Anunțat ca unul dintre participanții la turneul de fotbal în sală ce se desfășoară în aceste zile la Brașov, Gabi Tamaș a fost nevoit să decline invitația organizatorilor, pentru că acționarii „câinilor” nu și-au dat acordul.
Revenit la Dinamo în această vară de la Auxerre, apărătorul de 25 de ani a suferit o serie de accidentări. În Franța s-a lovit la genunchiul drept, apoi a forțat pentru a juca la Euro. La alb-roșii, înaÂintea derby-ului cu Steaua, a suferit o entorsă, dar în cele din urmă a evoluat contra celor din Ghencea. În pauza competițională a urmat un tratament fizioterapeutic la baza din „Ștefan cel Mare” pentru recuperare și nu a mai avut nevoie de o intervenție chirurgicală. În prezent este apt medical, însă pentru a evita alte probleme, conducătorii i-au interzis să participe la orice fel de activitate care îi poate pune sănătatea în pericol. Astfel, prin contract, Tamaș nu are voie să joace fotbal în sală sau să practice sporturi de iarnă, incluzând schiul sau plimbările cu snow-mobilul. În caz contrar, fundașul dinamovist poate fi penalizat cu mii de euro. Șefii au luat această măsură după ce în ultima perioadă s-au confruntat cu multe accidentări la nivelul lotului, printre care și Pulhac, și Bratu.
Aglomerație în atac
Rednic va trebui să aleagă dintre cinci atacanți plus Bratu, care va reveni în aprilie.
Cristi Borcea a anunțat că, în returul campionatului, Dinamo va avea o ofensivă de vis. Concurența va fi acerbă în avanposturi, candidații fiind: Dănciulescu, Niculescu, Niculae, Zicu, Andrei Cristea și, după ce se va reface, Florin Bratu, pentru că Miranda nu mai este inclus în planurile echipei din retur. Astfel, „Puriul” va reintroduce sistemul rotației, așa cum a făcut și în mandatul trecut, când cuplul N&D concura cu Ganea. Cu toate acestea, acționarii anunță faptul că atacanții nu trebuie să fie triști dacă staff-ul tehnic nu va miza pe serviciile lor în mod constant. „Niculae, Dănciulescu, Niculescu și Bratu nu au de ce să se supere dacă vor fi rezerve. La sfârșitul campionatului să fim campioni, și atunci va fi cea mai mare bucurie!”, a spus Cristi Borcea, iar Vasile Turcu a completat: „Ce este mai bine, să ai rezultate și prime de joc sau să fii titular și să nu ai rezultate să nu-ți iei nici banii?! Va juca cel mai bun în acel moment și așa toată lumea are de câștigat”.
12 este numărul partidelor în care a evoluat Tamaș la Dinamo de la revenirea sa
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER