Intră și Manchester City în „horă”? Gică Hagi confirmă interesul „cetățenilor” pentru Ianis: „Au fost discuții”
Transferul lui Ianis Hagi (20 de ani) se va oficializa în următoarele zile. Decarul Viitorului și tatăl său, Gică Hagi, vor să ia cea mai bună decizie pentru viitorul mijlocașului, astfel că nu se vor grăbi să accepte ofertele de la echipele mari din Vestul Europei. „Regele” a recunoscut că interesul celor de la FC Barcelona este real.
„De la Bayern nu au fost contacte. De la Barcelona au fost discuții, la fel a existat interes de la o echipă mare din Anglia. Noi sperăm să luăm decizia cea mai bună pentru el. Eu zic că suntem aproape”, a spus Hagi, la Digi Sport. De asemenea, și Manchester City l-a „ochit” pe Hagi Jr, dar pe adresa clubului constănțean nu a venit, momentan, o ofertă concretă din partea „cetățenilor: „Au fost discuții, dar noi vorbim de oferte concrete, nu doar de discuții. Ultimul cuvânt îl va avea Ianis, chiar dacă eu pierd bani ca și club”, a mai precizat Gică Hagi.
Ianis a marcat două goluri la Campionatul European U21, unul cu Croația și unul cu Franța, ambele din acțiune, fiind titular în toate cele trei meciuri disputate de România în grupă. În sezonul 2018-2019, el a reușit 14 goluri și 8 assist-uri în 39 de partide jucate pentru Viitorul.
Nu ar fi prima experiență în străinătate pentru Ianis Hagi. În 2016, acesta a fost vândut de Viitorul la Fiorentina pentru două milioane de euro, dar a revenit la echipa tatălui său după un sezon și jumătate, pentru aceeași sumă, toscanii urmând să primească 25% dintr-un viitor transfer.