INTERVIU | Valeriu Lupu vrea să-l impresioneze pe Reghe: „Sper să scoatăm măcar un egal cu Steaua”
Valeriu Lupu, fostul fundaș stânga al echipei campioane, își dorește ca meciul de sâmbătă să-l readucă în atenția lui Laurențiu Reghecampf
Jucătorul în vârstă de 22 de ani a fost împrumutat pentru o perioadă de un an la nou-promovata Săgeata Năvodari, fără posibilitatea de achiziționare definitivă, urmând să se întoarcă la Steaua după încheierea contractului
Cum e la Năvodari? Te-ai acomodat?
Da, am reușit să mă adaptez destul de repede. E un grup frumos la Năvodari, aici sunt câțiva jucători pe care îi cunoșteam deja, iar lucrul asta a fost pentru mine un plus. Mă refer aici la Dinu, Muzac și Roman care mi-au fost colegi în perioada în care am jucat la Cluj. Și cu Roșu mă înțelegeam foarte bine, mai ales că îmi fusese coleg la Steaua, dar din păcate a plecat la Clinceni.
Am văzut că aici, pe lângă fundaș stânga, ai mai fost folosit și mijlocaș stânga. În ce poziție te simți cel mai bine?
Postul meu este de fundaș stânga, dar acolo unde a fost nevoie de mine am jucat și pe un altul. Am încercat să mă pliez cerințelor și am evoluat cu cea mai mare plăcere mijlocaș stânga, mijlocaș central sau fundaș dreapta.
„Vrem să terminăm în primele 10 locuri”
Care este obiectivul tău la Săgeata?
După șase meciuri disputate suntem pe locul zece în campionat, ceea ce e un lucru foarte bun, având în vedere că e primul an al nostru în prima ligă, unde sunt echipe bune, de valoare. Sunt conștient că ne va fi greu să ne păstrăm poziția actuală, pentru că acesta este obiectivul nostru, vrem să terminăm în primele zece, dar cu multă muncă și determinare sunt convins că ne vom atinge ținta.
Sâmbătă vei juca împotriva echipei care te-a format, cum este acest meci pentru tine?
Cu siguranță va fi un meci special, dar în același timp și foarte greu. Nu am nimic stipulat în contract, așa că voi putea să joc sâmbătă. Eu sper să facem un meci cât se poate de bun și să scoatem un rezultat favorabil, chiar dacă jucăm împotriva Stelei.
Ce înseamnă pentru tine un rezultat favorabil?
Eu sper la un rezultat de egalitate. Un 1-1 ar fi perfect pentru noi mai ales că jucăm la Steaua acasă. Dar și așa, e foarte greu să scoți un egal când ai un adversar precum Steaua, mai ales la forma în care sunt acum.
Joci în fața foștilor tăi suporteri, ce încărcătură are acest meci?
Pentru mine e un meci ca oricare altul. Dacă Steaua va fi susținută în meciurile de acasă ca și până acum, cu siguranță vor beneficia de pe urma acestui al doisprezecelea jucător. Au un public minunat care face o atmosferă foarte frumoasă, dar nu mă va afecta acest lucru.
Ai spus că vreți să marcați un gol, pe cine vă bazați?
Nu mă gândesc la un jucător anume, sper doar ca atacul să-și facă treaba. Avem șapte goluri marcate în șase etape, iar Roman și Dinu (n.r. – fost jucător al lui Reghcampf la Chiajna) probabil vor înscrie și de data asta.
„Dacă joacă Kapetanos, va fi greu”
Va fi mai ușor pentru tine acest meci în ideea în care cunoști secrete ale foștilor tăi colegi?
Nicidecum! Nu îmi va fi mai ușor pentru că Steaua e o echipă mare. Au destui jucători de valoare care pot face diferența, unii veniți după ce am plecat eu.
Care dintre jucătorii Stelei crezi că vă va pune cele mai mari probleme?
Steaua câștigă meciurile pe care le joacă prin forța grupului, nu depinde numai de un singur jucător. Totuși, ar trebui să ne temem de atacul Stelei, Kapetanos dacă va juca, ne va pune serioase probleme.
Am fost inspirat când am ales să merg la o echipă de Liga I, fie ea și nou promovată pentru că aici mi s-a oferit șansa să joc
Valeriu Lupu, fundaș Săgeata Năvodari
E normal să îmi doresc să mă întorc pentru că Steaua m-a format. Aici am învățat să joc fotbal încă de la vârsta de opt ani
Valeriu Lupu, fundaș Săgeata Năvodari