Intră în istorie
Știința este la o semnătură distanță de plecarea de pe „Ion
Oblemenco”
Deși majoritatea suporterilor a luat mutarea Craiovei la Severin
mai mult ca pe o amenințare la adresa primarului Solomon, Mititelu
a luat-o în serios. Imediat după ce a aflat că primarul Craiovei,
Antonie Solomon, nu va mai da clubului tranșa de 500.000 de euro
promisă în primăvară, bossul Științei a renunțat la discuțiile cu
Consiliul Local despre prelungirea contractului de închiriere a
stadionului „Ion Oblemenco”, care expiră pe 31 ianuarie 2010.
Flatat de insistența și deschiderea arătate de edilul-șef al
Drobetei Turnu Severin, Constantin Gherghe, Mititelu a decis să
mute echipa în orașul de pe Dunăre și mai are un singur pas de
făcut: semnarea contractului, care se va derula pe perioada
returului din acest campionat.
„Absolut toate actele și demersurile premergătoare semnării
contractului au fost întocmite. În câteva zile se va semna și acest
act”, spun severinenii, care muncesc din greu să termine lucrările
la stadionul Municipal la timp.
„Discutăm în fiecare zi cu oamenii de la Severin, le explicăm ce
trebuie făcut și îi ajutăm să facă lucrările așa cum trebuie”,
confirmă și oficialii Științei.
Prima apariție a Universității pe arena mehedințeană este
programată pentru 15 noiembrie, atunci când oltenii vor inaugura
stadionul renovat printr-un amical cu Dinamo.
„Echipa asta a fost, este și va fi Universitatea Craiova. Este
echipa Olteniei. La Severin este tot Oltenia. Echipa este bine
primită acolo, condițiile sunt foarte bune. Oamenii de acolo iubesc
foarte mult Universitatea”
Adrian Mititelu, finanțator U Craiova
2 meciuri va mai
disputa Craiova pe „Ion Oblemenco” în Liga I: cu Ceahlăul și
Steaua