra noului meu loc de muncă. Contează foarte mult ce voi face de
acum încolo.

Știi ceva despre fotbalul românesc?

Cinstit, nu știu mai nimic. Am auzit doar despre Hagi, Dorinel
Munteanu și Mutu.

Care este obiectivul tău?
Să fiu campion, normal! Oțelul, ca și anul trecut, trebuie să
câștige și acum campionatul.

Care este poziția ta preferată pe teren?
Îmi place să joc în spatele atacantului central, asta este poziția
mea preferată. Știu că pot să joc bine acolo.

Ce crezi că vei face în Liga Campionilor?
Sper să facem o figură frumoasă și să luăm cât mai multe
puncte.

Publicat: 23 06. 2011, 08:44
Actualizat: 23 06. 2011, 08:45