Interzis la Steaua II!
Telenovela nigerianului Emeghara este departe de a fi încheiată.
Revenit de la Bologna de mai bine de o lună, fundașul efectuează
doar antrenamente. Conducerea ar fi vrut ca fotbalistul să evolueze
o vreme la Steaua II, însă Stoichiță nici n-a dorit să audă.
Șefii din Ghencea au purtat o discuție cu antrenorul, în care
i-au transmis ca fotbalistul să fie utilizat în câteva partide la
echipa secundă. Stoichiță s-a opus cu vehemență: „Emeghara nu are
ce căuta la Steaua II, abia și-a revenit! Mai bine să se antreneze
sub comanda mea, am eu grijă de el, nu să joace prin Liga a II-a,
unde terenurile sunt și mai grele, iar accidentarea poate să
recidiveze”.
Conducerea s-a conformat și a respectat decizia tehnicianului.
Frica de o nouă gafă i-au făcut pe conducători să nu protesteze la
decizia lui „Lippi”: „Dacă-l trimiteam la echipa secundă și se
întâmpla vreo nenorocire, ce făceam? Ce îi mai spuneam patronului?
Ia foc imediat dacă pățește ceva. Mai bine să nu riscăm nimic!”, au
povestit surse din cadrul clubului.
Când doctorul îi va da voie lui Emeghara să joace,
atunci el va juca la mine, nu la Steaua II
Mihai Stoichiță, antrenor Steaua