Cosmin Contra a ratat primul cantonament al verii, însă stagiul din Austria i-a fost suficient ca să ajungă la un nivel de pregătire optim. Cu toate astea, „Guriță” nu poate juca în Liga I pentru Poli, ci doar în Europa.
„Din punct de vedere fizic, Cosmin nu are nicio problemă de sănătate”, a mărturisit antrenorul secund Iosif Rotariu la finalul cantonamentului. Problema lui Contra este că nu are contract cu Poli și astfel ar putea rata startul campionatului, când Timișoara va primi vizita Gloriei Bistrița, sâmbătă, de la ora 20:30. Vechea înțelegere prevede ca el să joace pentru Poli până la finalul preliminariilor de cupe europene, însă pentru a avea drept de joc în campionat, clubul trebuie să depună la LPF un contract valabil pentru sezonul 2010-2011. „Mi-l doresc în continuare pe Cosmin” Fostul internațional a dat o fugă în Spania, în acest weekend, care a fost liber pentru violeți, și va rata antrenamentul din această dimineață. Cosmin va reveni în această seară la Timișoara pentru a relua pregătirile cu Poli, dar și pentru a negocia cu Marian Iancu, în ciuda problemelor financiare ale clubului. „Problemele de la club nu au nicio legătură cu Cosmin. Am răspuns deja la întrebarea dacă mi-l doresc mai departe”, a spus patronul Marian Iancu.
Deși a evoluat numai o jumătate de oră cu Ferencvaros, Contra a impresionat. Domnul Petrovic chiar a remarcat tehnicitatea sa și îl vede ca un posibil conducător de joc la Poli Iosif Rotariu, antrenor secund Poli
Adrian SCHINDARLI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER